FC Hermannstadt a obținut cea mai importantă victorie din acest sezon, 2-1 cu ”U” Cluj, sub Feleac, și are nevoie de (cel puțin) o remiză în ultima etapă, la Mediaș, cu Steaua, pentru a se întoarce pe prima scenă.
Clujenii au pus șampania la rece, cu siguranță, înaintea meciului cu FC Hermannstadt, după modelul celor de la Petrolul, care își asiguraseră promovarea cu o zi mai devreme după 2-0 cu Concordia Chiajna. Atmosfera era de gală, 20.000 de suporteri în tribunele Cluj Arena, iar jucătorii lui Măldărășanu, de acolo, din înaltul tribunei, erau probabil văzuți ca niște mielușei veniți la tăiere, mai ales că, în precedentele două jocuri directe, ”U” câștigase cu 2-0, în sezonul regular, și obținuse un 0-0 și în play-off, la Mediaș.
A început meciul, în tribune răsuna imul lui ”U”, ”Slavă ție, studenție!”, iar pe gazon, unul greu, îmbibat cu apă, Ely Fernandes relua din voleu, chiar în debutul jocului, fără să prindă însă cadrul porții (2). Clujenii au încercat să dea lovitura cât mai repede, dar ce să vezi, nu numai că golul n-a picat în poarta lui Iliev, ci Gorcea a fost cel care a pescuit-o din ”ațe”.
La un sfert de oră de la debut, Petrescu a trimis în centrul careului, din lovitură liberă, și Daniel Paraschiv s-a desprins din marcaj și a trimis, cu capul, în dreapta portarului lui ”U”, deschizând scorul.
Clujenii n-au acuzat prea mult șocul și Romario Pires a primit un cadou de la Bejan, dar a tras pe centrul porții și Iliev s-a culcat pe balon (20), apoi șutul lui Ely Fernandes a fost deviat în corner (21), la fel cum s-a întâmplat și la reluarea lui Pîrvulescu (24).
Iliev a mai intervenit o dată la ”capul” lui Pires, din centrarea lui Ely Fernandes (39). Tot brazilianul lui ”U”, care a jucat cu FC Hermannstadt în Liga 1, în trecut, a stricat o nouă centrare, de data asta a lui Pîrvulescu (43), iar Boiciuc s-a trezit pe frunte cu o minge respinsă de defensiva sibiană, fără însă să reușească să o pună pe cadrul porții lui Iliev (45+3).
Petrescu a trimis o nouă centrare din lovitură liberă, la reluare, dar Bejan a lovit mingea defectuos, iar aceasta s-a scurs prin fața porții, dar fundașul era în ofsaid (58).
Opruț a încercat să-l surprindă pe Gorcea, dar a trimis prea înalt de la 25 de metri lateral stânga (65).
Sibienii și-au dublat avantajul la capătul unei faze în care nou-intratul Buhăcianu a băgat mingea-n centru, pentru Baba Alhassan, care a șutat la colțul lung, de la 12-13 metri (67).
”Studenții” au reintrat în joc după ce Florin Ilie a fructificat recentrarea lui Ely Fernandes, în urma unei lovituri libere, 4 minute mai târziu. Cluj Arena a prins din nou viață și probabil cei din tribune numărau minutele până când favoriții vor reuși să egaleze.
Jucătorii lui Lincar au cerut penalti după un duel Opruț – Hofman, dar ”centralul” Colțescu a lăsat jocul să continue.
Pîrvulescu (83) și Haită (90+2) au irosit ultimele ocazii ale lui ”U” de a restabili egalitatea și a păstra șanse reale la promovarea directă. Clujenii n-au mai reușit să înscrie până la final, așa că șansele la promovarea directă s-au micșorat considerabil.
În schimb, dacă erau văzuți cu șansa a doua în acest meci, sibienii au obținut o victorie imensă, în urma căreia ajung acum la mâna lor pentru a reveni în Liga 1. FC Hermannstadt joacă duminică la Mediaș, cu Steaua, și trebuie să nu piardă acest joc pentru a promova fără baraj. ”U” Cluj joacă la Chiajna și o victorie nu o mai ajută dacă sibienii obțin cel puțin un punct în ultima etapă.
Florin Ilie 71′ / Daniel Paraschiv 14′, Baba Alhassan 67′
”U” Cluj: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – Balgiu (Remacle 73′), Romario Pires (cpt.) – M. Ciobanu (Hofman 34′), Tescan (I. Filip 84′), Ely Fernandes (Haită 73′) – Boiciuc (Val. Alexandru 73′)
Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Dobrescu, Gugu, Alarcon
Antrenor: Erik Lincar
FC Hermannstadt: Iliev – Pantea, Bejan, I. Stoica, Opruț – Alhassan (Hora 90+1′), Mino Sota, Biceanu (Blejdea 79′) – P. Petrescu (cpt.)(Antoche 58′), D. Paraschiv (Buhăcianu 58′), Al. Oroian (Bucuroiu 79′)
Rezerve neutilizate: Muțiu – Tomșa, Issah, Gab. Șerban
Rezerve: Marius Măldărășanu
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca). Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti). Asistenți: Adrian Popescu (Craiova) și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare). Observatori: Ştefan Szilaghi (Satu Mare) și Daniel Sabou (Zalău).
FC Hermannstadt are 60 de puncte și e pe locul 2, iar ”U” Cluj a rămas cu 57 de puncte și e pe poziția a 3-a, care duce la un baraj de promovare cu Dinamo.
Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-maldarasanu-a-platit-polite-dupa-victoria-obtinuta-de-fc-hermannstadt-cu-u-cluj-sa-nu-iti-respecti-omologul-de-pe-marginea-cealalta-reactia-lui-erik-lin-19230919
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fotbalul-a-redevenit-al-suporterilor-fc-hermannstadt-la-un-punct-de-liga-1-dupa-o-victorie-uriasa-pe-cluj-arena-19230914
https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-fc-hermannstadt-incepe-de-la-ora-1930-meciul-care-decide-a-doua-promovata-direct-in-liga-1-se-va-juca-pe-un-stadion-incendiar-19230865