Pe aici nu se trece!

10 Oct. 2009, 21:41 Liga 2

Favorită înainte de startul meciului, Sportul s-a impus lejer
azi, pe teren propriu, în fața echipei clasate pe penultimul loc în
Seria I, Dinamo II.

Învinși surprinzător în etapa trecută, 3-0, la Suceava,
alb-negrii au început meciul de astăzi mult mai temători. Deși, în
urmă cu o lună îi desființau într-un alt meci direct, ce conta
pentru Cupa României, studenții sperau să se bucure tot de cinci
ori.

Primele faze mai periculoasă la poarta lui Curcă sunt ratate de
tandemul, din atac, format din Curelea și Ferfelea. Cei doi nu
reușesc să finalizeze precis și goalkeeperul dinamovist scapă fără
emoții. Jocul se mută pe partea dreaptă de atac a gazdelor și prima
centrare a lui Costin Gheorghe aduce și primul gol al partidei.
Ferfelea trage în portar, mingea sare până la Curelea care reia
spectaculos pe colțul lung. După golul marcat de căpitan, jucătorii
lui Tibor Selymes s-au mulțumit să se apere și să contraatace
periculos. Până la finalul reprizei, doar Nae a mai pus în pericol
poarta alb-roșilor, dar șarjele sale de pe stânga s-au finalizat de
cele mai multe ori cu lovituri libere.

Mihali schimbă doi jucători la pauză și repriza a doua se anunța
una mai disputată. Nu de aceeași părere a fost și Costin Gheorghe,
care la două minute după revenirea pe teren a fost din nou decisiv
pe partea dreaptă. Centrarea venită de la mijlocaș a produs o
neînțelegere între Curcă și Soare și primul scapă mingea pe sub el.
Ferfelea, singur în fața porții, nu mai ratează și mărește
avantajul. Nae putea înscrie și el, dar singur în fața porții trage
pe lângă, după ce goalkeeperul dinamovist a respins șutul lui
Curelea.

Finalul este unul tensionat după o intrare criminală a lui
Covaciu la Nae. Arbitrii, deși în apropiere, nu acordă nici măcar
fault la o fază în care cartonașul roșu ar fi fost o sancțiune prea
blândă și mijlocașul Sportului iese pe targă. Ultimele minute sunt
un calvar pentru central, acesta comițând nenumărate erori.

Sportul reușește să spele rușinea din meciul trecut și se impune
cu 2-0 după un meci cu două reprize identice.

Sportul: Viciu – Farmache, Patriche, Ghinga,
Cazan – C-tin Gheorghe (’74 Chețan), Irimia, Cruceru (’71
Postolache), M. Nae (’85 Truță) – Ferfelea, Curelea (cpt.)
Antrenor: Tibor Selymes

Dinamo II: Curcă – Coandă, D. Grigore, Soare
(cpt.)(’57 Covaciu), Diabate – C. Predescu, Dragalina, M. Manu (’46
C. Stan), Attoukora – Damaschin (’46 Bădăuță), C. Neagu
Antrenor: Gheorghe Mihali

Articol și foto de Marius
Anghel

10 Oct. 2009, 21:41 Liga 2
Pe aceeași temă