Noul sezon de Liga 2, ediția 2023-2024, va debuta cu un joc amânat pentru o dată care va fi stabilită ulterior.
Partida dintre Progresul Spartac și CSC Dumbrăvița nu va avea loc sâmbătă, 5 august 2023, ci va fi amânată până când Federația Română de Fotbal va cunoaște cu siguranță cea de-a 20-a participantă în campionat: Progresul Spartac, retrogradată sportiv și reprimită pe loc vacant, sau FC Brașov, echipă care nu a primit certificare de Liga 2 din partea Administrația de licențiere a FRF.
Problema FRF este legată de participarea sau nu a FC Brașov în Liga 2, după ce Administrația de licențiere a FRF nu i-a acordat certificarea pentru noul sezon, iar clubul a atacat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) această decizie.
Verdictul era așteptat până la data de 30 august, însă a fost amânat din cauza faptului că brașovenii au solicitat recuzarea arbitrul TAS fiindcă s-ar fi aflat, din punctul lor de vedere, într-un conflict de interese.
FRF a decis astăzi, 1 august, printr-o ședință de Comitet de urgență, să amâne meciul Dumbrăviței din prima etapă, cu Progresul Spartac, până când va fi rezolvat cazul celor de la FC Brașov.
”În conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Statutul Federaţiei Române de Fotbal, Comitetul de urgenţă, compus din Răzvan Burleanu – Preşedinte FRF, Gino Iorgulescu – Prim-vicepreşedinte FRF, Octavian Goga – Vicepreşedinte FRF, cu unanimitate de voturi, hotărăște:
– Având în vedere existența pe rolul Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne a dosarului CAS 2023/A/9777 Asociația Club Sportiv Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște (FC Brașov) v. FRF,
Având în vedere că ACS Fotbal Club Brașov – Steagul Renaște a recuzat arbitrul desemnat să soluționeze litigiul mai sus menționat,
Având în vedere că arbitrul, deși a considerat cererea de recuzare ca fiind lipsită de orice fundament, a decis să se retragă din acest dosar pentru a înlătura existența oricărui dubiu al clubului cu privire la independența și imparțialitatea persoanei desemnate să soluționeze acest litigiu,
Având în vedere că, pe cale de consecință, nu a mai putut fi respectat termenul limită de soluționare a dosarului, respectiv 30 iulie 2023, astfel cum a fost stabilit de către părți prin încheierea Convenției Arbitrale,
Luând în considerare că sezonul 2023/2024 al Ligii a 2-a urmează să debuteze la data de 5 august 2023,
Pentru toate cele de mai sus, aprobă amânarea jocului oficial programat la data de 5 august 2023 din cadrul primei etape a Campionatului național Liga a 2-a, sezonul 2023/2024, în care echipa clubului apelant sau înlocuitoarea acesteia, în funcție de decizia TAS în dosarul anterior menționat, ar fi întâlnit pe teren propriu echipa clubului CSC Dumbrăvița, pentru o dată care va fi stabilită ulterior.”
În programul campionatului, stabilit în data de 20 iulie 2023 și publicat pe site-ul federației, în jocuri este trecută Progresul Spartac, nu FC Brașov.
Deși a retrogradat în Liga 3 după barajul cu Metaloglobus, Progresul Spartac a obținut certificarea pentru Liga 2 și ocupa locul vacant lăsat de FC Brașov, după ce aceasta nu a îndeplinit criteriile Administraţiei de licenţiere a FRF.
”Pentru conformitate, până la aflarea verdictului în ceea ce privește situația celor de la FC Brașov, pe site-ul Federației Române de Fotbal programul va fi publicat cu Progresul Spartac, ca urmare a deciziei date de Comisia de licențiere, urmând ca ulterior, în funcție de decizia de la TAS, să se facă modificările de rigoare”, explica Mihai Andrieș, reprezentant al Departamentului Competiții al FRF, în cadrul evenimentului în care s-a tras la sorți programul sezonului regular al Ligii 2.
Între timp, prin această decizie de amânare cel puțin a jocului din prima etapă, FRF arată că nu mai este atât de sigură pe decizia Administraţiei de licenţiere a FRF privind neacordarea certificării celor de la FC Brașov. Sau își ia măsuri de precauție până la venirea verdictului TAS.
Decizia de acum a FRF, de amânare a acestui joc din prima etapă, este și una de a nu se vederea din nou pusă în situația de a pierde la TAS un litigiu și apoi de a face schimbări în campionat după ce acesta a început.
S-a întâmplat la startul ediție 2013-2014 a primei ligi, când Concordia Chiajna, retrogradată în urma unui baraj disputat cu Rapid a fost readusă în campionat după două etape. Ilfovenii, au cedat cu 1-2 acel baraj și s-au adresat apoi către TAS, reclamând organizarea acestui baraj cu Rapid, echipă care nu obținuse licența pentru a continua în prima ligă, unde în ediția precedentă încheiase pe locul 9 din 18.
TAS a dat dreptate Concordiei, iar FRF a reprimit-o în prima ligă în locul Rapidului, retrogradat în Liga 2 după ce disputase deja două partide în primul eșalon.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-invinsa-de-sepsi-osk-2-19278427
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-a-castigat-ultimul-amical-inainte-de-debutul-in-liga-2-19278573
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-atac-asupra-administratiei-de-licentiere-a-frf-19278335
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-tas-liga-2-si-frf-19278277