Deși FRF anunța în data de 10 iulie că TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne) va lua o decizie în cazul FC Brașov până la 30 iulie, forul din Elveția încă nu a analizat cazul.
Motivul? Avocații clubului brașovean au solicitat recuzarea arbitrului TAS.
În această situație, în care decizia TAS întârzie, FRF trebuie să decidă cine va începe sezonul în Liga 2, ținând cont că prima etapă are loc la data de 5 august: FC Brașov sau Progresul Spartac? Sau să amâne jocul până când TAS ia decizia.
Deși a retrogradat în Liga 3 după barajul cu Metaloglobus, Progresul Spartac a obținut certificarea pentru Liga 2, iar în acest moment pe site-ul FRF în program apare echipa bucureșteană, nu FC Brașov, care nu a obținut certificarea nici după Apelul făcut la Administraţia de licenţiere a FRF.
”Pentru conformitate, până la aflarea verdictului în ceea ce privește situația celor de la FC Brașov, pe site-ul Federației Române de Fotbal programul va fi publicat cu Progresul Spartac, ca urmare a deciziei date de Comisia de Licențiere, urmând ca ulterior, în funcție de decizia de la TAS, să se facă modificările de rigoare”, a explicat Mihai Andrieș, reprezentant al Departamentului Competiții al FRF, în cadrul evenimentului în care s-a tras la sorți programul sezonului regular al Ligii 2.
”FRF are, în acest moment, toate argumentele financiare, sportive și morale pentru a programa meciurile FC Brașov în Liga a 2-a”, este, de părere, însă, FC Brașov.
Trânsă cu ușa de începutul noului sezon al Ligii 2, FC Brașov a ieșit la rampă cu un comunicat de presă, vineri, 28 iulie, în care precizează că ”nu are datorii restante, cu excepția celor eșalonate” și se prezintă și o declarație stufoasă a lui Cristian Mățău, secretarul general al clubului, cel care a coordonat echipa care a lucrat la dosarul de licențiere.
”Într-un context românesc, în care fiecare ediție de campionat ne arată echipe care, deși își iau licența, au probleme în a termina campionatul, FC Brașov este singura echipă penalizată de FRF, deși nu are probleme financiare”, precizează clubul brașovean.
Mai mult, specialiștii care au redactat comunicatul în stil corporatist, pe modelul Burleanu la FRF, atacă frontal Administrația de Licențiere FRF.
”FC Brașov îndeplinește criteriile financiare pentru a obține licența de participare în Liga 2.
Federația Română de Fotbal are, în acest moment, toate argumentele financiare, sportive și morale pentru a programa meciurile FC Brașov în Liga a 2-a. Ne așteptăm ca FRF să dea dovadă de fair play-ul pe care îl promovează într-un caz de interes pentru comunitatea brașoveană. De asemenea, așteptăm din partea Federației proactivitate în sensul rezolvării favorabile a situației, într-un timp cât mai scurt. Refuzul acordării licenței din partea FRF s-a bazat pe un audit efectuat de BDO România în prima etapă a procedurii de licențiere. Toate problemele semnalate în raportul negativ al BDO România au fost corectate. Cu toate acestea, nici în faza de apel la FRF al procedurii, nici acum, în faza apelului la TAS, BDO România nu a refăcut analiza luând în considerare toate dovezile și probele trimise de către club (așa cum era normal într-o procedură de apel), iar FRF și-a însușit concluziile eronate și le-a trimis către TAS, ignorând evidențele. FCBV nu are datorii restante, cu excepția celor eșalonate. Situațiile financiar-contabile ale clubului sunt mult mai bune decât cele ale multora dintre competitorii săi, care au primit licența. Problema semnalată de BDO România în prima fază a procedurii s-a referit la erori în întocmirea bilanțului pe 2022, erori care au fost corectate între timp, în totalitate, în conformitate cu legislația în vigoare. Ne așteptăm la o judecată imparțială și corectă în faza de arbitraj de la TAS. Tocmai în acest sens și pentru a nu exista nicio urmă de îndoială asupra acestei etape esențiale, ultima, din încercarea noastră de a obține licența pentru Liga 2, am invocat instrumentul recuzării