Cea mai buna echipă prahoveană de Liga a III-a, Tricolorul Breaza, continuă cursa de urmărire a liderului Victoria Brănești. Formația pregătită de Florin Stăncioiu și Costin Plavache s-a impus cu scorul de 3-2, în deplasare, cu ACS Berceni, pentru prahoveni marcând “gemenii golului"- Vișan (minutele 10, 75) și Vasilescu (30), iar pentru gazde au marcat Neagu (36) și Vlada (39).Â
Â
"Cei doi sunt într-o formă bună și mă bucur pentru ei", ne-a declarat tehnicianul Florin Stăncioiu, cel care ieri de dimineață a condus un antrenament cu jucătorii care nu au evoluat: "Ne-am aflat tot timpul la cârma partidei, iar după ce am condus cu scorul de 2-0, portarul nostru, Bogdan Sava, a făcut două erori, care le-au permis gazdelor să ne egaleze. Mă gândesc serios să-l trec pe bancă pentru meciul următor cu Unirea Tărlungeni, din deplasare. Atunci nu-l pot folosi pe fundașul de culoare Samson, după ce la Berceni a luat al patrulea cartonaș galben și astfel este suspendat", a declarat Stăncioiu. Revenind la ultimul joc, Stăncioiu a mizat pe următorul lot de jucători: Sava – Samson, Forika, Apostol, Olteanu – Gheorghiță, Liuba, Ghița, Dascălu – Vișan și Vasilescu, iar pe parcursul partidei au mai intrat Turiac, Negotei și Topala.
Â
sursa: ziarulprahova.ro
Â