Ultimul meci programat în cadrul Turului 3 al Cupei României, ediția 2022-2023, a avut loc joi, 15 septembrie 2022, pe stadionul Aerostar din Bacău. S-au întâlnit echipa locală, Aerostar Bacău, din Liga 3, și FK Miercurea Ciuc, din Liga 2.
Formația oaspete nu a avut probleme și a dispus la diferență clară de gruparea băcăuană, pe care a învins-o cu scorul de 4-0. În prima repriză a forțat echipa lui Francisc Dican, când a marcat, de altfel, toate golurile. Drumul spre victorie a fost deschis pentru FK Miercurea Ciuc de Peter Gal-Andrezly, încă din minutul 9.
S-a făcut repede 2-0, în minutul 23, când a punctat și Marvin Schieb, care a marcat cu un șut din afara careului. Același Schieb a punctat următorul pentru FK Miercurea Ciuc, în minutul 32, făcând astfel dubla. Scorul la pauză și, implicit, cel final, a fost stabilit de Szilard Bujdoso, în minutul 38.
Astfel, FK Miercurea Ciuc a obținut calificarea în faza următoare a competiției, în ultimul meci din Turul 3 al Cupa României.
Ultima dată, cele două echipe s-au întâlnit într-un meci oficial în septembrie 2020, în campionatul Ligii 2, tot cu Aerostar gazdă, băcăuanii câștigând cu 3-2 în acea ediție la finalul căreia aveau să retrogradeze, iar ciucanii ajungeau în play-off.
Cele două cluburi au fost inclusiv adversare în Liga 3, dar s-au mai întâlnit de două ori și în Cupa României, fiecare având câștig de cauză o dată.
În competiția KO, Aerostar s-a impus prima dată cu 2-0 pe teren propriu, în 2017. A doua oară când s-au întâlnit, în 2018, FK Miercurea Ciuc a câștigat acasă cu 3-2.
De șase ori s-au întâlnit în Liga 3, Aerostar câștigând de trei ori, de două ori a fost egal, iar o dată s-a impus echipa harghiteană. În Liga 2 au jucat un singur meci, chiar ultimul dintre ele, în care Aerostar a câștigat acasă cu 3-2.
Revenind la acest Tur 3 al Cupei României, șapte jocuri din totalul de 24 s-au desfășurat marți, două au avut nevoie de prelungiri, iar unul a ajuns până la lovituri de departajare pentru a se cunoaște calificata în faza Play-off-ului.
La finalul timpului regulamentar au obținut calificarea Șoimii Lipova, Ripensia Timișoara, CSC Dumbrăvița, CSM Slatina și CSM Alexandria. Dintre acestea, surpriza a realizat-o CSM Alexandria, care a trecut de echipa din Liga 2 Progresul Spartac.
După prelungiri a obținut calificarea Jiul Petroșani, care a învins-o pe teren propriu pe CSM Deva, iar la loviturile de departajare a câștigat Concordia Chiajna în deplasarea de la SC Popești Leordeni.
În urma celor 16 jocuri programate miercuri au obținut calificarea echipele CSM Reșița, Steaua, Dinamo, Minaur Baia Mare, Gloria Bistrița Năsăud, CS Ocna Mureș, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Unirea Slobozia, CS Afumați, Gloria Buzău, SC Oțelul Galați, CS Comunal Șelimbăr, FC Brașov, Politehnica Iași, Foresta Suceava și Axiopolis Cernavodă.
Surprizele sunt reprezentate de eliminările echipelor din Liga 2 Poli Timișoara, Unirea Dej, Metaloglobus București și Unirea Constanța, de către echipe din Liga 3, ultima chiar de o formație din Liga 4.
Viitorul Pandurii a trecut după prelungiri de Flacăra Horezu, în timp ce Steaua, Gloria Bistrița Năsăud, CS Ocna Mureș și CS Afumați au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a învinge Flacăra Moreni, Unirea Dej, Unirea Ungheni, respectiv Metaloglobus București.
În această fază a competiției au evoluat 48 de echipe, adică 29 calificate din Turul 2 (două din oficiu: CSC Dumbrăvița și CS Tunari) și celelalte 19 formații din Liga 2. Printre acestea este și una dintre cele șapte câștigătoare ale Fazei Regionale: Axiopolis Cernavodă (Constanța). Și Viitorul Darabani (Botoșani) se calificase pe teren, după ce trecuse în Turul 2 cu 3-0 de Dante Botoșani, însă FRF a descalificat-o și i-a acordat victoria la ”masa verde” echipei Dante, fiindcă Viitorul a încălcat regulamentul privind un jucător utilizat.
