:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FFilmul-tragediei-mortii-lui-Luca-Manolache.-ProSport-a-aflat-ce-s-a-intamplat-vineri-dimineata-si-apoi-la-spital-1024x576.jpeg)
Veste șocantă în ultima zi a lui februarie: Luca Manolache, fotbalist legitimat la Metaloglobus București, s-a stins din viață fulgerător, la vârstă de 19 ani, în urma unui infarct!
Manolache a fost prezent weekendul trecut la meciul echipei sale cu Concordia Chiajna, dar în tribună. Nu se mai antrena și nu a mai jucat un meci oficial din luna august a anului trecut.
Luca Manolache era din Târgoviște și apucase să joace pentru echipa din orașul natal, Chindia, din vara lui 2023, după retrogradarea din Liga 1, până în luna februarie a anului trecut. A evoluat în 7 meciuri de Liga 2 (303 minute). S-a întors apoi la FCSB, de unde fusese împrumutat.
Pentru echipa de seniori a FCSB a avut o singură prezență, în 3-1 cu CFR Cluj, în 22 mai 2022, când a fost utilizat în prelungirile partidei.
”Îl avem pe Luca Manolache. L-am văzut jucând la grupa de 2005 și mi-a plăcut un meci. L-am mai văzut un meci și am zis că vrea să-l văd cum se prezintă la prima echipă. Și s-a prezentat extraordinar. E mijlocaș în genul Verratti. I-am întrebat pe Petrea, Pintilii și Ovidiu Petre și mă bucur că am reușit să găsesc un jucător care sunt convins că poate face pasul oricând la prima echipă”, spunea Mihai Stoica despre Luca Manolache, în 2022.
După experiența de la Chindia, în prima parte a sezonului 2023/2024, FCSB l-a împrumutat tot în Liga 2, la Metaloglobus, pentru care a evoluat în partea a doua a sezonului trecut în 10 partide (774 minute) și a înscris un gol, în 1-2 cu CSM Reșița.
În vară s-a despărțit de FCSB și a rămas la Metaloglobus, pentru care a apucat să joace de trei ori în primele patru etape ale actualului sezon. A strâns circa 85 de minute pe teren în confruntările cu Chindia (3-2, etapa 1), CSC Șelimbăr (1-3, etapa 2) și CS Afumați (1-2, etapa 4). În primele două a fost titular și a fost înlocuit, iar cu CS Afumați a intrat pe final și acesta avea să fie, constatând acum, ultimul său joc oficial din viața sa! La data de 24 august 2024.
Din informațiile Liga2.ro, jucătorul acuza stări de oboseală, nu mai era pregătit pentru a evolua și era într-o continuă căutare a unui diagnostic. Deși era legitimat la Metaloglobus, el a fost învoit în toată această perioadă în care a fost supus mai multor analize medicale.
Manolache nu s-a rupt definitiv de Metaloglobus, fiindcă își vizita colegii la antrenamente și chiar la meciuri, amicale sau oficiale. Chiar în prima partidă oficial din 2025, jocul cu Concordia Chiajna din weekendul trecut, l-a găsit pe tânărul jucător târgoviștean în tribună, ca spectator la meciul pe care colegii săi l-au câștigat cu 3-2.
Potrivit surselor Liga2.ro, Luca Manolache s-ar fi aflat într-o benzinărie, alături de mai mulți prieteni, pentru a bea o cafea, iar acolo i-a curs sânge din nas. A fost transportat la spital, unde avea să decedeze în urma unui infarct, la vârsta de 19 ani!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
FCSB, FRF, Chindia și Metaloglobus au avut anunțuri publice după vestea decesului lui Luca Manolache.
”FCSB anunță cu tristețe decesul fostului jucător Luca Manolache, în vârstă de 19 ani.
Clubul transmite condoleanțe familiei îndurerate de această tragedie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a comunicat FCSB.
”Regretăm dispariția tragică, la doar 19 ani, a lui Luca Manolache, component al loturilor naționale de juniori ale României. Condoleanțe familiei și celor apropiați.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis FRF.
”Rămas bun, Luca Manolache!
Echipa noastră anunță cu tristețe decesul fostului jucător Luca Manolache, în vârstă de 19 ani.
Clubul transmite condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Chindia.
”Familia Metaloglobus este devastata de moartea subita si neasteptata a tanarului nostru coechipier si prieten, Petru Luca Manolache! Suntem socati si profund indurerati de aceasta pierdere tragica!
Dragostea lui pentru fotbal si zambetul sau aducea fericire pe teren!
Ultima aparitie in tricoul lui Metaloglobus a fost in data de 24 August 2024, in meciul disputat cu CS Afumati, acesta evoluand 10 minute din postura de rezerva.
Ulterior jocului cu CS Afumati jucatorul a acuzat o stare de oboseala la antrenament fapt ce a determinat staful tehnic sa il opreasca de la antrenamente si sa ii recomande investigatii medicale amanuntite.
Drum lin catre ingeri draga „Mano”!
Sincere condoleante familiei indurerate, toata familia Metaloglobus va este alaturi in aceste clipe devastatoare”, a transmis Metaloglobus.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures