Costinel Tofan (27 de ani) este la final de contract cu Campionii FC Argeș, a avut o discuție de prelungire a acordului cu clubul la care activează din vara anului 2017, și-a dat acordul, însă primirea în ultimul moment a unei oferte de la o echipă care a activat în play-off-ul SuperLigii l-a pus pe gânduri.
Căpitanul trupei piteștene îi va da un răspuns final în această săptămână președintelui Dănuț Coman.
”Voi avea ca obiectiv menținerea la echipă a căpitanului nostru, indiferent de ofertele pe care el le are din prima ligă. Tofan trebuie menținut neapărat la FC Argeș”, spunea Viorel Tudose, sponsorul principal al CFC Argeș, acum două săptămâni, înainte de anunțul oficial de instalare a lui Coman.
Costinel Tofan a avut o discuție cu noul președinte al CFC Argeș, Dănuț Coman, în privința prelungirii contractului, fundașul lateral și-a dat acordul, dar, pe ultima sută de metri, a primit o ofertă tentantă de la un club care a încheiat SuperLiga în play-off.
”Mă aflu la final de contract cu FC Argeș și pot să semnez cu cine doresc. Însă, nu vă ascund faptul că deși m-am înțeles cu Dani Coman să continui la FC Argeș, totuși, pe ultima sută de metri, am primit o ofertă și de la o echipă din play-off-ul Ligii 1. Avusesem până acum patru oferte din Liga 1, dar ele erau de la formații din play-out! În săptămâna ce vine, cred că undeva până vineri, voi semna și noul meu contract și veți afla, evident, și voi. Mi-ar plăcea să joc la Liga 1, dar simt că îi sunt dator cumva lui FC Argeș și doresc să revin cu echipa mea de suflet în prima ligă. Noul nostru președinte mi-a spus că de această dată la FC Argeș se va face un proiect serios. Iar eu, ca să continui la FC Argeș, chiar i-am și spus lui Dani Coman înainte să ajungă la noi, că dacă el va veni la club eu voi dori să semnez prelungirea contractului”, a spus Tofan pentru ProSport.
Fundașul dreapta din Pitești a evoluat pentru CFC Argeș în sezonul recent încheiat de Liga 2 în 24 de meciuri din totalul de 25. În 22 a început ca titular și în șase a fost înlocuit. A fost înlocuit încă din minutul 7 al ultimului meci de acasă al sezonului, 1-0 cu CSC Dumbrăvița, după partidă primind din partea clubului un tricou cu numărul 200. A fost jocul 200 disputat de Tofan în echipamentul alb-violet.
Cel care a primit banderola de căpitan în iarnă, după plecarea lui Grigore Turda în prima ligă, spune că înclină să continue în Liga 2 cu CFC Argeș, în special datorită venirii ca președinte a lui Dănuț Coman.
”Dani Coman mi-a spus că lucrurile se vor îmbunătăți la FC Argeș și la condiții de pregătire, dar și la formarea unui lot valoros. S-a greșit mult de tot în sezonul trecut din mai multe puncte de vedere. Dani Coman mi-a spus că se află în discuții cu mai mulți jucători de Liga 1, iar eu îmi doresc să ne facem un lot puternic. Liga 2 nu o să fie deloc una ușoară, iar dacă FC U Craiova și Voluntari își vor păstra câțiva jucători de la Liga 1, o să vedeți că cele două echipe vor fi destul de puternice. Și nu doar aceste două formații sunt puternice în Liga 2, sunt și altele și le știm cu toții. Însă, eu îmi doresc să nu mai trecem cu FC Argeș prin ceea ce am trecut în campionatul trecut.
Locul lui FC Argeș nu este prin play-out-ul Ligii 2, ci locul lui FC Argeș este în prima ligă. Vă repet: până vinerea viitoare sper să semnez noul contract. Nu știu dacă se va întoarce la noi și Turda. El este unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei și știu foarte bine că și el este total dezamăgit că a retrogradat al doilea an la rând (n.r. – anul trecut a retrogradat cu CFC Argeș, iar în această primăvară a picat cu FC Voluntari, cu care semnase în iarnă). Nu este deloc ușor pentru cei care retrogradăm cu echipele pe la care jucăm să ne facem că nu s-a întâmplat nimic”, a mai spus Tofan.
Foto: Gabriel Neacșu, Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Campionii FC Argeș