CSM Reșița a dat de o nucă tare în semifinala barajului de promovare în Liga 2, ACSO Filiași, cu care a remizat la scorul de 2-2 în Oltenia. Doljenii au condus cu 2-0 în debutul partidei, dar, apoi, bănățenii au reușit să revină, însă nu suficient și pentru a câștiga.
În minutele de final, oltenii au evoluat în inferioritate numerică după eliminarea celui care a marcat de două ori în startul jocului.
ACSO Filiași a reușit să marcheze din minutul 3 după o gafă incredibilă a lui Zimmermann, care continuă să joace pentru Reșița și la 40 de ani! Portarul a gafat ca un amator și Moses Baidoo a îndeplinit o simplă formalitate. Apoi, ghanezul a majorat diferența în minutul 13, după o degajare din careul Filiașiului și o cursă mai bună decât aceea a lui Ardei. Moses a ajuns primul la balon tot pe linia de 16 metri, de unde l-a executat pe Zimmermann, rămas fără reacție. Antrenorul Victor Naicu se credea deja învingător, după modul în care s-a bucurat.
Minutul în care a înscris a doua oară a fost cumva cu ghinion pentru doljeni, căci Reșița a revenit. La un contraatac în care intrarea lui Armășelu pe glezna lui Bărboianu ar fi trebuit să scoată cartonașul roșu din buzunarul lui Țiții, Marian Drăghiceanu a scăpat singur, a pătruns în careu, a driblat portarul ieșit la întâmpinare și a împins balonul în plasă, astfel că a redus diferența în minutul 20. În minutul 38 a fost 2-2, după ce Gakou a așezat o minge pentru Sebastian Velcotă, iar acesta a finalizat din fața careului.
”Un meci viu disputat, exact ceea ce ne-am așteptat. Știam ceea ce joacă, tranziție imediată pe Baidoo. Din păcate, am început jocul de la 2-0 pentru ei. Dar am avut puterea să revină și, una peste alta, cred că este un rezultat echitabil cu cele întâmplate în teren”, a declarat antrenorul Reșiței, Călin Cheregi, după meci.
Meciul a fost arbitrat de Andrei Tiții, care a primit de la FRF deja placheta omagială de retragere de la nivelul Ligii 2 și 3, la meciul Poli Timișoara – Metaloglobus București 0-5. El a fost delegat la acest baraj și a indispus ambele tabere.
Cheregi nu a vrut să comenteze arbitrajul și a spus că se concentrează pe ce a greșit formația sa. ”Sunt focusat pe jucători. Trebuie să facem o analiză foarte clară și amănunțită, pentru că urmează un retur din nou foarte viu disputat acasă. Nu este încheiată deloc această manșă de baraj și sunt convins că ne așteaptă un meci foarte greu”, a punctat ”principalul” roș-negrilor.
Altfel, antrenorul orădean al Reșiței a recunoscut că nu se aștepta la egalul scos la Filiași, cu echipa de pe locul 2 din Seria 7. ”Trebuie să revăd încă o dată jocul. Clar este că nu ne așteptam la așa ceva. Sunt jucători cu experiență, care nu… Dar se întâmplă să greșești, una peste alta, sunt greșeli umane și firești care se produc la fiecare meci. Dar, din păcate, în momentul în care portarul greșește, se punctează. Dar trebuie să luăm și părțile pozitive. Am avut puterea să revenim, am intrat cu 2-2 la pauză. În schimb, în repriza a doua a fost un meci cu prea puțin fotbal!”, a mai adăugat Călin Cheregi.
CSM Reșița în meciul tur cu ACSO Filiași: Zimmermann (cpt.) – Bărboianu, Szijj, C. Ardei, Rimovecz, Velcotă (Fota 72’), I. Popescu (Breșneni 76’), Rob. Petre (Trancă 56’), Al. Negru (Gomboș 72’), Drăghiceanu, Gakou. Rezerve neutilizate: Ct. Căpățână – Dav. Pop, Domil, Dudea, Dane.
Sâmbătă, de la ora 17:30, se joacă returul, la Reșița. Dacă va fi tot egalitate, se vor disputa prelungiri și mai apoi lovituri de departajare.
Învingătoarea din această dublă manșă o întâlnește în faza finală a barajului de promovare în Liga 2 pe câștigătoarea dintre CSM Deva și Șoimii Lipova. În jocul tur dintre acestea, disputat la Lipova, Deva s-a impus cu 1-0.
Foto: CSM Reșița
Video: ACSO Filiași
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-deva-la-un-pus-de-finala-barajului-de-promovare-in-liga-2-dupa-deplasarea-de-la-soimii-lipova-19272480
https://liga2.prosport.ro/liga-3/incep-meciurile-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-2-astazi-de-la-ora-1800-au-loc-cele-zece-jocuri-tur-din-faza-semifinala-19272388