Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al etapei a 14-a a Ligii 2. Steaua București a întâlnit pe teren propriu Chindia Târgoviște, formație față de care are aproape dublul punctelor obținute până acum, dar pe care nu a fost capabilă să o învingă, irosind multe ocazii, mai ales în prima repriză.
1-1 s-a terminat jocul desfășurat pe un stadion aproape gol, cu câteva sute de suporteri ai Stelei și sub zece fani ai Chindiei. O gafă a portarului Rafael Munteanu, la un șut pe direcția sa al lui Rareș Mihai (72), a văduvit formația lui Daniel Oprița de victorie. Anterior, în prima repriză, pentru bucureșteni înscrisese Nacho Heras (39), după multe ocazii ale Stelei, dar și două faze în care Chindia putea marca la rândul ei, de fiecare dată prin Iulian Roșu (23, 35).
Chipirliu (1, 17, 30, 37), Nacho Heras (11, 38) și Rober Sierra (36) au avut ocazii importante de a marca pentru Steaua în prima repriză, în timp ce în partea a doua doar Nacho Heras (79) a mai avut o dublă situație de a înscrie.
Înainte de golul egalizator, Daniel Florea a avut o intrare criminală pe tibia lui Daniel Vîrtej, însă arbitrul și-a bătut joc de jucătorul Stelei, arătându-i lui cartonașul galben pentru proteste. La câteva minute distanță, Vîrtej, cu trei brazde adânci pe tibia dreaptă, nu a mai putut continua jocul, în timp ce Florea avea să centreze pentru Mihai la golul egalizator, în loc să fie la vestiar!
Ajunsă la al șaptelea egal, cele mai multe din campionat, în 14 meciuri disputate în acest sezon, pe lângă șapte victorii, Steaua acumulează 28 de puncte și se menține pe locul 2, dar acum este la șase puncte în spatele liderului FK Miercurea Ciuc.
Chindia, cu 15 puncte și un golaveraj mai bun decât CSC Dumbrăvița, cu care este la egalitate, urcă pe locul 14.
Etapa viitoare, Steaua joacă în deplasare la Cisnădie, cu CSC Șelimbăr, duminică, 1 decembrie, de la ora 11:00, în timp ce Chindia are meci acasă, sâmbătă, de la ora 11:00, cu CSM Focșani.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Nacho Heras 39′ / Rareș Mihai 72′
Steaua: Raf. Munteanu – Kereki, Vîrtej (Nedelea 65′), Beța – St. Drăghici (cpt.), Dani Iglesias, Rober Sierra, Dav. Matei (Raicu 74′), Ad. Ilie – Chipirliu, Nacho Heras (Ad. Popa 82′)
Rezerve neutilizate: Frănculescu – Maeschi, Ad. Pop, Al. Iordan, Dav. Păcuraru, Dane
Antrenor: Daniel Oprița
Chindia: M. Contra – Martac, C. Dinu (cpt.), Mih. Leca, R. Simion – Al. Petre (Bg. Petre 73′), Iul Roșu, Danu (Grubac 63′), Rz. Tache (R. I. Mihai 63′) – D. Florea (Atanase 83′), Pesic
Rezerve neutilizate: Șt. Mușat – M. Șerban, Romeo, Ad. Ioniță, Al. Sabău
Antrenor: Marian Vătavu
Stadion: Steaua (București). Arbitru: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Asistenți: Sebastian Păduraru (Gura Humorului – Suceava) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele – Teleorman). Observator arbitri: Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin). Delegat joc: Dorinel Dincă (Călărași).
♦Min 90+6 Final de joc în Ghencea, unde Steaua și Chindia termină al treilea lor meci direct din Liga 2 tot la egalitate, scor 1-1, după 1-1 și 0-0, ambele la Târgoviște, în sezonul trecut! Steaua rămâne invincibilă, se menține pe locul 2, iar Chindia, cu 15 puncte, urcă pe locul 14, devansând la golaveraj CSC Dumbrăvița.
♦Steaua are cele mai multe egaluri în acest sezon de Liga 2 și este aproape de o a șaptea remiză. Chindia ar fi la al 3-lea egal. Pentru Steaua, singurul lucru pozitiv după acest meci ar fi că rămâne invincibilă și își duce seria de jocuri fără eșec la numărul 21.
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute. Steaua este ținută în propria jumătate în acest final de joc
♦Rareș Ionuț Mihai împlinește în data de 2 decembrie 18 ani și este la primul gol pentru Chindia și în Liga 2. Astăzi este la al 6-lea meci pentru târgovișteni, pentru a cincea oară intrat din postura de rezervă. Acesta are 4 meciuri disputate și în sezonul trecut de Liga 2.
