Unitate

09 Sep. 2009, 15:28 Opinii
Unitate

Ar putea părea o poză din noaptea de înviere. Dar nu e așa. Poza
e făcută pe un stadion. Chiar în timpul unui meci. Un meci din Cupa
României contând pentru calificarea în șaisprezecimi. La Titu urmau
să evolueze echipa locală, Electrosid, contra Dunării Giurgiu,
echipa care cu nicio săptămână în urmă l-a pierdut pe tânărul
portar, Alexandru Iatan.

Coincidență sau, poate, intervenție divină, cu puțin înaintea
finalului primei reprize a avut loc o pană de curent asupra
întregului oraș dâmbovițean. Nocturna a căzut și ea, astfel că
totul s-a scufundat în beznă. Atunci, fiecare suporter a aprins
câte o lumânare și a ridicat-o către cer.

Inițial, lumânările au fost pentru a-l comemora pe Alex. Însă,
rămași pe întuneric, suporterii au aprins din nou lumânările.
Lumina apărută nu a putut rivaliza cu cea a unei nocturne iar
meciul nu a putut continua, dar a fost mai mult decât suficient
pentru a redescoperi ceva ce credeam ca a disparut pe stadioanele
din România: unitatea dintre suporteri.

La Titu, luminile s-au stins preț de 38 de minute pentru Iatan
sau…pentru a ne arăta ca încă mai poate exista unitate pe
stadioanele din România.

Articol scris de: Fechită
Bogdan Andrei

09 Sep. 2009, 15:28 Opinii
Pe aceeași temă