Înaintea antrenamentului Cetății de azi dimineață, președintele Dumitru Moldovan i-a anunțat pe fotbaliștii suceveni că banii alocați de Primăria Suceava vor fi virați abia azi în contul clubului și că jucătorii își vor primi abia luni contractele pe luna aprilie și prima pentru meciul cu Dunărea Galați. La auzul acestei vești, Claudiu Sevaciuc și-a strâns echipamentul și a anunțat că nu se mai prezintă la antrenamentele echipei locale de fotbal.
"Termenul limită pentru achitarea contractului pe luna aprilie este abia mâine, iar banii de la Primărie vor fi virați azi și vor intra peste 2 zile în cont. Nu cred că gestul lui Sevaciuc este unul normal. Sunt și alte cluburi unde sunt întârzieri…E păcat că Sevaciuc nu a avut răbdare. El din 2 februarie de când a venit la Cetatea și până acum a câștigat 123 de milioane de lei vechi. Dacă ar fi așteptat până luni ar fi avut 143 de milioane", a explicat președintele Dumitru Moldovan.
Â
Claudiu Sevaciuc a refuzat să spună care sunt adevăratele motive pentru care a părăsit astăzi pe fugă vestiarul grupării sucevene. Fundașul Cetății a precizat că pentru el această ediție de campionat s-a încheiat, motivând că nu este pregătit fizic și psihic pentru a intra pe teren în meciul cu Delta Tulcea. Chiar dacă a mărturisit că nu vrea să creeze o atmosferă proastă la echipă înaintea importantului joc de sâmbătă, fundașul central al Cetății nu s-a putut abține să nu facă câteva afirmații interesante.
Â
„Sunt mai multe motive care au condus la decizia mea, dar prefer deocamdată să le țin pentru mine. Cert este că am jucat nerefăcut de mai bine de o lună de zile, am făcut peste 40 de injecții pentru a putea fi pe teren, iar acest lucru a condus la o serie de efecte secundare, cum ar fi creșterea în greutate cu aproape 6 kilograme.
Oricum, nu știu de ce se face atâta caz pe absența mea, pentru că sunt fotbaliștii și mai importanți care au lipsit cu alte ocazii și nu s-a mai bătut atâta monedă. Unii au devenit suspendați și s-au accidentat subit înaintea unor deplasări grele, când poate, dacă am fi fost în efectivul complet, am fi avut șanse mult mai mari să obținem puncte de aur în ecuația retrogradării. Nu vreau să fac un titlu de glorie din asta, dar nu pot să nu observ că eu m-am sacrificat pentru echipă și atunci când am avut un deces în familie sau când am avut botezul fiului, iar alții au găsit de cuviință să absenteze exact din aceleași motive”, a declarat Claudiu Sevaciuc.
Â
Articol scris de Gabriel Toderașcu