Â
Jucătorul român Cristian Melinte, care a evoluat în sezonul trecut la echipa secundă a lui Dinamo București, se află în probe la gruparea italiană US Palermo, pregătită de Walter Zenga, informează presa din Italia.
Â
"La Palermo se află în probă la un jucător român, numele său este Cristian Melinte", precizează notiziarioitaliano.it.
Â
De asemenea, site-ul mediagoal.it scrie că mijlocașul român în vârstă de 21 de ani se află deja în cantonamentul echipei Palermo de la Bad Kleinkirchheim și a efectuat deja un prim antrenament cu gruparea siciliană.
Â
Melinte a început cariera de fotbalist la Fortuna Covaci, înainte de a fi transfera la Auxerre Lugoj și apoi, în vara anului 2006, la UTA Arad. Mijlocașul în vârstă de 21 de ani a fost transferat gratis, în martie, la Dinamo, dar nu a evoluat niciun minut la prima echipă a grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Â
Cristian Melinte s-a mai aflat în probe de joc, în vara anului 2008, la AS Monaco, dar nu a reușit să-i convingă pe tehnicenii echipei franceze.
Â
Sursa: Mediafax