Trupa pregătită de Aurel Șunda vrea să rămână în fruntea clasamentului și după această etapă. FC Unirea Alba Iulia va întâlni sâmbătă, 21 martie, de la ora 11.00, pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia, formația Mechel Câmpia Turzii. Uniriștii au un moral bun după victoria clară de la Deva cu Mureșul (3-1), în timp ce jucătorii echipei din Câmpia Turzii vin după o înfrângere în fața formației ACU Arad, scor 0-2. Mechel Câmpia Turzii ocupă ultimul loc din serie, cu 7 puncte, 2 victorii, un egal, 17 înfrângeri, golaveraj 13-42.
Aurel Șunda cere jucătorilor seriozitate
Aurel Șunda este constient că în rândul echipei uniriste ar putea interveni o relaxare, dat fiind faptul că întâlnesc „lanterna roșie”. „Trebuie să fim atenți! Meciul nu este câștigat dinainte, chiar dacă jucăm cu lanterna roșie. Mechel are jucători tineri și veniți din Liga a 3-a, care vor să se afirme și ei. Aștept multă lume la stadion pentru e ne încuraja. Avem un lot superior și în mod normal ar trebui să câștigăm meciul”, a declarat antrenorul Unirii, Aurel Șunda.
O decizie legată de prezența jucătorilor Andrei Zăgrean și Ciprian Selagea în lotul pentru meciul de sâmbătă, va fi luată în ultimul moment, în funție de starea lor de sănătate. “Aș vrea să mă bazez pe Zăgrean, însă să vedem dacă e pregătit. Salagea e răcit, a lipsit la câteva antrenamente”, a mai adăugat Șunda pe site-ul oficial al clubului
Â