Gloria Buzău va avea prima ședință de pregătire, în 2024, la jumătatea lunii ianuarie, la 15, cu mai bine de o lună înainte de reluarea campionatului de Liga 2. Până acum, clubul nu a comunicat nimic în privința programului de pregătire, dar presa locală notează faptul că buzoienii se vor cantona în Turcia.
Gloria Buzău va decola spre Turcia la finalul lunii ianuarie, unde va sta până la 12 februarie. Așadar, un cantonament de aproximativ două săptămâni pentru trupa pregătită de Andrei Prepeliță, care a programat și un meci amical.
Este cert faptul că formația din Buzău va întâlni Polonia Varşovia, echipă din al doilea eşalon din Polonia, la 3 februarie, conform Buzăul Sportiv. Însă, nu este clar dacă și până la plecarea în cantonament vor fi programate partide de verificare. În mod cert, în Turcia vor fi programate și alte amicale, într-un număr destul de important.
Probabil, la fel ca FK Miercurea Ciuc, Gloria Buzău încă discută cu anumite formații care vor face cantonamentul în regiunea respectivă din Turcia și vor fi apoi stabilite și amicalele care vor arăta la ce nivel se află formația lui Andrei Prepeliță, care vrea neapărat să promoveze în prima ligă.
Gloria Buzău, printre favoritele la promovare din Liga 2, face demersuri și pentru câteva modificări la nivelul lotului. Andrei Prepeliță a renunțat la trei jucători până acum, toți veniți în vară sau în toamna trecută, la Ionuț Șerban, Diogo Marques Izata Pereira și Andrei Guiu. Mai sunt și alți fotbaliști veniți pentru această stagiuni care nu l-au mulțumit pe Prepeliță, iar conducerea negociază rezilierile.
Oficial se știe doar de plecările lui Izata și Șerban, iar acum, conform sursei citate, aflăm și de cea a lui Guiu, venit în septembrie 2023 la Gloria Buzău, de la Petrolul. Tânărul de 17 ani a prins doar un meci în Liga 2, în etapa a 7-a, cu CSC Șelimbăr (scor 1-2), când a bifat 20 de minute.
În privința înlocuirilor, Gloria Buzău poate miza și pe fotbaliști împrumutați de la anumite formații din SuperLiga României, după cum au notat publicațiile de presă locală din Buzău la finalul anului trecut.
Foto: Andrei Pițigoi și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-inca-nu-a-stabilit-amicalele-din-turcia-19296797
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-joaca-opt-amicale-in-aceasta-iarna-19296790
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mario-geana-s-a-despartit-de-unirea-dej-19296777
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-a-anuntat-programul-pregatirilor-19296771
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ionut-tanase-s-a-despartit-dupa-un-an-si-jumatate-de-csc-dumbravita-19296766
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-antrenor-secund-la-petrolul-19296755
https://liga2.prosport.ro/seria-1/david-sala-vine-la-cs-tunari-de-la-universitatea-craiova-19296753