Atacantul echipei FC Ploiești, Vali Lemnaru, are șanse mici să evolueze în dificila deplasare de la Giurgiu, de la finele acestei săptămâni. El acuză o dublă problemă medicală, pe lângă entorsa suferită în meciul cu Cetate Suceava, fostul dinamovist fiind și gripat!
Â
Lemnaru a ieșit din teren înainte de finalul partidei cu Cetate Suceava, de vineri, acesta acuzând o entorsă, jucătorul plecând cu greu pe picioarele sale. Luni, la revenirea în programul de antrenamente, acesta a avut febră, ieșind din programul de pregătire. Doctorul Mircea Miu a declarat: "Are șanse minime să poată fi apt de joc la Giurgiu, din cauza acestei entorse și va avea nevoie de un program separat de recuperare".
Â
De remarcat că Lemnaru este unul dintre golgheterii echipei în acest retur, în care a marcat de două ori.
Â
Pentru meciul dificil de la sfârșitul acestei săptămâni, în afara lui Lemnaru, FC Ploiești speră să-i poată folosi pe ceilalți câțiva fotbaliști ce acuză ușoare probleme medicale. Este vorba despre foștii progresiști, Stan, Sandu și Paulinho, care nu s-au antrenat la capacitate normală, dar nu au probleme atât de grave încât să nu facă, vineri, deplasarea spre Giurgiu.
Â
articol scris de Marian DIMA
Â