Progresul Spartac și SC Oțelul Galați au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul desfășurat vineri, la Clinceni, în debutul etapei a 6-a a Ligii 2.
Gălățenii conduși de Dorinel Munteanu rămân în continuare singura echipă neînvinsă în acest sezon și preia pentru câteva ore, până mâine, sâmbătă, locul 1 în clasamentul Ligii 2, devansând Unirea Dej la golaveraj.
Meciul de la Clinceni a fost unul în mare parte echilibrat, destul de plictisitor pentru spectatori, fiindcă ocaziile la cele două porți au fost rarisime. Ciontoș a fost mai întrebuințat decât Dur-Bozoancă, însă portarul bucureștenilor s-a aflat într-o zi bună și a intervenit cu siguranță la puținele șanse avute de gălățeni.
SC Oțelul are 12 puncte și golaveraj 8-4 și momentan urcă pe locul 1 în clasament, dar cu siguranță va fi depășită de alte echipe care vor evolua în etapa a 6-a, în timp ce Progresul Spartac are 10 puncte și golaveraj 7-4 și momentan se află pe locul 7.
În etapa a viitoare, a 7-a, Progresul Spartac joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, cu Viitorul Pandurii. SC Oțelul are meci marți, 20 septembrie, de la ora 18:00, acasă cu FC Brașov.
Progresul Spartac: Ciontoș – Parfeon, Leafu, Ed. Radu – Eug. Lixandru (cpt.), Andr. Grigore, Purice, Dițu (Tong 90+5′), Mih. Șandru (Bardot 66′) – I. Tudorache (I. Costea 90+2′), Florică (Visic 66′)
Rezerve neutilizate: Mărgărit – Petcu, Vl. Alexandrescu, Ohaci, M. Dumitru
Antrenor: Andrei Erimia
SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Andr. Rus, Yabre, Azinovic, Nedelea – Jardan (V. Markovic 89′), I. Neagu (cpt.), Cisotti – Mitoi (Laur. Maxim 54′), Cîrjan (Bokhashvili 78′), A. Nica (D. Panait 78′)
Rezerve neutilizate: R. Pop – Ilieș, Berisha, Sîrghi, Mih. Adăscăliței
Antrenor: Dorinel Munteanu
Stadion: Arena 1 (Clinceni – Ilfov). Arbitru central: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). Arbitri asistenți: Erchian Ionus (Medgidia) și Gabriel Ion Catană (Târgovişte). Arbitru de rezervă: Adrian Frățilă (Vadu Paşii – Buzău). Observator arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
♦Min 90+7 Final de partidă la Clinceni. Progresul Spartac și SC Oțelul Galați termină la egalitate, scor 0-0, după un meci deloc spectaculos și fără multe șanse de gol. SC Oțelul urcă până mâine pe primul loc în clasament, devansând la golaveraj liderul Unirea Dej.
♦Min 90+7 Rus aruncă lung din dreapta, dintr-un aut, mingea este deviată la bara a doua, Cisotti reia din semi-foarfecă, din colțul careului mic, însă o face peste poartă
♦Min 90+5 ⇐⇒ Schimbare la trecerea timpului, după expirarea prelungirilor. Iese Alexandru Dițu și intră Nicolas Tong
♦Min 90+3 Centrare a lui Neagu dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri ușor lateral stânga, pe bara a doua, Yabre reia cu capul din 6 metri, cu pământul, Ciontoș are o intervenție salvatoare și deviază peste poartă. Arbitrul dictează însă offside la poziția lui Yabre
♦Min 90+2 ⇐⇒ Iese Ionuț Tudorache și intră Ionuț Costea
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
♦Min 89 ⇐⇒ Iese Vasile Jardan și intră Vanja Markovic
♦Min 88 Dițu bate lovitura liberă de la 18 metri ușor lateral stânga peste zid, puțin pe lângă bara din stânga
♦Min 87 Francois Yabre primește cartonașul galben pentru un plonjon al lui Lixandru la întâlnirea dintre ei, în fața careului Oțelului. Neagu, care a urcat cu Lixandru, l-a ținut de mâna la un moment dat pe jucătorul gazdelor, iar acesta ar fi trebuit să primească avertismentul la acest presupus fault. Ar fi fost al doilea și Neagu era eliminat
♦Min 78 ⇐⇒ Dublă schimbare la SC Oțelul. Ies Alin Nica și George Cîrjan și intră Dan Panait, aflat la debut, și Yevhen Bokhashvili
♦Min 72 Centrare din dreapta a lui Jardan, Nica se demarcă excelent, scăpat din marcaj, reia cu capul din 6 metri central, în dreapta, însă Ciontoș are un reflex bun și deviază pe lângă bară, în corner
♦Min 72 ||| Eugen Lixandru primește și el cartonașul galben
