Gabriel Boriga este istorie la Chindia! În mod oficial, după ce funcția de președinte executiv a fost preluată de Marcel Ghergu, prin hotărârea acelorași persoane care vara trecută îl dădeau afară din club, îl umileau și jigneau în ședințe și declarații publice și îl arătau drept principalul vinovat pentru retrogradarea echipei în Liga 2, după patru sezoane petrecute în prima ligă, pe drumuri, cu excepția unui meci care poate candida la Cartea Recordurilor prostiei în fotbalul mondial.
Maestru al cuvintelor, al intimidării și al răspunsurilor pe lângă subiect, în întreaga sa carieră, fost om de presă, Gabriel Boriga a simțit nevoia să posteze pe Facebook despre experiența de numai câteva luni la Chindia – prima în viața sa la o echipă de fotbal, până acum implicat doar la sporturi feminine.
Nu a explicat motivele care au stat la baza rupturii, deși ele sunt evidente pentru orice suporter sau apropiat al clubului, și nu au neapărat legătură cu latură sportivă!
Gabriel Boriga și-a început mandatul la Chindia la jumătatea lunii februarie a acestui an, după dezastrul lăsat de Andrei Cordoș și mai ales de Lorin Petrescu.
La acea vreme, însă, calificarea echipei în play-off, care ar fi asigurat disputarea barajului pentru promovare, era un obiectiv realizabil. ”Îmi depun demisia în prima secundă după ratarea obiectivului”, declara Boriga la prima sa conferință de presă. Obiectiv care a fost ratat pe 16 februarie, la fix două zile de la numire, dar nu matematic. 1-2 la Șelimbăr și adio play-off.
Președintele a părăsit stadionul din Cisnădie cu 20 de minute înainte de finalul jocului, obicei cunoscut de pe vremea eșecurilor de la baschet la volei, unde era manager. Ulterior, Boriga s-a legat de o ipotetică prezență la baraj din postura de echipă din play-out, în situația în care una dintre cele patru formații din play-off cu drept de promovare nu a primi licența pentru SuperLigă. Până la urmă, a rămas președinte încă două luni și jumătate după finalul campionatului (!), pe un salariu deloc mic pentru nivelul echipei, cu toate că tot el spunea că nu a acceptat să fie președinte la Chindia pentru salariu, fiindcă îi era foarte bine unde era, city-manager al municipiului.
”Au fost patru luni provocatoare alături de cea mai iubită echipă sportivă a județului Dâmbovița, Chindia Târgoviște, în care, în calitate de peședinte, am încercat să echilibrăm un proiect sportiv, să îi apropiem pe suporteri, să comunicăm cu și prin media, să stingem din datorii, să schimbăm percepția oamenilor despre cine și ce este Chindia, despre relația cu parteneri sportivi sau comerciali.
Sunt și voi rămâne pentru totdeauna onorat ca am fost parte a acestui proiect județean și nu voi înceta niciodată să port în inimă culorile și spiritul Chindiei oriunde mi se vor îndrepta pașii”, am redat prima parte a postării sale de pe Facebook.
Ceea ce susține Boriga despre stingerea datoriilor este doar parțial real. Într-adevăr, au fost achitate unele creanțe care reprezentau memorii ale jucătorilor vechi, de care lui Cordoș sau Petrescu efectiv nu le-a păsat. Boriga a făcut plățile, însă, cu un sprijin financiar fabulos al Primăriei și CJ Dâmbovița, care în februarie achitaseră deja contribuțiile asumate pentru tot anul 2024, și pe care nu a încetat să le ridice în slăvi la fiecare apariție publică în calitate de președinte al Chindiei, deloc puține.
În rest, după plățile din martie și aprilie, nu s-a mai dat nimic, nimănui. La această oră, angajații și foștii angajați înregistrează trei-patru salarii restante, situație similară, dacă nu chiar mai rea decât cea din februarie, momentul numirii/instalării lui Boriga.
