FC Bihor Oradea continuă să aducă jucători experimentați pentru sezonul 2026-2027 de Liga 2 și pare că se va lupta cu șanse reale la promovare. Recent, echipa lui Erik Lincar a anunțat că l-a convins pe Paul Antoche să semneze!
Fundașul central în vârstă de 33 de ani a evoluat ultima dată la Unirea Slobozia, retrogradată din SuperLiga României.
De asemenea, fundașul central născut la Vatra Dornei, la 21 iunie 1992, mai are în CV-ul său echipe ca CS Otopeni, CS Mioveni, CS Balotești, Unirea Țârlungeni, Petrolul Ploiești, Unirea Constanța și FC Hermannstadt. La Unirea Slobozia a ajuns în vara anului 2024.

În vârstă de 33 de ani, noul fundaș central al FC Bihor Oradea a strâns până acum aproximativ 180 de partide în Liga 2, iar în prima divizie din România a contabilizat aproape 100 de prezențe.
În ediția trecută de primă ligă, Antoche a evoluat în 32 de jocuri pentru Unirea Slobozia.
”𝐅𝐂 𝐁𝐢𝐡𝐨𝐫 𝐚 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐜𝐮 𝐏𝐚𝐮𝐥 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐜𝐡𝐞
FC Bihor Oradea anunță că a ajuns la un acord cu fundașul central Paul Antoche, acesta urmând să se alăture proiectului clubului nostru începând din această vară.
Născut la data de 21 iunie 1992, la Vatra Dornei, Marius Paul Antoche are 33 de ani, măsoară 1,84 metri și evoluează pe postul de fundaș central. Jucător de picior drept, acesta vine după un sezon petrecut în Superligă, unde a îmbrăcat tricoul formației Unirea Slobozia.
În ediția recent încheiată a primei ligi, Paul Antoche a adunat 32 de prezențe în toate competițiile pentru gruparea ialomițeană. Dintre acestea, 23 de partide au fost disputate în sezonul regulat al Superligii, iar alte 9 în play-out, fundașul acumulând un total de 2.815 minute pe teren. Totodată, el și-a trecut în cont și o pasă de gol, contribuind atât la siguranța compartimentului defensiv, cât și la fazele fixe din ofensivă.
De-a lungul carierei sale, experimentatul fundaș a evoluat pentru mai multe formații importante din fotbalul românesc, printre care CS Mioveni, CS Otopeni, CS Balotești, Unirea Tărlungeni, Petrolul Ploiești, Unirea Constanța, FC Hermannstadt și, cel mai recent, Unirea Slobozia, acumulând o experiență consistentă atât la nivelul primei ligi, cât și în eșalonul secund.
Transferat la Unirea Slobozia în vara anului 2024, Paul Antoche a demonstrat că poate face față exigențelor Superligii, fiind unul dintre jucătorii importanți ai echipei în sezonul precedent.
Prin experiența acumulată în fotbalul românesc și prin constanța evoluțiilor sale, fundașul central reprezintă o soluție importantă pentru consolidarea compartimentului defensiv al FC Bihor, în perspectiva noului sezon competițional”, a transmis FC Bihor Oradea pe Facebook.
În ceea ce privește achizițiile făcute până acum de FC Bihor, a oficializat și venirea lui Mihai Velisar. El era al doilea jucător plecat după promovare de la Corvinul Hunedoara și care trecea la FC Bihor, după fundașul central Szabolcs Kilyen.
Anterior, cu orădenii au mai bătut palma Nicu Modan (31 ani), atacant de la ACSM Reșița, și Antonio Cruceru (29 ani), mijlocaș central de la AFC ASA Târgu Mureș. Pe lângă noile achiziții, FC Bihor a mai comunicat prelungirea contractului cu jucătorii Ioan Hora, Dragoș Tescan și Abel Popa.
Urmează și alte veniri, iar Erik Lincar ar fi decis să îi împrumute pe Iustin Chirilă (20 de ani, portar) și pe Alexandru Bota (18 ani, mijlocaș central), amândoi legitimați la Universitatea Cluj. Unul dintre ei, Chirilă, a evoluat în Liga 2 sezonul trecut, la ACSM Reșița, acolo unde a fost împrumutat de formația din Ardeal
În dreptul plecărilor, FC Bihor i-a anunțat pe Rareș Enceanu, Paul Moussinga, Adrian Iancu, Denis Sala și Bogdan Vătăjelu.
Foto: Unirea Slobozia