♦Min 68 ||| Ionuț Neagu primește primul cartonaș galben al acestui meci
♦Min 66 ⇐⇒ La Progresul Spartac, ies Luca Florică, fundaș stânga utilizat atacant în acest meci!, și Mihai Șandru și intră Stefan Visic și Ulrich Bardot
♦Min 54 ⇐⇒ La SC Oțelul, iese Mario Mitoi și intră Laurențiu Maxim
♦Min 51 Centrare din dreapta a lui Jardan în careul mic, Cîrjan și Ciontoș se izbesc unul de altul în 5 metri central, mingea sare în lateral, de unde este degajată
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 45+1 Pauză la Clinceni. Progresul Spartac și SC Oțelul sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză destul de echilibrată, fără ocazii mari de gol
♦Min 39 Nica intră în posesie în stânga careului, trage din prima, însă o face modest, mult peste poartă
♦Min 25 Minge trimisă din dreapta și deviată pe spate, Nica șutează bine din cădere, din întoarcere, din 13 metri central, însă Ciontoș e atent și prinde pe centru
♦Min 17 Lixandru bate destul de mult peste poarta lui Dur-Bozoancă o lovitură liberă din poziție centrală
♦Și Progresul Spartac are o galerie formată din câțiva suporteri. Aceștia cântă și ei, însă fanii Oțelului sunt mai mulți și se fac auziți mai bine
♦Min 15 Centrare în careu, Cîrjan preia pe piept și lasă mingea pentru un șut al lui Nica, cu dreptul, însă o face pe direcția lui Ciontoș, care prinde
♦Min 14 Aruncare de la margine din dreapta, mingea e deviată cu capul pe spate direct în fața careului mic, la Jardan, însă acesta trage foarte slab din întoarcere, pe centrul porții, iar Ciontoș prinde ușor
♦Min 8 Purice preia greu în fața careului advers, după ce a lăsat mingea să dadă, se întoarce și trage din fața lui Yabre, însă o face slab, pe jos, mult în stânga
♦Min 1 A început partida de la Clinceni. Odată cu fluierul de start au început să cânte și suporterii care formează galeria Oțelului
Etapa a 6-a a Ligii 2 debutează astăzi, de la ora 16:30, cu un meci programat la Clinceni. Gazda nu va fi Unirea Constanța sau Dinamo, echipe care și-au organizat până acum toate meciurile de acasă pe această arenă, ci Progresul Spartac. Aceasta o va întâlni pe SC Oțelul Galați.
Și nou-promovata bucureșteană a mai disputat un joc considerat pe teren propriu în comuna ilfoveană situată în sud-vestul Capitalei, chiar pe primul din acest sezon, însă atunci a dat peste Dinamo, un club cu mulți suporteri, lucru care s-a putut vedea la momentul respectiv și în tribune. SC Oțelul va avea o mică galerie, fapt care a determinat conducătorii Progresului Spartac să mute jocul de la Buftea, unde a jucat acasă în precedentele două partide și unde n-ar fi avut suficient spațiu în singura tribună existentă pentru a găzdui ambele grupuri de suporteri ale celor două cluburi.
Progresul Spartac se va afla la al doilea joc consecutiv în care este gazdă. Runda trecută și-a organizat partida de acasă la Buftea și a trecut cu mare noroc, inclusiv cu ajutorul arbitrului, de FC Brașov (scor 2-1). Mai mult, trupa antrenată de Andrei Erimia vine după două victorii consecutive, în ultima deplasare trecând cu 1-0 de Poli Timișoara.
În acest sezon de Liga 2, echipa bucureșteană a disputat trei meciuri ”acasă”. În primele două a pierdut, 0-1 la Clinceni cu Dinamo și 1-2 la Buftea cu Șelimbăr, iar în ultimul, așa cum spuneam, a câștigat cu FC Brașov, 2-1 la Buftea.
”Venim după două victorii, ceea ce cu siguranță ajută la moralul băieților și ne dă încredere. Întâlnim o echipă solidă și la propriu și la figurat. Are jucători de forță, experimentați, e o echipă neînvinsă și ar fi o realizare să bifăm trei meciuri fără să fim învinși. Acesta e țelul nostru.
Nu ne schimbăm strategia sau principiile în funcție de adversari, cel mult facem anumite ajustări, în așa fel încât să avem anumite avantaje, lucru pe care cred că îl fac și adversarii în general. Indiferent că jucăm cu Oțelul sau altă echipă din Liga 2, încercăm să găsim variante pentru a câștiga, folosind metodele noastre.