♦Min 85 Pasă pe jos în dreapta, Mihai ajunge primul și șutează aproape din același unghi din care a înscris, trimite tot pe direcția lui Munteanu, care prinde între picioare. Probabil lui Munteaun i-au tremurat picioarele până a prins, cu gândul la tontogolul primit în minutul 72
♦Min 83 ⇐⇒ Cosmin Atanase intră în locul lui Daniel Florea. Atacantul Chindiei ar trebui să se suspende singur un meci, la ce intrare de eliminare a avut asupra lui Vîrtej, iar arbitrul era în alt film
♦Min 83 ||| Daniel Florea primește cartonașul galben pentru că îl lovește cu piciorul pe Munteanu, care reținuse lovitura de cap a lui Martac, după un corner centrat din dreapta de Roșu. Munteanu a ripostat la adresa lui Florea și l-a aruncat jos, însă el nu a primit cartonaș galben
♦Min 82 ⇐⇒ Nacho Heras este înlocuit cu Adrian Popa
♦Min 80 ||| Cezar Lungu, antrenorul cu portari al Chindiei vede cartonașul roșu pentru reproșuri pentru arbitru. Vădada, un gafeur și în acest meci, se consideră mai presus decât toți. O rușine de arbitru. Nu oferă explicații, nu vorbește cu jucătorii, cu antrenorii, nu nimeni. E cu nasul în vânt!
♦Min 79 Nacho Heras șutează din fața careului, Contra se întinde în stânga și respinge în lateral, Steaua recuperează și centrează în fața careului mic, de unde același spaniol trimite în blocajul portarului. Chindia scapă fără gol în două faze
♦Min 76 Centrare bună din stânga pe bara a doua, Nacho Heras sare în 5-6 metri și pune capul și trimite peste poartă
♦Min 74 ⇐⇒ La Steaua, intră Alin Raicu și iese David Matei
♦Min 73 ⇐⇒ La Chindia, Alexandru Petre este înlocuit chiar de fratele său, Bogdan Petre. Primul are 20 de ani, al doilea are 15 ani, 16 din 8 decembrie
♦Min 72 1-1 Florea schimbă direcția din stânga, Rareș Mihai, nemarcat, preia și șutează puternic cu dreptul din 15 metri lateral dreapta, dar pe direcția lui Rafael Munteanu. Portarul Stelei gafează, ține palmele moi, îi sunt date peste cap și mingea intră în plasă, la colțul lung
♦Min 66 Pesic avansează din stânga spre dreapta și trage pe jos din 20 de metri, spre colțul lung, însă mingea e o pradă ușoară pentru Munteanu
♦Min 65 ⇐⇒ Gabriel Nedelea intră pe teren în locul lui Daniel Vîrtej, care nu se mai află pe teren de două-trei minute
♦Min 63 ⇐⇒ Dublă schimbare la Chindia. Ies Răzvan Tache și Daniel Danu și intră Rareș Mihai și Sergej Grubac
♦Min 63 Daniel Vîrtej nu mai poate continua și arbitrul oprește jocul pentru ca fundașul să primească îngrijiri medicale. Se confirmă încă o dată că intrarea lui Florea a fost una mizerabilă, de eliminare directă, direct pe tibia adversarului, fără nicio șansă de a juca mingea. Arbitrul Vădana i-a dat galben lui Vîrtej pentru proteste, iar piciorul fundașului Stelei are trei mari urme lăsate de crampoanele experimentatului Florea. Merita eliminat chiar și acum pentru acea intrare a sa!
♦Min 56 ||| Daniel Vîrtej este călcat brutal pe piciorul drept, după o degajare a sa, de către Daniel Florea, pe tibia dreaptă, însă arbitrul nu este nici acum atent! Incredibil ce intrare, de eliminare, iar Vîrtej, care se duce să-i arate jambierul, primește el cartonașul galben
♦Min 51 Pesic ajunge al doilea la minge și îl calcă pe picior pe Dani Iglesias, chiar lângă arbitru, dar Vădană se uită în altă parte și nu vede această intrare, astfel că jucătorul Chindiei scapă fără cartonaș galben
♦Min 50 Steaua începe repriza tot în atac, Matei centrează dintr-un corner din stânga, iar Kereki reia cu capul peste poartă
♦Min 46 S-a reluat jocul. La acest meci, principalul căpitan al Chindiei a revenit după o accidentare suferită în meciul cu Unirea Ungheni, din etapa 4, disputat în data de 24 august. De atunci nu a mai jucat Cornel Dinu.
