Fotoreportaj de la arena spectaculoasă care se construiește la Târgoviște. ”Ar putea fi gata mai devreme”, anunță constructorul despre proiectul de peste 55 de milioane euro finanțat prin CNI | SPECIAL

Ionuț MARIN 08 Apr. 2025, 11:50 Liga 2

La Târgoviște, în județul Dâmbovița, se construiește cel mai nou stadion din România, de fapt un complex sportiv care, pe lângă arena principală, va cuprinde și un teren de antrenament, numeroase spații comerciale, parcare supraterană și parcare subterană și toate facilitățile pentru standardele UEFA în vigoare.

În vizită la șantierul noului stadion din Târgoviște

ProSport a obținut acordul constructorului, ACI Cluj S.A., dar și al finanțatorului lucrărilor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, de a pătrunde pe șantierul complexului, unde în zile pline sunt și 200 de muncitori. Am fost primii care au putut face un tur al șantierului, evident ghidați de ingineri.

Investiția este impresionantă privind detaliile din interior. Se lucrează de dimineață până spre orele serii, dacă timpul permite, pe toate planurile: în Peluza Sud au fost montate deja scaune, toate de culoare albă, tot aici este gata și acoperișul, la nivel de finisaje exterioare, iar în planul Tribunei oficiale se montează primele gradene, aici fiind finalizată parcarea subterană.

Circuitul autocarelor care vor aduce echipele este simplu și bine gândit. O latură specială o reprezintă accesul persoanelor cu dizabilități, printr-o zonă dintre Peluza Sud și Tribuna a II-a. Sub tribune vor fi amenajate spații comerciale, cabinete medicale etc.

Potrivit surselor din șantier, structura de beton a stadionului va fi finalizată în aproximativ trei luni.

Dâmbovița Arena va fi gata mai devreme, promite constructorul

Capacitatea totală a arenei va depăși cu puțin 12.000 de locuri. Primele săpături la construcția Dâmbovița Arena au fost făcute în finalul lunii septembrie 2023, iar termenul ca obiectivul să fie predat beneficiarului, Consiliul Județean Dâmbovița, este 36 de luni de la data începerii.

Prognozele din șantier sunt însă mai optimiste. ”Complexul ar fi gata mai devreme decât toamna anului 2026, undeva prin vară, sperăm noi, dacă lucrurile vor merge bine”, a declarat, pentru ProSport, inginerul Dan Popescu.

Arena principală va avea gazon hibrid și va putea găzdui meciuri de fotbal și de rugby, inclusiv din cupele europene.

Date tehnice Dâmbovița Arena:

  • capacitate: 12.402 locuri
  • etaje: subsol, parter și trei etaje
  • pistă de atletism
  • facilități sportive: săli de antrenament, încălzire, recuperare, vestiare, spațiu pentru control antidoping
  • media: 165 de locuri pentru presă și comentatori
  • accesibilitate: 75 de locuri pentru persoane cu dizabilități și 75 pentru însoțitorii acestora
  • teren de antrenament
  • locuri de parcare: aproximativ 1.600

Foto: Marius Tudor

Ionuț MARIN 08 Apr. 2025, 11:50 Liga 2
Pe aceeași temă