SC Popești Leordeni sau CSM Unirea Alba Iulia, una dintre acestea va fi a cincea și ultima echipă promovată din Liga 3 în Liga 2 pentru sezonul 2026-2027.
Cele două echipe au câștigat, în urmă cu o săptămână, semifinala barajului de promovare, după ce au terminat play-off-ul Ligii 3 pe locul 2 în seria în care au activat, și astăzi, sâmbătă, 6 iunie 2026, joacă finala pentru determinarea celei de-a cincea promovate în Liga 2. Partida are loc de la ora 17:30, pe stadionul Inter Gaz din Popești-Leordeni, oraș lipit la nord de București.
Partida de la Popești Leordeni poate ajunge inclusiv la lovituri de departajare, în cazul în care nu se decide după 90 sau 120 de minute.
SC Popești Leordeni (locul 2 în Seria 2) a ajuns în finala pentru Liga 2 după ce a trecut în semifinala barajul de promovare de Șoimii Gura Humorului (locul 2 în Seria 1), cu scorul de 3-2 pe teren propriu, sâmbăta trecută.
Trupa ilfoveană a ajuns în această postură, de a lupta pentru un loc în liga secundă, după ce a terminat sezonul regular al Ligii 3 pe locul 2 în Seria 3, la trei puncte sub liderul Agricola Borcea, iar play-off-ul l-a încheiat pe locul 2 în Seria 2, la egalitate cu liderul CSL Ștefăneștii de Jos, dar pe care nu l-a putut depăși din cauza primului criteriu de departajare: numărul de puncte avut la finalul sezonului regular, 45 față de 49. Asta, în condițiile în care cele două au făcut parte în sezonul regular din serii diferite, deci au întâlnit adversari diferiți și nu se poate face o comparație echitabilă între ele, iar în cele două jocuri directe din play-off Popeștiul a obținut patru puncte din șase în fața Ștefăneștiului!
SC Popești Leordeni va fi la a cincea încercare de promovare în Liga 2. În precedentele patru sezoane, în care promovarea s-a desfășurat într-un alt sistem, cu primele două clasate din cele opt serii de play-off disputând baraje pentru accederea în Liga 2, formația ilfoveană a participat de fiecare dată în aceste jocuri decisive. Prima dată a jucat în sezonul 2021/22, când a pierdut semifinala cu Progresul Spartac (0-1 la Popești Leordeni și 1-1 la București). În 2022/23 a trecut de semifinala cu CS Afumați (2-1 la Popești Leordeni și 1-1 la Afumați), însă a fost învinsă în finală de CS Tunari (2-1 la Popești Leordeni și 1-3 la Tunari). În ediția 2023/24 a pierdut în semifinală contra CS Afumați (0-1 la Popești Leordeni și 1-3 la Afumați), iar în sezonul 2024/25 a pierdut din nou în semifinală, de această dată contra Vedița Colonești (0-1 la Colonești, 1-1 la Popești Leordeni, după prelungiri).
Așadar, echipa ilfoveană este la a doua finală disputată în cinci ani, în alte trei rânduri oprindu-se în semifinală.
De partea cealaltă, CSM Unirea Alba Iulia (locul 2 în Seria 4) a acces în finală după ce a câștigat cu scorul de 3-0, în deplasare, semifinala cu Minerul Lupeni (locul 2 în Seria 3).
Formația din Alba a câștigat detașat sezonul regular al Ligii 3, Seria 7, situându-se la patru puncte peste Știința Poli Timișoara, însă play-off-ul l-a terminat pe locul 2 în Seria 4, la cinci puncte sub formația timișoreană, direct promovată, conform noului regulament intrat în vigoare din vara trecută.
CSM Unirea va fi a doua încercare de promovare, chiar consecutivă, în Liga 2, după ce în sezonul trecut a pierdut încă din semifinală, la loviturile de departajare, împotriva SCM Râmnicu Vâlcea. A fost 1-0 la Alba Iulia, 0-1 după 90 și 120 de minute, la Râmnicu Vâlcea, și 2-4 la lovituri de departajare.
A doua astfel de oportunitate o are și antrenorul Dragoș Militaru, care în 2021 reușea promovarea alături de Unirea Dej, după ce în semifinală trecea de Minaur Baia Mare (0-0 la Baia Mare și 3-1 la Dej), iar finala o câștiga în fața celor de la SCM Zalău, chiar fără victorie (0-0 la Dej și 1-1 la Zalău).
Finala dintre SC Popești Leordeni și CSM Unirea Alba Iulia are loc pe terenul ilfovenilor, stadionul Inter Gaz, conform norocului avut de cele două echipe la tragerea la sorți și, apoi, a rezultatelor înregistrate în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2.
Este o premieră acest mod de promovare, după ce desfășurarea campionatului a fost modificată din nou începând cu sezonul 2025-2026. Anterior, în precedentele cinci sezoane, primele două clasate din cele zece serii jucau baraje semifinle și finale și astfel se decideau cele cinci promovate.
