„Roman are dureri și nu-și poate mișca umărul”

02 Oct. 2009, 11:42 Campionat
„Roman are dureri și nu-și poate mișca umărul
Mijlocașul echipei UTA, Marius Roman, are nevoie de un nou
consult medical, dupã care se va putea estima momentul revenirii
sale la antrenamente. Roman a suferit în urmã cu douã zile o
accidentare urâtã la umãr, în timpul unui antrenament desfãșurat pe
arena de minifotbal a lui Ionuț Popa, situatã în cartierul
Subcetate.
„Încã nu știm exact când revine Roman. În prima fazã i s-a
spus cã are nevoie de 3-4 zile pauzã. Apoi, a fost vorba despre o
sãptãmânã de repaus, dar încã nu se știe clar. Cert este cã pe
Roman îl doare tare umãrul, are dureri și nu poate sã-l miște”, a
declarat Giovanni Catanzariti, președintele clubului UTA.

Momentan este greu de anticipat dacã staff-ul tehnic al Bãtrânei
Doamne va putea beneficia de serviciile lui Marius Roman pentru
meciul cu Drobeta Turnu Severin, programat la finalul sãptãmânii
viitoare la Arad.

Roman a lipsit și la confruntarea cu CSM Râmnicu Vâlcea, fiind
suspendat. Atunci a fost înlocuit în flancul stâng cu Cornel
Nãdãban. De la meciul UTA Arad – Drobeta Turnu Severin vor lipsi
Claudiu Pascariu, Doru Buican (ambii suspendați), Marius Chindriș,
Florin Purece și George Țucudean, care atunci vor fi în Austria, cu
lotul național de juniori under 19.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

02 Oct. 2009, 11:42 Campionat
Pe aceeași temă