”Suntem câțiva jucători care aveam de primit banii cel târziu pe 20 iulie. Dacă îi depunctează, să fie sănătoși”, ne-au transmis astăzi foști fotbaliști ai Chindiei, cu memorii depuse din mai la CNSL și câștigate în instanța sportivă.
Surse de încredere spun că datoriile totale ale clubului ar depăși 2 milioane de euro. Unde a mai câștigat Boriga o bilă albă: a fost transparent de cheltuieli, antamate de alții, respectiv contracte și servicii, suma necesară pentru Chindia pentru o lună fiind de 240.000 de euro, mai mult decât dublu decât pe vremea când echipa juca în Liga 1.
Spre finalul postării, Boriga simte nevoie să-i menționeze pe cei care – consideră el – au ajutat clubul în mandatul său: ”Un mare mulțumesc tuturor colegilor din stafful administrativ alături de care am lucrat zi și noapte, ne-am zbătut până la capăt și am reușit să ne atingem obiectivele manageriale în ciuda tuturor dificultăților care au fost: mă înclin: Marcel (n.r. Ghergu), Ciprian (n.r. Iugulescu), Mihaela (n.r. contabila), Georgiana (n.r. jurista care fusese dată afară în toamnă), Dan (n.r. Simescu, fost polițist, instalat de Boriga ca responsabil în relația cu suporterii), Dragoș (n.r. Clipea, și el fost polițist, responsabil cu ordinea și siguranța), Silvia, Dana, Costel (n.r. muncitorii necalificați de la stadion). Un sincer mulțumesc lui Dragoș Patru și lui Irinel Voicu. Un cuvânt aparte lui Nicu (n.r. Croitoru) și întregii academii: You’ll never walk alone!! Voi toți cei enumerați mai sus ați demonstrat ca sunteți demni de a duce istoria mai departe și ca va curge sânge albastru-roșu prin vene”.
Din toată lista lipsește tocmai omul pe imagine și marketing de la Chindia, Silviu Posteucă, cel care nu cu multe zile în urmă spunea că echipa a pierdut cel puțin nouă puncte fiindcă jucătorii n-au avut costume de prezentare, idee susținută de el.
Cu mici excepții, Dragoș Pătru, actualul delegat, sau Ciprian Iugulescu, fost și actual director tehnic, niciunul din cei enumerați în pomelnicul lui Boriga nu a susținut Chindia dezinteresat.
Ultimele rânduri ale postării sunt dedicate, cum altfel, celor de la PSD, considerați Dumnezeii Chindiei. În fapt, Boriga s-a certat ”la cuțite” cu cei pe care astăzi îi venerează, în perioada 2008-2014. Ulterior, după ce PSD a preluat frâiele la nivelul județului Dâmbovița, a fost condamnat pentru acte de corupție, în 2014, și suspendat din funcția de primar. Apoi, a fost lăsat să conducă din umbră CSM Târgoviște, mai precis echipa de volei feminin, cu un buget impresionant, pentru ca de câțiva ani să fie instalat city manager al orașului și să facă echipă cu Daniel Cristian Stan, primarul pe care îl amenința cu pușcăria înainte să fie el însuși condamnat.
”Doresc să mulțumesc sincer asociaților AFC Chindia Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița si Primăria Municipiului Târgoviște, domnului președinte Corneliu Ștefan și domnului primar Daniel Cristian Stan pentru sprijinul constant pe care îl acordă Chindiei an de an și fără de care fotbalul nu ar putea exista la Târgoviște la nivel înalt. Niciodată”, e mesajul lui Boriga pentru asociați.
O gândire comunistă, ca să ne exprimăm politicos, că fotbalul într-un municipiu reședință de județ nu poate exista decât dacă este finanțat de autoritățile locale. Există n exemple în ultimii mulți ani de echipe care nu au beneficiat de vreun sprijin de la Primării și totuși au jucat în Liga 1 sau Liga a 2-a. Și nu vorbim de FCSB, ci de FC Botoșani, FC Hermannstadt, Petrolul, Sepsi și lista poate continua.
Foto: Marius Tudor