arbitrului desemnat, din două motive: 1. poziția pe care acesta o deține, de Director al BDO Spania, în condițiile în care litigiul nostru pornește de la felul deficitar în care BDO România a instrumentat auditul nostru, ca subcontractor al FRF; 2. refuzul repetat al arbitrului TAS de a organiza etapa de audiere a părților, esențială pentru dreptul nostru de a ne susține punctul de vedere și dreptatea, ambele fundamentate pe normele legislative românești, norme care necesită o clarificare și o explicare completă unui arbitru nefamiliarizat cu legislația din țara noastră. „Amânarea deciziei vine datorită faptului ca am solicitat recuzarea. Poziția în dosarul de la TAS ne pune reale semne de întrebare privind integritatea și transparența privind procesul nostru de Licențiere. Din acest motiv, am solicitat Tribunalului de Arbitraj Sportiv recuzarea, pe motivul că arbitrul ales în dosarul nostru este într-un posibil conflict de interese. În perioada curentă, clubul a angajat un auditor financiar extern, care a auditat toată situația clubului din 2021 până în prezent. Respectivul auditor, știind situațiile financiare ale clubului, a fost ulterior angajat să facă și un raport strict pe articolele prevăzute în criteriul financiar al documentației de Certificare Liga 2. Acest raport a fost unul pozitiv, în care s-a confirmat îndeplinirea condițiilor financiare de Certificare pentru sezonul 2023/2024. Rapoartele financiare prezentate în aceasta perioada de către firma de audit care s-a ocupat de criteriul financiar în cadrul procesului de Certificare, conform cărora s-au luat deciziile Comisiilor de Licențiere din cadrul FRF, nu au avut o concluzie clară în ceea ce privește situațiile financiare ale clubului. Aceste rapoarte nu confirmă şi nici nu infirmă faptul că situațiile sunt în regulă sau nu. Faptul că deciziile comisiilor s-au luat pe baza unor recomandări, fără ca noi să fim consultați în privința neclarităților, pentru a putea face clarificările necesare, din nou, ne pune anumite semne de întrebare. În continuare noi considerăm că putem avea câștig de cauză, clubul nu are datorii în perioadele de referință, iar situațiile financiare sunt clare, lucru confirmat și de alți auditori financiari. Ni se pare logic, corect și normal ca noi sa fim echipa care începe campionatul și dorim ca FRF sa ia o decizie in acest sens cât mai curând posibil”, a declarat Cristian Măţău, Secretarul General al clubului FC Braşov. Dincolo de rivalități istorice sau de moment, dincolo de simpatii sau animozități, dincolo de ambițiile și interesele fiecărui actor implicat în fenomenul fotbalistic din România, credem cu tărie că Fotbalul, meciurile și rezultatele trebuie să se desfășoare în iarbă, sub privirile publicului. Rolul licențierii este de a asigura sănătatea financiară a cluburilor și un campionat neafectat de falimente și de retrageri. Într-un context românesc, în care fiecare ediție de campionat ne arată echipe care, deși își iau licența, au probleme în a termina campionatul, FC Brașov este singura echipă penalizată de FRF, deși nu are probleme financiare. În fața acestei evidențe și acestui paradox, nu ne rămâne decât să întrebăm ”de ce?” și să sperăm că dreptatea noastră va fi consființită la TAS”, precizează FC Brașov.
Nu este pentru prima oară când TAS dă un verdict după startul campionatului.
În urmă cu 10 ani, Rapid lua startul în Liga 1, giuleștenii jucau și două meciuri, după care TAS avea să dea un verdict favorabil Concordiei Chiajna.
Echipa giuleșteană, în insolvență, era exclusă din Liga 1, locul său fiind luat de Concordia.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-in-liga-2-sau-3-19278058
https://liga2.prosport.ro/seria-1/turcul-a-revenit-la-fc-brasov-iar-doi-tineri-jucatori-l-au-convins-pe-dan-alexa-si-au-semnat-cu-echipa-19278011
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-noua-lovitura-pentru-fc-brasov-tribunalul-brasov-a-dat-sentinta-privind-finantarea-clubului-19277994