SCM Zalău va aborda sezonul următor de Liga 3 cu același antrenor! Ocupanta locului 1 în play-off-ul Seriei 10 a Ligii a 3-a în stagiunea recent încheiată, dar care a pierdut semifinala barajului de promovare, a anunțat că îl va păstra în funcția pe Cristian Lupuț (46 de ani), cu experiență la nivelul Ligii 2 înainte să vină la SCM Zalău.
Clubul din divizia a treia a ales să meargă pe mâna lui Lupuț și pentru campionatul următor, antrenorul prelungind contractul în aceste zile.
Acordul dintre SCM Zalău și Cristian Lupuț a fost deja confirmat de managerul clubului, Ioan Gurzău, acesta afirmând că ”principalul” va avea susținerea oamenilor din club în continuare. Oricum, lotul va fi, în mare parte, același ca în sezonul trecut de Liga 3, după cum a anunțat oficialul Zalăului.
”Contractul cu antrenorul Cristian Lupuţ a fost prelungit. Când echipa a avut rezultate de ce să facem schimbare şi să reluăm de la zero. Se doreşte continuitate, iar jucătorii care au dus greul sunt doriţi în continuare la echipă”, a spus managerul secţiei de fotbal, Ioan Gurzău, conform Sportul Sălăjean.
Cristian Lupuț a avut ultima experiență, anterior celei de la SCM Zalău, la Viitorul Pandurii, de care s-a despărțit în septembrie 2021, după cinci luni de contract. Înainte, Lupuț le-a mai pregătit pe Aerostar Bacău, dar și pe Luceafărul Oradea, pe aceasta din urmă în câteva rânduri. De altfel, formația din Târgu Jiu a fost pregătită de Lupuț tot în două rânduri, în afara experienței încheiate în toamna lui 2021.
În finalul stagiunii trecute, 2023/ 2024, Cristian Lupuț a terminat pe locul 1 în play-off-ul Seriei 10 din Liga 3, dar a pierdut încă din semifinalele barajului de promovare, scor 1-4 contra Unirii Ungheni.
Unirea Ungheni (locul 2 în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3), antrenată de Florentin Petre, dar care recent a anunțat că pleacă și semnează cu Dinamo, a reușit să mențină avantajul din partida tur (3-0) în returul cu SCM Zalău, din deplasare. A remizat, 1-1, iar astfel a luptat apoi pentru promovarea în Liga 2, cu Gloria Bistrița Năsăud. Unirea Ungheni a câștigat și dubla cu bistrițenii, 4-3 la general, și se numără printre formațiile care vor evolua în Liga 2.
În primul sezon cu SCM Zalău, Lupuț a jucat în play-out-ul diviziei a treia.
Foto: SCM Zalău