♦Ignacio Heras Garcia (27 ani) este la al 3-lea gol al său pentru Steaua în acest sezon, în 14 meciuri disputate, 7 începute ca titular și în șase înlocuit până acum. A mai marcat în 4-0 la CS Mioveni și 3-0 acasă cu Corvinul. Sezonul trecut a avut 10 meciuri în Liga 2 și 6 goluri înscrise. Nacho Heras la egalat la goluri, în acest sezon, pe Florin Răsdan, care are tot 3 goluri marcate în 14 jocuri. Golgheterul echipei este Bogdan Chipirliu, cu 4 reușite în 14 partide.
♦Min 45+1 Pauză în Ghencea, cu Steaua terminând prima repriză tot în atac. Diferența de pe tabelă putea fi mult mai mare, dar și echipa lui Oprița a scăpat ca prin minune în două faze bune de gol ale Chindiei. 1-0 după reușita lui Nacho Heras
♦Min 39 1-0 Steaua continuă să preseze, defensiva Chindiei e depășită ușor la o incursiune în centru a lui Dani Iglesias și o pasă în stânga a lui Nacho Heras. Spaniolul preia, îl fentează ușor pe Simion și trage cu dreptul, cu fentă, din 12 metri ușor lateral stânga, la colțul lung. Contra plonjează doar pentru fotografi, degeaba
♦Min 38 Centrare din dreapta în careul Stelei, Nacho Heras câștigă duelul aerian din 8 metri și deviază cu capul puțin pe lângă bara din stânga
♦Min 37 Chipirliu scapă singur pe stânga, însă pierde din turație, este ajuns din spate, nu finalizează, cum Martac nu a ieșit din poartă, încearcă o pasă în dreapta pentru Nacho Heras, dar execuția sa nu este nici aici inspirată, iar balonul deviat de Martac este reținut de Contra
♦Min 36 Mingea centrată din dreapta este respinsă în față, balonul ajunge la Drăghici, care așază în centru pentru Rober Sierra, iar acesta șutează din prima, de la 22 de metri. Minge șterge transversala și cade pe plasă. Contra părea bătut. Oprița vociferează pe margine și gesticulează către cei de pe bancă, spunând ceva de genul că mingea nu vrea să intre în poartă!
♦Min 35 Pesic avansează în careul Stelei pe stânga, centrează în fața careului mic, de unde se respinge slab, în centru, direct la adversar, la Roșu, care are poziție bună, însă șutul său este blocat din nou de Vîrtej, iar Munteanu reține cu ceva emoții și Steaua scapă din nou fără gol
♦Min 30 Gafă incredibilă a lui Contra, care pasează scurt în față pentru Roșu, iar acesta preia larg spre înapoi. Mijlocașul încearcă să ajungă mingea, însă mai rapid este Chipirliu, venit din stânga, care trage cu dreptul, din 12 metri, ca la rugby, mult în sus. Se vede de ce Chipirliu are doar 4 goluri în acest sezon! Ratare incredibilă a atacantului dintr-o poziție și o fază de neiertat!
♦Min 29 Matei execută peste transversală, cu piciorul stâng, o lovitură liberă de la 20 de metri ușor lateral dreapta
♦Min 23 Centrare din stânga în fața careului mic, de unde mingea este respinsă în față, Iulian Roșu e nemarcat la 14 metri central și trage din prima cu latul piciorului drept, modest, pe centru, pe direcția lui Vîrtej, care respinge
♦Min 22 ||| Daniel Oprița primește cartonașul galben pentru proteste, după ce un jucător al său a fost lovit în față la un duel aerian și are nevoie de îngrijiri medicale
♦Min 17 Ilie, nederanjat în flancul stâng de atac al Stelei, centrează în fața porții, Chipirliu intră prin alunecare și reia de jos, dintr-o poziție grea, din 5 metri lateral, în prima bară. Contra era acolo, dar a fost surprins de șutul în bară
♦Min 11 ||| Dean Beța vede cartonașul galben pentru un fault produs la mijlocul terenului. Fundașul nu este de acord cu decizia arbitrului și continuă să protesteze
♦Min 11 Nacho Heras scapă singur pe dreapta, pătrunde în careu, se oprește, întârzie șutul, are colțul din stânga, cel lung, liber, înspre acolo trage, dar Contra scoate cu piciorul drept. Spaniolul a gândit foarte slab faza, s-a oprit, a ajuns în unghi și Contra a parat cu ușurință culoarul pe unde atacantul Stelei a tras
♦Min 8 Galeria Stelei începe să cânte pentru prima dată în acest meci. Pe teren, Chindia a avut mai devreme un corner, fără rezultat la poartă. Steaua are mai mult posesia
♦Steaua își inaugurează astăzi unul dintre cele două noi echipamente de joc de la Adidas, cel cu tricou și jambiere roșii și cu pantaloni albaștri. Chindia, de obicei în roșu sau în albastru, joacă acum în echipament negru, de la Joma, nu de la Macron.