Cele 24 de meciuri din Turul 3 al Cupei României s-au disputat într-o singură manșă, eliminatorie, pe terenul primei echipe notate în joc. Meciurile au fost stabilite de FRF pe baza așa-zisului criteriul geografic, așa cum a considerat Departamentul Competiții.
joi, 15 septembrie 2022, ora 16:30
Stadion: Aerostar (Bacău).
Arbitru central: Constantin Adrian Diaconu (Bucureşti). Arbitri asistenți: Andrei Diaconu (Iaşi) și Cosmin Vițelaru (Vaslui). Observator arbitri: Liviu Ciubotariu (Galaţi). Delegat joc: Mircea Constantin (Buzău).
Aerostar Bacău: D. Manole – Prentu, Benchea, Șt. Pavel, Bacalu, H. Ilie (Băisan 82′), Juncu (Andr. Pavel 26′), Andr. Gavrilă, Al. Zaharia (Bobârnac 26′), Belciu (D. Tofan 68′), Ct. Vraciu (cpt.)(D. Căpușă 82′)
Rezerve neutilizate: Mocanu – Coroamă, Tilibașa, Paveluc
Antrenor: Mihai Ionescu
FK Miercurea Ciuc: Karacsony – R. Takacs (Csiszer 70′), Nemanic, Vita, P. Pîrvulescu – Vereș (Csuros 57′), Panos (L. Kovacs 76′) – Gal-Andrezly (cpt.)(Ivanovici 46′), Bujdoso, Schieb – Jelena (T. Suciu 70′)
Rezerve neutilizate: Moga – Kelemen, T. Hadnagy, Bărăbaș
Antrenor: Francisc Dican
♦Min 90+3 Fluier final în duelul de la Bacău! FK Miercurea Ciuc se impune fără probleme și merge mai departe în Cupa României
♦Min 82 Dublă modificare pentru gazde. Ies Horia Ilie și Cătălin Vraciu, intră Alexandru Băisan și Denis Căpușă
♦Min 82 Șansă bună pentru Aerostar, prin același Andrei Pavel. Vraciu preia mingea pe piept în careu, în urma unei centrări, îi așează perfect balonul lui Pavel, dar șutul acestuia, din prima, se duce peste poarta ciucanilor
♦Min 76 Iese Mickael Panos și intră Lorant Kovacs
♦Min 73 Andrei Pavel avansează pe centru, trage cu stângul de la circa 25 de metri, iar Karacsony reține în doi timpi
♦Min 70 Dublă schimbare la Miercurea Ciuc. Intră Toni Suciu și Balazs Csiszer și ies Richard Jelena și Rareș Takacs
♦Min 68 Iese Filip Belciu și intră Devid Tofan
♦Min 63 Rareș Takacs avansează în dreapta, din dreptul careului pasează ușor înapoi, în centru, Mickael Panos, nemarcat, trage cu dreptul din 15 metri, Manole parează în față, Ștefan Pavel protejează, iar Panos presează și din el iese mingea afară
♦Min 57 Intră Attila Csuros și iese Szilard Vereș
♦Min 54 Bujdoso primește pe culoar în careu, scapă singur cu portarul, încearcă să trimită cu șpițul, pe lângă Manole, însă goalkeeperul agață mingea și evită primirea unui nou gol
♦Min 48 Minge centrată din stânga, Gavrilă deviază cu călcâiul mai departe, în dreapta, Horia Ilie urmărește și reia puternic din colțul careului mic, din 6 metri, în transversală. Mingea revine în joc și faza de atac se stinge
♦Min 47 Prima mare ocazie a băcăuanilor. Vlaciu primește în stânga, avansează, trage pe jos, Karacsony parează cu piciorul și mingea se duce pe lângă poartă, în corner
♦Min 46 La pauză, Peter Gal-Andrezly este înlocuit cu Petre Ivanovici
♦Min 43 Rareș Takacs centrează din dreapta careului, Bujdoso deviază mai departe, iar Gal-Andrezly trage cu dreptul din 11 metri central, dintre trei adversari, pe jos, razant pe lângă bara din stânga, la colțul lung
♦Min 38 0-4 Vereș trage din alergare, din poziție centrală, în blocajul lui Benchea, mingea sare spre Szilard Bujdoso, care trimite din prima, cu latul piciorului stâng, de la circa 20 de metri, ușor cu lob, direct în vinclul din stânga, lăsându-l spectator pe Manole
♦Min 34 Rareș Takacs primește mingea, pătrunde în careu pe dreapta, pasează în centru, ușor înapoi, Bujdoso, nemarcat, trage tare cu stângul din 8 metri, Manole scoate cu piciorul, balonul se duce în sus și tot portarul îl respinge cu brațul în dreapta sa, Pîrvulescu urcă acolo și încearcă să împingă mingea în plasă, însă se lovește de bară, iar Manole prinde pe linie
