Jucătorii Ceahlăului sunt precauți în declarații înaintea primei etape din returul care începe mâine de, când vor evolua contra formației Luceafărul Lotus Băile Felix. Asemeni jocului din tur, jucătorii Ceahlăului spun că dau peste o echipă necunoscută. În tur, adversara de mâine purta numele de Știința Bacău, grupare adunată în pripă și cu multe elemente necunoscute oficialilor pietreni. Scorul consemnat pe Stadionul Muncipal Bacău a fost 3-0 pentru nemțeni, dar pentru partida ce urmează, datele problemei se vor schimba.
Â
"Au mulți jucători schimbați în lot, fotbaliști care pe noi ne cunosc, ne știu calitățile. Sigur, ne pot surprinde printr-o tactică bine adoptată. În ciuda aparențelor, fiți siguri că ne așteaptă un meci greu", susține căpitanul Ceahlăului, Alexandru Forminte.
Â
Fosta Știința, rămasă cu denumirea ce a purtat-o la înscrierea în liga secundă, îi are acum în lot pe trei dintre foștii componenți ai Ceahlăului, de-a lungul ultimilor cinci ani. Fundașul Liviu Floricel, la care Ceahlăul a renunțat în această iarnă, de atacantul Andrei Petrescu și de mijlocașul Augustin Ivașcă. Forminte recunoaște că are emoții înaintea fiecărei dispute oficiale de campionat, alături de ceilalți coechipieri.
Â
"Tracul din zilele premergătoare acestor jocuri dispare în momentul în care intri pe teren, cu adversarii lângă tine. Normal că nu ne gândim la nimic altceva decât la succes. Doar pentru asta ne-am pregătit și am tras tare, toată iarna", a încheiat Forminte.
Â
Articol scris de Cristi Soroceanu