Studenții bucureșteni își reiau astăzi pregătirile în cel de-al doilea cantonament al verii. Pentru următoarele 11 zile, alb-negrii își vor muta cartierul general în Italia, la Imola, plecarea fiind programată pentru această după-amiază. Programul acestui stagiu include și cinci partide amicale, primii trei adversari fiind deja stabiliți.
Â
Primul meci va avea loc mâine în compania grupării ACÂ Giacomense din Lega Pro 2.
Â
Varga, Bălan & Co își vor măsura duminică forțele cu Marco di Vaio, Osvaldo sau Tedesco, în cea mai tare confruntare de până acum, în compania Bolognei, formație ce a reușit la finalul sezonului trecut să se mențină în Serie A.Â
Â
Pe 28 iulie, trupa antrenată de Florin Motroc și Cezar Zamfir va juca cu o echipă ce poată aceleași culori, nou-promovata în Serie B Cesena. Ultimii doi adversari din Italia vor fi stabiliți ulterior.
Â
Lotul pentru Imola este identic cu cel deplasat la Poiana Brașov, în primul cantonament, desfășurat săptămâna trecută.
Â
Pe 3 august, Gașca Nebună va reveni în țară, până la startul campionatului urmând să se pregătească la baza proprie din Regie.
Â
articol scris de Florin Alboiu