♦Min 1 Steaua atacă din primele secunde, Drăghici pasează din dreapta careului înspre centru, ușor înapoi, Chipirliu trage cu dreptul din 10 metri, puțin pe lângă bara din dreapta. Șutul a avut loc în secunda 27
♦Min 1 A început meciul din Ghencea, cu foarte puțin public în tribune și fără încurajările galeriei Stelei
Stadionul Steaua găzduiește marți, 26 noiembrie, de la ora 17:00, ultimul meci al etapei a 14-a a Ligii 2. Steaua București întâlnește pe teren propriu Chindia Târgoviște, formație față de care are aproape puncte dublu obținute până acum, dar și un joc mai mult disputat.
Cu ocazia acestui meci, Steaua își inaugurează, abia în etapa 14, unul dintre cele două noi echipamente de joc pe care le are pentru sezonul 2024-2025, ajuns abia acum.
Steaua a rămas singura echipă neînvinsă în acest sezon, începând de runda trecută, când liderul FK Miercurea Ciuc a cedat cu scorul de 0-2 la Concordia Chiajna.
Mai mult, trupa antrenată de Daniel Oprița are o invincibilitatea în campionat care se întinde încă din sezonul trecut. În total, Steaua are o serie de 20 de partide fără eșec. Ultima înfrângere a suferit-o în data de 11 martie 2024, acel 0-2 de la CS Mioveni, în care și-a pierdut șansele calificării în play-off ediției trecute a Ligii 2.
Pe teren propriu, în acest sezon, Steaua nu are o forță de speriat. Într-adevăr, este invincibilă, dar în 7 jocuri a remizat de patru ori. Au obținut puncte în Ghencea CFC Argeș (0-0), ACSM Reșița (2-2), FCU Craiova (0-0) și FK Miercurea Ciuc (0-0), echipe care sunt superioare Chindiei.
În clasamentul general, Steaua ocupă locul 2, cu 27 de puncte acumulate în 13 meciuri și golaveraj 16-4, fiind la șapte puncte sub liderul FK Miercurea Ciuc. Echipa lui Oprița are un atac de mijlocul clasamentului, dar cea mai bună apărare, cu doar patru goluri încasate.
De partea cealaltă, Chindia nu traversează nici în acest sezon o formă sportivă bună. Este neînvinsă de trei etape, în urma remizelor cu Metalul Buzău (0-0 la Târgoviște) și ACSM Reșița (1-1 în Valea Domanului) și victoriei cu CSC Dumbrăvița (3-1 la Târgoviște).
Echipa antrenată de Marian Vătavu, supervizat de Nicolae Croitoru, este printre cele mai slabe în campionat dacă luăm în considerare doar rezultatele obținute în deplasare. Cu 4 puncte obținute în șase meciuri, dintr-o victorie (1-0 la Unirea Ungheni) și un egal (1-1 la ACSM Reșița), Chindia ocupă locul 18 din 21.
La general, Chindia se află pe locul 15, cu 14 puncte acumulate în 12 jocuri și cu golaveraj 15-15. Cu o victorie obținută în Ghencea ar urca cel mult pe locul 12, la egalitate cu o altă dezamăgire, FCU Craiova.
În formatul actual, Steaua și Chindia s-au întâlnit în meciuri oficiale de trei ori până acum. Prima dată s-a întâmplat în septembrie 2022, în Cupa României, cu târgoviștenii fiind în prima ligă, aceștia impunându-se cu scorul de 21 pe stadionul Stelei. Au urmat apoi jocurile din sezonul trecut. În sezonul regular a fost 1-1 la Târgoviște, iar în play-out a fost 0-0 tot pe ”Eugen Popescu”.
Meciul din Ghencea, programat de la ora 17:00, este arbitrat de la centru de Sorin Vădana (Cluj-Napoca), iar de la cele două tușe de asistenții Sebastian Păduraru (Gura Humorului – Suceava) și Gabriel Neagu (Călăraşi). Arbitru de rezervă este Valentin Naidin (Turnu Măgurele – Teleorman). Observator de arbitri este Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin), iar delegat de joc este… Dorinel Dincă (Călărași), după ce inclusiv azi dimineață apărea că va fi Adrian Petre (Buzău).