Marian Rada și Marius Bratu, prezentați jucătorilor de la AFC Câmpulung Muscel! Cei doi foști colaboratori la Rapid îi iau locul lui Costin Lazăr

Marius ANGHEL, Bogdan BURHAN 17 Sep. 2024, 11:59 Liga 2

AFC Câmpulung Muscel are un nou antrenor principal după despărțirea de Costin Lazăr (43 de ani), însă i-a adus acestuia și un superior, un director tehnic.

Luni, conducerea clubului argeșean nou-promovat în Liga 2, în premieră, le-a prezentat jucătorilor noii șefi ai staffului tehnic. Unul dintre ei, directorul tehnic, asistase sâmbătă, din tribună, la meciul de acasă cu CS Mioveni, câștigat cu scorul de 1-0, în etapa a 6-a a campionatului.

Marian Rada a fost numit director tehnic la trupa din Câmpulung, iar antrenor principal a fost numit Marius Bratu, cel care nu cum mult timp în urmă fusese instalat în această funcție la Agricola Borcea, în Liga 3, cu care a reușit să elimine CSM Slatina din Play-off-ul Cupei României și să obțină o calificare în premieră în grupele competiție.

Marian Rada, proaspăt numit director tehnic la AFC Câmpulung Muscel, visează la play-off-ul Ligii 2!

Marian Rada (64 de ani) are licența UEFA PRO de antrenor, însă în mare parte a carierei sale a fost mai degrabă antrenor secund în staffurile multor ”principali”, în special la Rapid, club cu care se și identifică.

În afară de clubul giuleștean, unde a avut diverse funcții, la echipa mare, la cea secundă sau la juniori, a mai lucrat la ACS Berceni, la Mouscron (Belgia), Poli Iași și FC Hermannstadt. La acesta din urmă a fost ultima dată sub contract, din vara anului 2021 până în vara anului 2023, ca ”secund” al lui Marius Măldărășanu.

Rada a primit funcția de director tehnic la AFC Câmpulung Muscel, deci va fi superior antrenorului principal.

”Provocare, provocare! Sper să o ducem la capăt, împreună cu stafful pe care l-am găsit aici și noul antrenor principal, să ducem echipa cât mai sus în clasament și, de ce nu, să prindem play-off-ul”, a spus, încrezător, Marian Rada, la microfonul Muscel Tv.

Rada și Bratu au colaborat de două ori la Rapid, ca antrenori

Clubul argeșean patronat de un fan dinamovist, Claudiu Ciolan, medic stomatolog de meserie, a optat după despărțirea de Costin Lazăr, fost fotbalist la Sportul și Rapid, la alți doi foști rapidiști.

Dacă în cazul lui Marian Rada pronunțarea numelui lui duce automat pe oricine cu gândul la Rapid, și Marius Bratu (51 de ani), deținător de Licența A, numit antrenor principal, are un trecut în Giulești. Fostul portar originar din Focșani a jucat în două rânduri pentru clubul bucureștean, în 1994 și între 1997 și 1999, puține meciuri însă.

În cazul lui Rada, experiența în antrenorat este una colosală, cu colaborări alături de Mircea și Răzvan Lucescu, Viorel Hizo, Cristian Bergodi, Mircea Rednic, Dan Petrescu, Anghel Iordănescu, Ioan Andone, Nicolae Manea, Ioan Ovidiu Sabău sau Nicolo Napoli. În schimb, Marius Bratu, este mai sărac la acest capitol, iar alegerea sa pare una surprinzătoare, mai ales că până acum nu a mai avut nicio experiență la nivel de Liga 2.