Noi suntem o nou-promovată cu același lot în proporție foarte mare ca la Liga 3, pe când ei au schimbat și au adus foarte mulți jucători cu salarii foarte mari, pentru că își permit. Din punctul acesta de vedere, cred că e o nou-promovată cu mulți jucători care nu sunt deloc noi pentru nivelul acesta.
Câțiva dintre jucătorii pe care Oțelul îi are au jucat la un nivel ridicat, experiență care e un plus pentru ei, iar pentru noi ar fi o performanță, cu acest lot neexperimentat, să facem față unei echipe mult mai experimentate și contra unui antrenor cu un CV impresionant.
E un duel al nou-promovatelor, însă rămâne de văzut ce va fi”, afirma Andrei Erimia în privința jocului cu SC Oțelul.
De partea cealaltă, nou-promovata SC Oțelul Galați este una dintre marile surprize ale începutului de sezon. În acest moment este singura echipă rămasă neînvinsă în campionat și se află pe locul 2.
În precedentele jocuri disputate în deplasare, moldovenii au câștigat cu Dinamo, tot pe terenul de la Clinceni, cu scorul de 3-1, iar la Râmnicu Vâlcea au remizat cu CS Comunal Șelimbăr, scor 1-1.
”Întotdeauna, înaintea fiecărui meci, ne pregătim foarte bine, indiferent de adversar. Vineri jucăm cu Progresul Spartac, o echipă foarte bună din punctul meu de vedere, o echipă în formă, o echipă nou-promovată care a demonstrat punctele și locul din clasament.
Are jucători tineri, talentați, dornici de afirmare, pe care dacă nu îi bagi în seamă sau dacă îi lași să joace îți pot pune probleme, indiferent ce adversar au în față. De aceea, vreau ca jucătorii mei să înțeleagă importanța jocului și trebuie să intre foarte modești în joc, pentru că adversarii pot pune probleme oricărei echipe din Liga 2.
Ne pregătim foarte bine, suntem foarte concentrați pe joc, trebuie să demonstrăm evoluțiile bune de până acum, să confirmăm evoluțiile, dar numai prin joc, nu prin vorbe sau prin alte lucruri.
Sunt încrezător că băieții, până la ora jocului, vor fi foarte concentrați, determinați, să facem un meci bun, în care la final, într-un fel sau altul, să fim bucuroși pentru ce obținem”, a spus Dorinel Munteanu în conferința de presă organizată înaintea acestui joc.
Cu un succes astăzi, SC Oțelul va urca cel puțin până mâine pe primul loc în Liga 2. Și un egal le este de ajuns jucătorilor lui Dorinel Munteanu pentru a egala liderul Unirea Dej și a-l devansa la golaveraj măcar pentru o zi.
Înaintea debutului etapei a 6-a, Progresul Spartac ocupă locul 9, cu 9 puncte acumulate și cu un golaveraj 7-4, în timp ce SC Oțelul Galați se află pe poziția a 2-a, cu 11 puncte și golaveraj 8-4.
Va fi primul joc direct dintre cele două echipe, iar acesta va fi arbitrat de la centru de Sorin Vădana (Cluj-Napoca) și de la cele două tușe de asistenții Erchian Ionus (Medgidia) și Gabriel Ion Catană (Târgovişte). Arbitru de rezervă este Adrian Frățilă (Vadu Paşii – Buzău), iar observator de arbitri a fost delegat Silviu Crângaşu (Ploieşti). Delegat de joc este Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-vrea-sa-dea-lovitura-cu-sc-otelul-andrei-erimia-spera-si-la-cele-trei-puncte-incercam-sa-gasim-variante-pentru-victorie-folosind-metodele-noastre-analiza-complet-19244476
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-vrea-sa-mentina-seria-invincibilitatii-si-dupa-jocul-cu-progresul-spartac-analiza-lui-dorinel-munteanu-si-pe-ce-jucatori-nu-poate-miza-in-confruntarea-de-la-clinceni-19244458
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/au-fost-stabilite-meciurile-din-turul-3-al-cupei-romaniei-toate-echipele-din-liga-2-intra-in-competitie-steaua-merge-la-moreni-dinamo-la-tunari-iar-poli-timisoara-joaca-la-resita-19244321
https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-6-a-a-ligii-2-va-avea-in-componenta-sa-derby-ul-fotbalului-romanesc-dinamo-steaua-runda-incepe-la-buftea-si-se-termina-la-miercurea-ciuc-19244225