Agricola Borcea începe al optulea său sezon în Liga 3 cu un nou antrenor principal, după ce ultimul conducător al staffului tehnic, Viorel Ferfelea (39 de ani), a refuzat prelungirea contractului.
Alegerea conducătorilor clubului din județul Călărași este Marius Bratu (51 de ani), ultima dată antrenor la CS Dinamo București, tot în Liga 3.
După cea mai bună clasare din istoria sa, reușită sub conducerea lui Viorel Ferfelea, ocuparea locului 3 în Seria 3 a Ligii 3, în sezonul 2023-2024, cu 45 puncte, după CS Afumați (68 puncte) și Dunărea Călărași (52 puncte), Agricola Borcea s-a văzut nevoită să-și caute un nou antrenor, fiindcă fostul component al ”Găștii nebune” din Regie a refuzat prelungirea contractului.
Conducătorii clubului din județul Călărași au ajuns în cele din urmă la un acord cu Marius Bratu (foto principal, cu tricou alb), potrivit Arena Media.
Fostul portar de la Rapid, FCM Bacău, Astra sau FC Vaslui era liber de contract din aprilie 2024, când și-a încheiat colaborarea cu CS Dinamo, din Seria a 4-a a Ligii 3, și preia echipa din Borcea.
”E un tip meticulos, explicându-le jucătorilor ce și cum trebuie să facă în teren. Îmi doresc să obținem rezultate bune cu el pe bancă. Îi doresc succes!”, a spus, pentru sursa citată mai sus, Aniel Nedelcu Pațurcă (foto jos, în cămașă), actualul și viitorul primar al comunei Borcea, despre noul antrenor al echipei Agricola.
Agricola Borcea are deja trei meciuri oficiale disputate în noul sezon, 2024-2025, toate în Cupa României. Noua ediție a campionatului Liga 3 va începe la 31 august, iar trupa călărășeană va activa tot în Seria 3, iar marți, 20 august, își va afla programul competițional.
În Cupă a trecut până acum de Înainte Modelu (2-0 în deplasare), în Turul 1, Recolta Gheorghe Doja (2-2 după 120 de minute și 5-4 la lovituri de departajare, în deplasare), în Turul 2, și Dunărea Călărași (1-1 după 120 de minute și 5-3 la lovituri de departajare, acasă), în Turul 3.
Adversarul din faza Play-off-ului îl va afla tot marți, 20 august, putând pica chiar cu o formație din prima ligă.
La Agricola Borcea joacă fotbaliști precum Sebastian Ghinga și Daniel Novac, sau Costin Ciochină, Alexandru Iordănescu ori Ștefan Cîrjan.
Foto: Theodor Aniel