Octavian Benga își dorește, la a cincea încercare, prima victoriei cu Poli, în meciul cu Minaur. L-a lăudat pe fostul antrenor al maramureșenilor

Anda DELIU 28 Oct. 2022, 12:23 Liga 2
Octavian Benga își dorește, la a cincea încercare, prima victoriei cu Poli, în meciul cu Minaur. L-a lăudat pe fostul antrenor al maramureșenilor

Poli Timișoara primește, sâmbătă, în etapa a 12-a a Ligii 2, vizita celor de la Minaur Baia Mare, formație preluată recent de Mihai Iosif.

Octavian Benga a lăudat jocul maramureșenilor și munca fostului antrenor, Ciprian Danciu.

Altfel, alb-violeții tot caută întăriri, după în ce această săptămână s-au despărțit de încă unul dintre jucătorii aduși în vară de fostul antrenor principal Bogdan Andone.

Octavian Benga vrea prima victorie cu Poli

Antrenorul Politehnicii Timișoara nu s-a mai plâns de această dată de accidentări. A punctat că vrea primul succes cu echipa preluată în urmă cu o lună, dar a lăudat formația maramureșeană.

”Ne așteaptă un meci dificil, cu o echipă pe care am urmărit-o și în trecut, pentru că a jucat barajul cu Corvinul. Este o echipă bună, care are un joc plăcut și frumos. Acest lucru este dat de fostul antrenor. Este meritul lui Danciu. E o echipă care, din punctul meu de vedere, putea să fie mult mai sus, dar a avut ghinion în multe meciuri. E o echipă imprevizibilă, care va încerca să ne pună în dificultate. Sperăm ca noi, prin organizarea jocului nostru și prin ce am pregătit, să luăm cele trei puncte și să urcăm mai sus în clasament. Sper ca jocul să crească după Slobozia, unde nu am primit gol. Sperăm să marcăm, pentru că noi suferim la a marca gol”, a spus Benga.

De când a preluat-o pe Poli, Benga are două eșecuri (1-4 cu Concordia Chiajna și 1-3 la Mioveni cu Steaua) și două egaluri (1-1 cu Gloria Buzău și 0-0 la Unirea Slobozia).

Mihai Iosif, imprevizibil?

Referitor la faptul dacă preluarea Minaurului de către Mihai Iosif ar fi un avantaj, Benga a spus că nu știe cum să privească lucrurile.

”Nu pot să-mi dau seama. Cred că și fostul antrenor a făcut o treabă bună. Danciu e un antrenor care mi-a plăcut. Probabil și Mihai Iosif vine cu un plus sau ceva lucruri noi. Pe undeva poate fi un dezavantaj, pentru că nu știu ce va pregăti noul antrenor”, a mai spus Benga.

Cu Iosif antrenor, Minaur a remizat pe teren propriu cu Campionii FC Argeș (scor 0-0), în Cupa României, și a câștigat cu 3-0 meciul cu CS Comunal Șelimbăr, în campionatul Ligii 2. Ambele jocuri au fost disputate la Baia Mare.

Un grec și un bulgar se antrenează cu Poli

Președintele Ovidiu Cuc a încercat să transmită din nou un mesaj de încredere pentru echipă și a spus că sunt jucători noi care se pregătesc cu Poli, dar rămâne de văzut dacă vor semna.

Din informațiile Liga2.ro, este vorba de un bulgar și un grec, fundaș și atacant.

”E o finală cu o echipă puternică, solidă, care ar fi trebuit cu siguranță să fie mai sus în clasament. Locul lor ar fi putut fi mult mai bun. Au jucători experimentați, solizi, dar noi încercăm sâmbătă să luăm cele trei puncte, pe care ni le dorim și privim următoarele meciuri ca pe niște finale. Au venit doi jucători noi, de două-trei zile, trebuie să-i urmărim”, a mai spus Cuc, singurul președinte de club din primele două ligi care participă la conferințele de presă premergătoare jocurilor.

Cuc a precizat și că după Adrian Țangulea, Marco Andone și Oliver Bryneus vor mai fi plecări.

George Tudoran, cel mai nou transfer

Săptămâna trecută, la Poli a jucat și George Tudoran, după ce a început partida cu Unirea Slobozia ca rezervă. El a spus că a rămas fără echipă în octombrie din cauza unei accidentări.

”Întâlnim Minaur Baia Mare, o echipă care și-a păstrat în mare parte nucleul cu care a promovat. Noi vom aborda meciul la victorie și sper ca la final să obținem cele trei punct. Eu, fizic, sunt la 70-80 la sută, o voi lua treptat, sper ca într-o săptămână să fiu la 100 la sută. În vară am necesitat o pauză mai lungă, am avut o accidentare, iar echipele care m-au contactat nu prea au fost de acord să stau. Nu puteam merge în cantonament alături de ei”, a epxlicat Tudoran, care în sezonul trecut a fost legitimat la Metaloglobus, apoi la Viitorul Pandurii. În partida de la Slobozia a intrat pe teren în minutul 82.

Poli Timișoara e tot pe locul 19, penultimul în clasament, cu 7 puncte. Minaur Baia Mare este pe poziția a 16-a, cu 12 puncte. Meciul dintre aceste două echipe are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe arena Știința.

Foto: Politehnica Timișoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/saptamana-si-contractul-reziliat-la-poli-timisoara-mesajul-clubului-dupa-despartirea-de-oliver-bryneus-19251292

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/probleme-cu-documentatia-pentru-noul-stadion-de-mare-capacitate-al-timisoarei-presedintele-consiliului-judetean-il-voi-aborda-pe-domnul-prim-ministru-19251259

https://liga2.prosport.ro/seria-1/banii-care-se-invart-in-liga-2-daniel-oprita-la-ora-dezvaluirilor-ce-echipe-au-bugete-mai-mari-decat-steaua-clubul-care-investeste-1-5-milioane-de-euro-si-ce-salarii-ofera-poli-timisoara-19251102

Anda DELIU 28 Oct. 2022, 12:23 Liga 2
Pe aceeași temă