FC Brașov a pus, în Vinerea Mare, capăt seriei de patru partide fără înfrângere a echipei Viitorul Pandurii. Pe stadionul Municipal din Târgu Jiu, echipa antrenată de Călin Moldovan s-a impus cu 2-1 după ce a fost condusă în meciul din etapa a 5-a a play-out-ului Ligii 2, Grupa B.
La acest joc, echipa gorjeană nu s-a bazat pe antrenorul principal Eugen Trică, accidentat în această săptămână la un antrenament.
În minutul 34 al partidei, una lipsită fără alte ocazii în prima jumătate de oră, Gîrbiță a pătruns pe partea stângă, i-a pasat lui Denis Brînzan, iar mijlocașul gorjenilor a înscris cu un șut din 11 metri în vinclu, balonul fiind ușor deviat. Brașovul a egalat după doar patru minute, după ce lovitură de colț, de pe partea dreaptă, executată de Piper, l-a dus în eroare pe portarul Eftimie, ieșit neinspirat pe centrare, iar balonul l-a lovit efectiv în picior pe Ivan Fustar, în 6 metri, și mingea a intrat în poartă.
La scurt timp, practic la faza imediat următoare reluării jocului, Ricardas Sveicauskas a încercat să protejeze balonul la 20 de metri, Constantin a fost vigilent și i-a suflat balonul, iar fundașul lituanian, imprudent, l-a agățat din spate pe jucătorul Brașovului și a primit direct cartonaș roșu pentru fault în postură de ultim apărător. Deși gazdele au protestat, arbitrul a arătat fără ezitare cartonașul roșu.
Ulterior, s-a jucat pe contre, deși initiativa a aparținut mai mult oaspeților, care beneficiau de superioritate numerică, iar scorul final a fost stabilit de Ivan Fustar, în minutul 84, și tot după o greșeală a gazdelor. Fundașul echipei FC Brașov a recuperat balonul, la 22 de metri, dintr-un duel cu Țegle, a avansat și înscris cu un șut puternic, de la 16 metri, în stânga portarului.
S-a încheiat 1-2, iar FC Brașov și-a asigurat matematic prezența la barajul pentru menținere în Liga 2.
Pentru Viitorul Pandurii, care venea după trei victorii și o remiză, dacă punem la socoteală și jocul cu FC Buzău, câștigat la ”masa verde”, după ce în teren pierduse cu 2-6, a fost primul eșec din play-out, însă singura echipă din Oltenia prezentă în Liga 2 nu mai avea oricum emoții la retrogradare.
Cu FC Brașov, Viitorul Pandurii n-a putut conta pe antrenorul Eugen Trică, după ce, zilele trecte, la un antrenament cu echipa, acesta a suferit o ruptură la tendon. Pe banca tehnică a stat antrenorul secund Ovidiu Dănănae.
”Din păcate, Eugen trece prin momente dificile, dar el este un învingător, un leu, este puternic și se va recupara repede. A suferit însă o accidentare foarte urâtă. Ne-a lipsit Eugen, dar am colaborat și înainte de meci și telefonic pe toată durata celor 90 minute. Îmi pare rău că nu am câștigat pentru el, în primul rând”, a declarat Dănănae pentru Liga2.ro.
Fostul fundaș lateral al Universității Craiova este convins că actuala sa echipă nu pierdea dacă nu avea acea eliminare. Coerent în declarații, Dănănae a făcut o bună radiografie a jocului cu FC Brașov.
”Am avut un parcus bun până acum, dar azi (n.r. – vineri) am pierdut, deși am controlat jocul, din punctul meu de vedere. Am avut 1-0, dar apoi am primit gol pe o greșeală personală, iar jocul s-a rupt la acea eliminare, pe o altă greșeală, fiindcă acel cartonaș roșu s-a acordat prea ușor. Fundașul nostru a lovit mingea prima data, iar adversarul a intrat efectiv în picioarele lui, dar dacă așa a considerat arbitrul… Ricardo (n.r. – Ricardas Sveicauskas) este foarte supărat, deoarece el știe că nu a greșit, fiindcă mai întâi el a deviat mingea și probabil asta l-a dus în eroare pe domnul arbitru. Oricum, eu sunt mulțumit de băieți, au stat bine în teren, compacți și nu le-au dat spații adversarilor, deși eram în zece, chiar am dominat uneori și am stat într-un bloc functional foarte bine. Sunt convins că dacă se juca 11 la 11 câștigam acest meci. Era de evitat și golul doi, noi plecam pe contraatac la acea fază, am pierdut repede mingea, dar așa a fost să fie. Sperăm să nu mai facem aceste greșeli și să câștigăm ultimele două meciuri, cu Astra și Ripensia. Obiectivul nostru este să dezvoltăm o mentalitate de învingători”, a afirmat Ovidiu Dănănae.
Acesta nu a făcut parte din stafful lui Eugen Trică la primul său mandat la Viitorul Pandurii, toamna trecută, tot în acest sezon, dar au colaborat, ulterior, în Liga 1, pentru o scurtă perioadă, la ”FC U” Craiova, iar apoi au venit împreună la echipa din Târgu Jiu, în luna februarie. Trică și Dănănae au făcut echipă în stafful tehnic la ”FC U” Craiova și în sezonul trecut, când s-a reușit promovarea din Liga 2 în Liga 1.
Viitorul Pandurii ocupă locul 3 în play-out-ul Ligii 2, Grupa B, cu 31 de puncte.
În ultimele două etape rămase din acest play-out, echipa din Târgu Jiu mai are meciuri cu Astra (locul 7, -1 punct), la Giurgiu, și cu Ripensia Timișoara (locul 4, 28 puncte), pe teren propriu.
Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-castigat-in-deplasare-si-la-targu-jiu-si-si-a-sigurat-prezenta-la-barajul-pentru-mentinere-in-liga-2-calin-moldovan-o-mare-injectie-de-moral-19228511
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-constanta-este-a-patra-echipa-care-retrogradeaza-matematic-din-liga-2-politehnica-timisoara-si-fc-brasov-vor-juca-barajul-de-mentinere-insa-l-ar-putea-disputa-degeaba-19228380
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-play-out-toate-cele-sase-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1100-ultima-echipa-retrogradata-si-cele-doua-care-merg-la-barajul-de-mentinere-pot-fi-decise-inainte-de-paste-19228273