A început ca antrenor de portari, la FC Vaslui, unde a colaborat cu Mircea Rednic și Basarab Panduru, și a mai lucrat la Dinamo, CSM Focșani, Rapid, din nou Dinamo, FC Timișoara și El-Jaish (Qatar). Antrenor principal a devenit prima dată în vara anului 2019, la CSM Focșani, clubul din orașul natal, unde a stat trei luni. A doua experiență a avut-o tot la Focșani, tot în Liga 3, între 2021 și 2022, fără să aibă rezultate notabile. La același nivel a mai condus CS Dinamo, între ianuarie 2023 și aprilie 2024, iar la mijlocul lunii august a acestui an fusese numit ”principal” la Agricola Borcea, tot în Liga 3, de care s-a despărțit acum, neputând refuza oferta de a fi antrenor în Liga 2.

Marius Bratu, noul antrenor principal al AFC Câmpulung Muscel, la prima experiență în Liga 2: ”Era cazul să fac și eu pasul acesta”

Ca antrenor cu portarii, Marius Bratu a colaborat cu Rednic (la Vaslui și Rapid), Panduru, Florin Marin, Marin Ion, Bergodi, chiar Marian Rada (în două perioade, de fiecare dată la Rapid), Răzvan Lucescu (de două ori la Rapid și o dată la El-Jaish), Ioan Ovdiu Sabău, Cosmin Contra sau Marius Șumudică. Deci se poate spune și despre el că a avut de la cine învăța meserie, însă în calitate de antrenor principal a activat până acum doar la nivel de Liga 3, la trei echipe.

”Este o provocare, atât pentru mine, cât și pentru echipa aceasta, pentru că este o nou-promovată. E un proiect foarte frumos, lăsând la o parte faptul că Câmpulung are o tradiție în fotbalul românesc, chiar dacă doar la nivel de ligă a doua sau numai la acest nivel. Orașul acesta merită cu prisosință o echipă de Liga a 2-a. Aș mai adăuga faptul că acești oameni inimoși, care sunt în spatele acestui proiect au pus foarte mult suflet, și nu numai, au cheltuit sume imense pentru vremurile de astăzi. Au respectul și aprecierea mea, pentru că nu este ușor să ții un club de fotbal, mai ales la nivel de Liga a 2-a. Sunt încrezător, îmi place proiectul, cunosc oamenii din spate, am avut discuții pe tema asta.

E clar că este o provocare și pentru mine, pentru că era cazul să fac și eu pasul la Liga a 2-a. Am cinci ani de Liga a 3-a (n.r. – cinci ani de când a preluat prima echipă ca antrenor principal în Liga 3, dar nu și cinci ani ca experiență cumulată) și pentru mine e un nou început.

Mă bucur enorm că în această barcă s-a urcat și Marian Rada, cu care mă cunosc de o viață. Am mai colaborat împreună la Rapid. O să ne ajute enorm experiența lui și nu numai.

Sunt bucuros că echipa a câștigat ultimul meci de acasă, când, practic, a fost prima apariție pe teren propriu. Îmi doresc din suflet să fim sănătoși, să avem liniște și să dăm continuitate la acest rezultat, pentru că îmi doresc din inimă ca echipa noastră să nu fie fluctuantă, ci să fie una care are continuitate în rezultate pozitive”, a spus Marius Bratu la microfonul Muscel Tv.

Rada și Bratu debutează la echipa din Câmpulung într-un meci la Hunedoara

Cei doi vor debuta la AFC Câmpulung Muscel sâmbătă, de la ora 11:00, când echipa are meci în deplasare la Hunedoara, cu Corvinul, în etapa a 7-a a Ligii 2. Ce spun cei doi despre jocul cu Corvinul o să vă prezentăm într-un alt articol.

Rada și Bratu preiau echipa argeșeană cu șase puncte acumulate în primele șase etape și aflată pe locul 17, la egalitate cu Metalul Buzău și Chindia Târgoviște, dar devansată de acestea la golaveraj, 4-13 față de 8-10, respectiv 6-10.

Foto și video: Muscel Tv Câmpulung

Marius ANGHEL, Bogdan BURHAN 17 Sep. 2024, 11:59 Liga 2
Pe aceeași temă