Portughezul Moutinho, noul căpitan al oltenilor

07 May. 2009, 01:00 Campionat
Portughezul Moutinho, **noul căpitan al oltenilor

În lipsa accidentatului Cătălin Trofin și a suspendatului Aurel Amzucu, portughezul Hugo Moutinho a preluat banderola de căpitan la FC Drobeta, învingătoare cu 4-2 în disputa cu FC Târgoviște, prin golurile lui Eduard Stoica (‘40, ‘49), Cătălin Crișan (‘43), Milan Mitic (‘93) / Iulian Gheorghe (‘35 – autogol), Ionuț Constantin (45 – pen).

Față de primul 11 care pierdea sâmbăta trecută cu un penibil 2-5 la Lupeni, echipa severineană a abordat partida de la Vânju Mare cu șapte noutăți în formula de start. Alături de portarul basarabean Dan Pânzaru, revenit între buturi după șase etape, printre modificările operate cu FC Târgoviște s-au numărat și atacantul sârb Dusan Popovic, aflat la meciul de debut pentru FC Drobeta, în timp ce fundașul dreapta Dorel Ciucu, reîntors la echipă de trei săptămâni, a bifat primul joc, după ce fusese anunțat în iarnă de fostul antrenor Eugen Neagoe că nu intră în vederile sale pentru retur.

Adus la mijlocul lunii martie la malul Dunării, Popovic n-a impresionat cu FC Târgoviște, fiind schimbat în prima repriză cu Cătălin Crișan, care a și marcat după zece minute de la intrarea pe teren. În schimb, celălalt sârb din lotul echipei severinene, mijlocașul Milan Mitic, a fost introdus la pauză în locul lui Iulian Gheorghe și a închis tabela.

 

Articol scris de: Mircea Oglindoiu

07 May. 2009, 01:00 Campionat
Pe aceeași temă