Acum au mers în semifinale doar clasatele pe locul 2 în cele patru serii de play-off. Echipele calificate la baraj au fost împerecheate prin tragere la sorţi, prima extrasă din urnă, pentru fiecare meci în parte, urmând a fi gazda semifinalei respective. În ceea ce priveşte finala, echipa gazdă va fi echipa câştigătoare a primei semifinale, aşa cum au fost ele extrase din urnă la tragerea la sorţi a semifinalelor.
SC Popeşti Leordeni a fost extrasă prima, Şoimii Gura Humorului a fost a doua, Minerul Lupeni a fost a treia, iar Unirea Alba Iulia a fost ultima, a patra. Astfel, ilfovenii și hunedorenii au fost gazde în semifinale, iar câștigătorii primei semifinale organizează finala.
Luca Pătrășcoiu 36′
SC Popești Leordeni: M. Rădulescu – Al. Nicola, Pătrășcoiu, Leafu (cpt.), Nadolu – Boiangiu, Njindja – Fîrțînescu, Andr. Sin (Balgiu 61′), Căpraru – Dane
Rezerve: Achiriloaei – Bobaru, Mar. Gheorghe, Val. Nicolae, P. Mutu, Mih. Ion, Maeschi, Al. Munteanu
Jucători adiționali: Ad. Mușat – Mih. Badea, Mar. Petre
Antrenor: Petre Pașculea
CSM Unirea: Ducan – Vl. Lambru, Ardei, Giosu, Ondreykovicz (Mat. Miclăuș 46′) – Ardeiu, Jorza (cpt.), Rz. Pîntea (Golda 55′) – Mihaiu (Șt. Blănaru 55′), Fetița (Al. Giurgiu 46′), Val. Borcea
Rezerve: Bg. Ștefan – Glonț, Banyoi, P. Banu, Szijj
Jucători adiționali: Dar. Roman – Mih. Jurj
Antrenor: Dragoș Militaru
Stadion: Inter Gaz (Popeşti-Leordeni – Ilfov).
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş – Mureş). Asistenți: Emeric Tocai (Sibiu) și Mihai Marian Ionescu (Bradu – Argeş). Rezervă: Arthur Răcoare (Curtea de Argeş – Argeş). Observator arbitri: Andrei Ioniță (Bucureşti). Delegat joc: Dragoş Ionescu (Bucureşti).
♦
♦Min 67 ⇐⇒ La SC Popești Leordeni, ies Adrian Căpraru, Luca Pătrășcoiu și Leonard Boiangiu și intră Patrick Mutu, Andrei Bobaru și Marco Gheorghe. La CSM Unirea, iese Amir Jorza și intră Bogdan Szijj
♦Min 62 Nadolu are un șut superb cu exteriorul piciorului stâng din colțul stânga al careului, spre vinclul barei a doua, însă Ducan plonjează și reține. Alba Iulia nu are reacție.
♦Min 61 ⇐⇒ La gazde, intră Cristian Balgiu și iese Andrei Sin
♦Min 57 Fîrțînescu primește mingea în fața careului, în dreapta, pătrunde spre centru și trage cu stângul la poartă, pe jos, moale, spre prima bară, iar Ducan prinde fără probleme
♦Min 55 ⇐⇒ Dragoș Militaru face încă două înlocuiri. Ies Răzvan Pîntea și Andreas Mihaiu și intră Denis Golda și Ștefan Blănaru
♦Min 55 Nicola își ridiculizează adversarul în dreapta careului, trimite în centru pentru Dane, care are o finalizare dezastruoasă din 13 metri, mult peste poartă
♦Min 52 Căpraru primește mingea în careu, în stânga, pătrunde spre centru și este împins din spate de Ardei, care nu atinge balonul cu intervenția sa din cădere. Arbitrul e aproape și lasă din nou jocul să continue, deși Căpraru a cam fost împiedicat să șuteze!
♦Min 51 Fază de contraatac a ilfovenilor, cu Căpraru, scăpat din fața propriului careu, trimite în față pentru Dane, acesta pătrunde în careu și face față atacului prin alunecare al lui Ardei, mingea rămâne la Dane, care îl are în fața sa doar pe Ducan. Portarul intră prin alunecare, ratează intervenția la minge, iar Dane pică ușor și arbitrul lasă jocul să continue. Andrei putea să acorde și penalty, însă lasă bine jocul să meargă mai departe.
♦Min 47 Pasă pe culoar, în dreapta, Ardei agață balonul și apoi calcă pe el, Căpraru recuperează și pătrunde în careu pe dreapta, din 6 metri lateral pasează pe lângă portar la bara a doua, iar Nadolu șutează din 7 metri direct în blocajul lui Giurgiu, sărit în disperare de cauză pentru a evita golul. Popeștiul ratează incredibil majorarea scorului, aproape cu poarta goală!
