Marius Șumudică: „Ne-au surprins și nu am putut să caștigăm”

09 Mar. 2009, 00:24 Campionat
Marius Șumudică:

Marius Șumudică a declarat pentru liga2.ro, la finalul derbyului de duminică seară, dintre FC Ploiești și Petrolul, că jocul s-a ridicat peste nivelul ligii secunde. Consilierul sportiv al formației FC Ploiești consideră că terenul greu și-a spus cuvântul asupra partidei și că această remiză îndepărteză echipa sa de locul doi, care asigură promovarea în Liga I.

 

 

Doar un rezultat de egalitate în derbyul cu Petrolul…

Un meci peste nivelul echipelor din divizia B, din păcate nu am putut să-l tranșăm în favoarea noastră. Ne-au surprins și nu am putut să caștigăm.
 

 

Ce crezi că a lipsit echipei să câstige azi ?
Nu știu, cred că terenul greu și-a spus cuvântul. Egalul ne îndepărteaza de locul doi.
 

Le reproșezi ceva jucătorilor tăi ?
Nu. Adversarii ne-au închis foarte bine, nu au refuzat jocul. Petrolul este mult peste Progresul în momentul de față, nu știu de ce este, unde este acum în clasament, nu e treaba mea. Ne-au surprins cu mingiile în diagonală și prin Coțan care a făcut un meci foarte bun în seara aceasta.
 

 

Popa a greșit la golul doi…
Popa a greșit, toți greșim, asta e acum, nu îl acuz pe el acum, alte soluții nu prea aveam. Miron nu se simțea bine cu vreo două zile înainte și nu l-am putut introduce în teren, iar Iatan este încă junior și mai are de învățat.
 

 

Paulinho ?
A avut două ocazii, nu i-a ieșit…Mi-a spus după meci că la prima a vrut să tragă tare, iar la a doua a vrut sa tragă cu latul, dar asta nu e o scuză, nu e la nivelul la care aș vrea să fie.

 

Obiectivul?

Îmi doresc să promovez, iar dacă nu voi reuși asta o să fiu primul care o sa plec la vară.
 

 

Dacă terenul va fi la fel de greu, era varianta Câmpina în discuție…Ce veți face în continuare ?
Luăm în calcul orice variantă, mergem pe „Ilie Oană dacă terenul ne va crea din nou probleme.
 

 

Arbitrajul ?
Nu comentez! Am fost suspendat de prea multe ori.Părerea mea e că arbitrul ar fi trebuit să dea mai multe cartonașe galbene.
 

09 Mar. 2009, 00:24 Campionat
Pe aceeași temă