Jiul a trecut fără emoții de Silvania, într-un meci în care atacantul Antohi a marcat trei goluri.
Â
Jiul Petroșani a făcut pe alocuri spectacol cu nou promovata FC Silvania, echipă pe care a depășit-o cu scorul de 4-2, după ce la un moment dat gazdele au condus și cu 4-0. Cu Damian Militaru pe banca tehnică și cu Daniel Timofte, în tribună, Jiul a început în trombă meciul. Astfel, petroșenenii vor deschide scorul în minutul 10, prin Antohi care cu un șut din interiorul careului mare reușește să-l învingă pentru prima dată pe Gabor. La niciun minut distanță, o combinație șnur dintre Mircea Gheorghe și Mircea Ilie îl lasă spectator pe același Gabor, Mircea Ilie ridicând scorul la 2-0. Gazdele nu cedează și pun mai mereu presiune pe careul oaspeților, oaspeți care vor avea prima ocazie în minutul 30, dar Hotoboc se va evidenția printr-o paradă de zile mari la șutul din lovitură liberă al lui Coreia.
Â
Repriza a doua începe tot cu dominarea gazdelor, dominare e ce va fi concretizată pe tabela de marca. Antohi reușește din nou să-l păcălească pe Gabor, în minutul 55, când cu un șut din 5 metri îl execută pe portarul de 29 de ani. Același Antohi ridică scorul la 4-0, în minutul 65, în urma unei acțiuni colective. Oaspeții, treziți la realitate de țipetele patronului lor, aflat la tribuna oficială cu un grup numeros de prieteni, încep să atace mai în forță poarta Jiului. După ce li se anulează un gol marcat, ce-i drept din poziție de off-side, în minutul 81 Dănilă transformă cu precizie o lovitură de pedeapsă. Un minut mai târziu, Correia mai reduce din handicap cu un șut de la 12 metri și oaspeții, chiar începeau să creadă în minuni. Numai că echipa din Vale le taie elanul și închide perfect culoarul spre poarta lui Hotoboc printr-o linie de fund bine dirijată de căpitanul Mihai Pintilii, înlocuit cu 15 minute înainte de final, cu Vădrariu.
Â
La cest joc Jiul nu a putut conta pe noile sale achiziții Lucian Pârvu și Tibor Moldovan, ale căror contracte nu au fost încă înregistrate la Federație. De altfel atacantul Tibor Moldovan a urmărit partida de la tribuna oficială.
Â
Â
Timofte, trimis în tribună de FRF
Â
Antrenorul principal al echipei Jiul, Daniel Timofte, nu a putut sta pe banca tehnică la meciul JIUL – FC SILVANIA, scor 4-2, locul lui fiind luat de „secundul” Damian Militaru. Jiul a primit de la FRF o hârtie oficială prin care îi interzicea antrenorului Timofte să ia loc pe bancă pe motiv că Jiul nu i-a înregistrat acestuia contractul la Federație. Timofte a luat, astfel loc în tribună aproape de banca de rezervă a Jiului și cu siguranță sfaturile sale au fost puse în practică de către înlocuitorul său Damian Militaru.Â
Â
Â
Articol scris de Loredana Julea
Â