Debutanți la 15 ani

01 Dec. 2008, 14:03 Liga 2
Debutanți la 15 ani

Singurul motiv de bucurie al echipei Dinamo II, după înfrângerea cu 4-0 suferită la Piatra Neamț în fața Ceahlăului, a fost debutul a doi jucători de numai 15 ani.

Aceștia sunt cei mai tineri jucători care au debutat anul acesta în eșalonul secund alături de Stanciu de la Unirea Alba Iulia născut în luna mai 1993. Juniorii formației Dinamo II sunt totodată și titulari în echipa națională a României U16 condusă de Florin Cheran.

Baudouin Tshitungi “Bodo” Kanda este născut în aprilie1993 și a început fotbalul la vârsta de 8 ani la juniorii lui Dinamo sub comanda lui Mihai Teja. Acesta este cunoscut ca fiind singurul jucător de culoare care a fost convocat la o selecționată a României.

Adus la începutul săptămănii de la echipa de 18 ani pentru a debuta în partida cu Ceahlăul, acesta a intrat în teren în minutul 77 înlocuindu-l pe Moise.

 

”M-au chemat luni la echipă și am fost anunțat ca voi juca la Piatra Neamț. Am avut puține emoții, dar mă obseda gândul că trebuie să joc cât mai bine, chiar dacă am fost folosit ca mijlocaș stânga, postul meu preferat fiind cel de atacant. Sper că voi reuși să mă adaptez cât mai ușor la acest nivel”, a spus “Bodo” după meci.

Raphael Andrei Stănescu este născut în luna iunie 1993. Ca și colegul său, Raphael a început tot la Dinamo, dar la vârsta de 7 ani ani sub comanda aceluiași Mihai Teja. După ce l-a înlocuit la puuză pe Bâră, Raphael a avut norocul de a evolua o întreagă repriză pe postul său de bază, acela de mijlocaș central.

 

“Mi s-a părut un meci greu din cauza faptului că sunt mult mai mic de vârstă, dar eu cred că am reușit să fac față. M-am băgat la dueluri, am sărit decis la cap și nu m-am ferit să bag piciorul la minge. Am avut puține emoții dar am reușit să trec peste ele. Voi fi păstrat în lotul echipei Dinamo II, iar pe viitor îmi doresc să ajung la echipa mare a lui Dinamo.”, a povestit emoționat căpitanul naționalei U16.

Articol scris de : Laurențiu Bătrînu

01 Dec. 2008, 14:03 Liga 2
Pe aceeași temă