Cocârlă și Steriu au făcut senzație la Milano

30 Sep. 2009, 13:45 Special

În weekendul care a trecut a avut loc faza finală a Milan Junior
Camp, la care au participat, în premieră, doi juniori români.

Marius Cocârlă de la Steaua și Sebastian Steriu de la Petrolul
Ploiești au fost selectați să reprezinte România în urma selecției
organizate de AC Milan la București, în colaborare cu Sportul
Studențesc, la începutul lunii iulie.

La eveniment au fost prezenți 400 de copii din 37 de țări.
Meciurile s-au desfășurat la Vismara Sporting Center, bază oficială
de pregătire a milanezilor și au fost supervizate de Daniele
Massaro, Franco Baresi și antrenorii academiei de fotbal a clubului
AC Milan.


Cei doi români au făcut parte din echipa Europei de sud-est,
alături de colegi din Serbia, Albania, Ungaria și Bosnia, formație
care a câștigat turneul Intesa Sanpaolo rezervat juniorilor cu
vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Stelistul Cocârlă i-a impresionat pe italieni, fiind desemnat cel
mai tehnic jucător, în timp ce Steriu, căpitanul echipei, a fost
unul dintre golgheteri competiției. Datorită prestație lor, AC
Milan va continua să îi monitorizeze.

Duminică, toți cei 400 de copii, împreună cu părinții, au asistat
la meciul din Serie A dintre AC Milan și Bari. Marius Cocârla a
fost desemnat să îl însoțească pe căpitanul „Diavolului Milanez”,
Massimo Ambrosini, la prezentarea formațiilor înainte de startul
partidei.

„Ne bucurăm că România a strălucit la etapa finală
Milan Junior Camp, felicitări celor doi copii și familiilor
acestora. Sperăm ca acest proiect să devină o adevărată tradiție și
unul dintre cele mai importante evenimente care promovează sportul
în rândul copiilor din România. Poate nu vom descoperi de fiecare
dată viitorul star AC Milan însă cu siguranță vom putea oferi de
fiecare dată o experiență unică sub culorile celui mai titrat club
de fotbal din lume”
, a declarat Riccardo Parasporo,
director general adjunct Intesa Sanpaolo Bank, sponsorul și
partenerul oficial al AC Milan pentru programul Milan Junior
Camp.

După reușita din această vară cu prima ediție din România a
Milan Junior Camp, Intesa Sanpaolo Bank continuă colaborarea cu
Sportul Studențesc și în cadrul campaniei sociale inițiată de
grupare din Regie „Sportul îți salvează viața”, fiind principalul
sponsor al acesteia.

30 Sep. 2009, 13:45 Special
Pe aceeași temă