♦Min 32 0-3 Panos întoarce din dreapta careului pentru Gal-Andrezly, acesta trimite din prima tot înapoi, pentru Marvin Schieb, care șutează din 16 metri ușor lateral stânga și înscrie la colțul scurt, lângă bară
♦Min 29 Bujdoso pătrunde din dreapta și trage cu stângul din 16 metri, la prima bară. Mingea merge însă în plasa laterală, în exteriorul porții
♦Min 26 Dublă schimbare la Aerostar. Ies Alexandru Zaharia și Andrei Juncu și intră Alessandro Bobârnac și Andrei Pavel
♦Min 23 0-2 Pîrvulescu primește în stânga careului, întoarce pentru Marvin Schieb, care trage din 19 de metri ușor lateral la poartă, mingea trece printre Horia Ilie și Juncu, e deviată ușor și se duce la colțul lung, păcălindu-l pe Dan Manole, căzut în genunchi pe centrul porții
♦Min 9 0-1 Peter Gal-Andrezly deschide scorul rapid pentru ciucani, care au dominat încă din primul minut
https://www.youtube.com/watch?v=8QnM9d95mYI
marți, 13 septembrie, ora 16:30
Şoimii Lipova – Lotus Băile Felix 3-1
CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Ripensia Timișoara 0-2
Avântul Periam – CSC Dumbrăvița 0-1
Jiul Petroşani – CSM Deva 0-0, 3-0 după prelungiri
Petrolul Potcoava – CSM Slatina 1-3
SC Popești Leordeni – Concordia Chiajn 0-0, 0-0, 4-5 după lovituri de departajare
CSM Alexandria – Progresul Spartac 2-1
miercuri, 14 septembrie 2022, ora 15:00
CSM Reșița – Politehnica Timișoara 2-0
Flacăra Moreni – Steaua 2-2, 2-2, 3-5 la lovituri de departajare
miercuri, 14 septembrie 2022, ora 16:30
CS Tunari – Dinamo 0-3
CSM Satu Mare – Minaur Baia Mare 1-2
Gloria Bistriţa Năsăud – Unirea Dej 0-0, 0-0, 3-2 la lovituri de departajare
CS Ocna Mureş – Unirea Ungheni 1-1, 1-1, 4-1 la lovituri de departajare
Flacăra Horezu – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-2, 2-3 după prelungiri
Dunărea Călărași – Unirea Slobozia 1-5
CS Afumați – Metaloglobus București 0-0, 0-0, 2-0 la lovituri de departajare
CS Blejoi – Gloria Buzău 0-4
Viitorul Ianca – SC Oțelul Galați 1-3
SR Braşov – CS Comunal Șelimbăr 0-3
KSE Târgu Secuiesc – FC Brașov 0-5
Ştiinţa Miroslava – Politehnica Iași 1-3
Foresta Suceava – Dante Botoșani 2-1
miercuri, 14 septembrie 2022, ora 19:00
Axiopolis Cernavodă – Unirea Constanța 3-1
Conform programului anunțat inițial, în faza următoare, Play-off-ul, vor participa 32 de echipe, 24 calificate din Turul 3 și 8 care joacă acum în prima ligă, adică Rapid, ”FC U” Craiova, UTA Arad, CS Mioveni, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești, FC Hermannstadt și ”U” Cluj. Meciurile sunt stabilite pentru 28 și 29 septembrie.
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-doua-jocuri-din-cele-programate-astazi-incep-de-la-ora-1500-la-resita-si-la-moreni-unde-evolueaza-poli-timisoara-si-steaua-19245301
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-3-cupa-romaniei-primele-sapte-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1630-cinci-echipe-din-liga-2-intra-la-joc-19245210
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-2-cupa-romaniei-astazi-au-loc-primele-12-meciuri-din-aceasta-faza-a-competitiei-csc-dumbravita-si-cs-tunari-sunt-calificate-direct-in-turul-urmator-19243280
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/turul-1-al-cupei-romaniei-cu-exceptia-unui-joc-toate-meciurile-au-loc-astazi-csc-ghiroda-si-giarmata-vii-e-calificata-direct-in-faza-urmatoare-19241218
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-noua-echipa-a-orasului-targu-mures-printre-castigatoarele-celor-sapte-finale-din-faza-regionala-cluburile-calificate-in-turul-1-al-competitiei-19237648
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/grupele-fazei-regionale-a-noii-cupa-romaniei-s-au-incheiat-si-au-stabilit-cele-sapte-finale-cs-dinamo-a-fost-eliminata-la-fundulea-inter-stars-sibiu-inca-n-a-trecut-socul-ratarii-promovarii-in-liga-19237368