Conducerea dinamovistă este în căutare de investitori pentru a stabiliza clubul retrogradat în această vară în premieră în Liga 2, iar omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de circa 150 de milioane de euro, ar fi fost dispus să bage mâna în buzunar.
Mohammad Murad a a atras atenția că este gata să se implice în ”reconstrucția” echipei, doar în situația în care va știi cu exactitate situația clubului, datoriile.
Potrivit administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu, datoriile lui Dinamo ar fi de aproximativ 7 milioane de euro, dintre care peste 3 milioane de euro către DDB.
Dumitru Dragomir, fost președinte LPF, nu crede că omul de afaceri libanezo-român ar putea fi soluția ideală pentru Dinamo.
”Îl cunosc pe Mohammad Murad, știu lucruri despre afacerile dumnealui. Știu că și el și fratele său sunt oameni cu bani, dar care se bagă greu într-un business. Sincer, nu cred că poate ține singur Dinamo.
Un asemenea club poate fi ținut de un singur om în România, de Gigi Becali! Poate și de Mihai Rotaru, de la Craiova, dar ăla e mai strâns la pungă!
Ceilalți patroni nu au bani sau nu vor să bage bani în fotbal cum ar trebui la cluburi atât de mari. Nu cred că Murad poate salva singur Dinamo”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.
Mohammad Murad a spus recent, într-un mesaj video, că alături de el sunt și alți afaceriști, apropiați lui, interesați să investească la Dinamo. ”Ca să fie toată lumea liniştită şi Dinamo liniştit, sunt interesat şi nu sunt singur, mai sunt şi alţi oameni de afaceri. Eu sunt unul dintre ei, probabil cel mai cunoscut dintre cei care au optat să fie acţionari sau investitori la Dinamo”, a spus Mohammad Murad.
Altfel, administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu, care în urmă cu două zile spunea că Mohammad Murad nu a solicitat conducerii niciun act pentru a vedea situația clubului, însă pe care le-au putea pune la dispoziție în 5 minute, a declarat ieri seară, la ProSport LIVE, că administratorul special Vlad Iacob este cel care ține legătura cu omul de afaceri de origine libaneză.
”Administratorul special Vlad Iacob a ținut și ține legătura cu domnul Murad. Singura problemă este că nouă până astăzi nu ni s-au solicitat niciun fel de documente. Aceste documente le putem pune la dispoziție în cinci minute. Suntem pregătiți! Nu ni s-au cerut nici informații. Trebuie să fim parte a acestor discuții.
Am avut o ședință cu Vlad Iacob și mi-a zis că a vorbit cu domnul Murad. I-a cerut o informație și i-a spus că va semna un acord de confidențialitate. Ne-am bucurat foarte tare când a apărut în discuție domnul Murad, însă documente nu s-au livrat. Noi ne-am bucura să vină orice fel de investitor, dar până azi aceasta este realitatea”, a spus Răzvan Zăvăleanu.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/bugetul-pe-care-dinamo-mizeaza-in-sezonul-de-liga-2-razvan-zavaleanu-a-dezvaluit-suma-pe-care-se-bazeaza-cainii-si-a-facut-precizari-care-i-dezamageste-pe-fani-a-mintit-mohammad-mu-19240302
https://www.prosport.ro/video/prosport-live/razvan-zavaleanu-ofera-noi-detalii-privind-viitorul-lui-dinamo-am-avut-o-sedinta-cu-vlad-iacob-si-mi-a-zis-ca-a-vorbit-cu-domnul-mohammad-murad-19502786
https://liga2.prosport.ro/seria-1/povestea-de-viata-a-lui-antonio-bordusanu-pustiul-erou-al-lui-dinamo-din-debutul-in-liga-2-cum-a-ajuns-la-fotbal-lunile-petrecute-la-fcsb-si-cum-a-fost-la-un-pas-sa-renunte-mi-au-promis-c-19240268
https://www.prosport.ro/video/prosport-live/razvan-zavaleanu-a-dezvaluit-obiectivul-lui-ovidiu-burca-la-dinamo-nu-puteai-sa-i-stabilesti-asa-ceva-video-exclusiv-prosport-live-19502788
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-mohammad-murad-face-precizari-despre-dorinta-sa-de-a-se-implica-la-dinamo-sunt-implicat-in-aceasta-constructie-avem-comunicare-cu-cei-de-la-club-razvan-zavaleanu-il-contra-19240234