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ Două schimbări la CSM Unirea la pauză. Intră Alexandru Giurgiu și Mateo Miclăuș și ies Răzvan Fetița și Alex Ondreykovicz
♦Min 45+3 Pauză la Popești Leordeni, unde echipa locală are 1-0 contra CSM Unirea Alba Iulia. Ilfovenii sunt la cel puțin o oră de o promovare istorică în Liga 2. Alba Iulia, văzută ca favorită a acestei întâlniri, nu a jucat mare lucru în prima parte și a avut o singură șansă de a egala.
♦Min 44 ||| Denis Giosu primește cartonașul galben pentru un fault la mijlocul terenului asupra lui Dane, pentru oprirea unui contraatac al gazdelor
♦Min 43 ||| Bogdan Fîrțînescu stă în fața lui Andreas Mihaiu la un aut pe care acesta din urmă voia să-l execute din fața uneia dintre băncile de rezerve. Mihaiu are un gest nesportiv și îi dă cu mingea în cap lui Fîrținescu, care doar voia ca echipa sa să se replieze mai bine pe teren, iar arbitrul le acordă ambilor jucători cartonașul galben. Decizia este exagerată în cazul lui Fîrțînescu.
♦Min 41 ||| Leonard Boiangiu primește cartonașul galben pentru o intrare la mijlocul terenului, însă decizia arbitrului a venit după ce inițial îi acordase galbenul lui Andrei Sin, care își trăsese de tricou, în spate, adversarul, în aceeași fază. Sin a cerut galben pentru coechipierul său, nu pentru el, iar arbitrul Florin Andrei s-a confirmat, deși ”infracțiunea” mai sancționabilă cu avertisment era chiar cea a lui Sin!
♦Min 40 Cea mai mare ocazie de gol a albaiulienilor vine dintr-o fază fixă. Centrare din dreapta în fața porții, Mihaiu e nemarcat, avansează și trimite cu capul din 6 metri, ușor lateral stânga, însă o face aproape de Rădulescu, care respinge în dreapta și atrage aplauzele publicului!
♦Fără gol primit în ultimele patru partide, Răzvan Ducan (25 ani), fost jucător în prima ligă la FCSB, CS Mioveni, FC Botoșani și Farul, gafează ca un amator!
♦Min 36 1-0 Sin bate un corner din dreapta, mingea ajunge în fața porții, Ducan gafează ca un amator, boxând pe lângă minge în 6 metri, mingea ricoșează în spatele său, iar Luca Pătrășcoiu e surprins și el, însă profită și trimite, din 5 metri, cu exteriorul piciorului drept în vinclul din dreapta.
♦Min 33 ||| Amir Jorza vede primul cartonaș galben al meciului, pentru o ținere stupidă asupra lui Boiangiu, la mijlocul terenului
♦Min 22 Sin pătrunde din dreapta spre centru și trage din fața careului spre colțul scurt, însă o face pe lângă poartă, nu departe de bară. Este, totuși, o încercare, printre puținele de până acum în acest joc.
♦Min 22 Ne apropiem de jumătatea primei reprize și în afara de marea ocazie din minutul 2 nu a mai fost nimic notabil la vreuna dintre porți. Jocul e echilibrat, iar albaiulienii au avut două lufturi în aceeași fază din fața careului!
♦Finala de la Popești Leordeni este transmisă în direct de FRF TV, care l-a ales drept comentator pe Ioan Viorel. Acesta a transmis că nu are foile de joc și nu poate spune ce fotbaliști se află pe teren! Ulterior, după startul partidei, a transmis echipa Popeștiului, pe care, cel mai probabil, a citit-o de pe site-ul nostru. SC Popești Leordeni nu a publicat, pe pagina lor de Facebook, jucătorii utilizați, cum nu a făcut-o nici înainte și nici după semifinală. Trupa din Alba Iulia este incomparabil mai preocupată de imaginea sa, fiindcă a publicat echipa utilizată astăzi, cât și imagini de la fața locului pe pagina sa de Facebook!
♦Echipa ilfoveană evoluează în echipamentul roșu-alb, principal al său, iar cea din Alba utilizează, la fel, echipamentul său principal, alb-negru. Înainte de start, jucătorii Unirii au salutat fanii lor veniți la Popești Leordeni. Foto: CSM Unirea Alba Iulia.

♦Min 2 Centrare din dreapta în careul Unirii, a lui Fîrțînescu, Adrian Căpraru reia din prima cu dreptul și trimite frumos, cu lob, direct în bara din dreapta, aproape de vinclu, iar mingea ricoșează în lateral, de unde este degajată în aut de margine. Prima ocazie mare aparține gazdelor.
♦Min 1 A început partida de la Popești Leordeni, unde echipa gazdă e încurajată de o galerie formată din copii, în timp ce oaspeții au o galerie formată din circa 50 de fani.