Cel mai nou stadion care se construiește în România prinde contur într-un ritm alert.
Dâmbovița Arena, care se ridică la Târgoviște prin fonduri provenite, în proporție de 90 la sută, de la Compania Națională de Investiții, va avea 12.400 de locuri, toate acoperite, iar separat, un teren de antrenament și unul de atletism.
Liga2.ro a realizat vineri, 18 octombrie 2024, fotografii în care se poate vedea că stadiul lucrărilor este foarte avansat, cel puțin la jumătate din arena principală.
Dacă la reabilitarea stadionului vechi din oraș, ”Eugen Popescu”, a fost montat gazonul înainte să fie construită tribuna (!), aspect care a stârnit ironii în lumea sportului și nu numai, construcția Dâmbovița Arena decurge conform unui proiect logic, în care primele elemente de infrastructură atacate au fost parcarea subterană și ridicarea tribunelor.
Au fost montate mai mult de jumătate din gradene, iar pe sectoarele unde această etapă a fost finalizată se lucrează deja la structura acoperișului.
Foarte important, toate locurile vor fi acoperite, față de stadionul ”Eugen Popescu”, unde una dintre tribune arată ca în urmă cu trei decenii, iar spectatorii trebuie să stea în ploaie.
Conform proiectului, investiția de 55 milioane de euro trebuie finalizată în 36 de luni de la debut.
Lucrările au început în luna septembrie a anului trecut, iar dacă ritmul va fi menținut, este foarte probabil ca stadionul să fie inaugurat înainte de termen.
Dincolo, arena pe care joacă Chindia, dar unde a ajuns și naționala U20, trebuia renovată în nouă luni, dar lucrările au durat patru ani și au fost decontate cu peste 20 de milioane de euro, exclusiv din banii Primăriei Târgoviște.
Caracteristici tehnice și facilități:
Foto: Ionuț Marin