Progresul Spartac a bifat un punct, poate, nesperat în duelul cu CSM Reșița, din etapa a 5-a de Liga 2. Formația bucureșteană a reușit să facă un 0-0 în Valea Domanului, care îi va da cu siguranță încredere pentru ce va urma, în cursa pentru salvarea de la retrogradare.
Progresul Spartac s-a ținut bine în fața trupei antrenate de Flavius Stoican și cu un plus de noroc important putea chiar să bifeze un succes.
Primul punct în Liga 2 pentru Progresul Spartac în acest sezon, în care are un meci mai puțin decât adversarele din campionat, cel din prima etapă, cu CSC Dumbrăvița, care a fost deja anunțat când va avea loc.
Andrei Erimia a fost foarte mulțumit de cele întâmplate pe terenul Reșiței, mai ales că acum urmează pauza pentru meciurile echipelor naționale și are suficient timp la dispoziție să mai omogenizeze vestiarul.
”Am mult așteptat acest punct și cred că este un punct câștigat aici la Reșița. Încercăm să formăm o echipă și ca să dau un exemplu, în seara de dinaintea meciului, jucătorul Preda a venit pentru prima dată la noi, a intrat în teren a doua zi și putea să și marcheze.
Pe parcurs, de o săptămână și jumătate, au venit mai mulți jucători și încercăm să formăm pe ultima sută de metri un lot competitiv pentru ce înseamnă Liga 2. Despre meci aș putea spune că am venit să ne apărăm, am găsit soluțiile contra jucătorilor de la Reșița, drept dovadă am avut trei sau patru ocazii imense.
În repriza a doua am jucat mai direct spre poarta adversă, asta am și vrut, să jucăm pe contraatac. Este un punct de plecare pentru noi acest egal. Echipa nu a fost speriată și nu din această cauză s-a retras în defensivă în repriza a doua, ci pur si simplu jucătorii mei nu se cunosc între ei.
Au venit mulți în decurs de o săptămână și jumătate, iar ultimul a venit în cantonament vineri seara. Doar în timp vom putea aplica anumite principii clare de joc. Avem nevoie de timp, iar la acest meci am câștigat timp odată cu punctul câștigat”, a spus Andrei Erimia, citat de Caraș Online.
Federația Română de Fotbal a înștiințat Progresul Spartac și CSC Dumbrăvița cu privire la data și ora la care va avea loc partida directă, din prima etapă, nedisputată din cauza faptului că procesul de certificare a FC Brașov se judeca.
Meciul restant va avea loc la 12 septembrie, într-o zi de marți, de la ora 11:00, la Centrul Național de Fotbal Buftea, unde Progresul Spartac își dispută partidele de pe teren propriu.
Cu 1 punct în Liga 2, dar cu un meci restant, Progresul Spartac ocupă ultimul loc în Liga 2, 20, cu un golaveraj slab, 1-11.
În urma restanței cu CSC Dumbrăvița, în etapa a 6-a de Liga 2, Progresul Spartac va întâlni Viitorul Pandurii, pe teren propriu, la Buftea.
Foto: CSM Reșița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-asteapta-doi-jucatori-de-la-uta-19283733
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-esec-cu-csc-dumbravita-scor-0-1-in-etapa-a-5-a-19283729
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-0-1-cu-unirea-slobozia-andrei-cordos-contestat-19283726
https://liga2.prosport.ro/seria-1/finantatorul-echipei-csm-ceahlaul-reactie-dupa-jocul-cu-cs-tunari-19283719
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-1-1-cu-fk-miercurea-ciuc-in-etapa-a-5-a-de-liga-2-19283716
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-5-liga-2-19283414