Etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 1 s-a încheiat luni, 4 aprilie, iar în urma rezultatelor înregistrate s-a consemnat prima echipă retrogradată matematic. Este vorba despre Gaz Metan Mediaș, un club aflat într-un mare impas financiar și care, momentan, nu știe care își va mai continua activitatea după încheierea sezonului.
Teoretic, echipa din Mediaș ar trebui să revină în Liga 2 după șase ani.
În etapa a 3-a a play-out-ului Ligii 1, Gaz Metan Mediaș a încasat o nouă înfrângere la scor, 0-4 la Arad cu UTA, rezultat care a menținut-o la -11 puncte în clasament, ceea ce a dus la retrogradarea ei matematică în Liga 2.
Trupa din județul Sibiu, sancționată cu 22 de puncte în sezonul regular și cu altele 12 în play-out, din cauza datoriilor și a litigiilor nestinse, nu mai are nicio șansă, din punct de vedere sportiv, de a urca două locuri în clasament, pe poziție de baraj de menținere, fiindcă Dinamo, clasata în acest moment pe locul 8 în play-out, are 13 puncte, după ce în ultima etapă a câștigat la Ploiești meciul cu Chindia, scor 2-0.
Din play-out mai sunt de disputat doar șase etape, adică fiecare echipă mai poate câștiga un maximum de 18 puncte. Între Gaz Metan și Dinamo este acum o diferență de 24 de puncte.
Gaz Metan Mediaș a evoluat în ultimele șase sezoane în Liga 1, iar ultima dată a fost în Liga 2 în ediția 2015-2016. Atunci, după doar un an petrecut în eșalonul secund, în urma altei retrogradări din prima ligă, încheia sezonul regular pe locul 1 în Seria a 2-a, la un punct peste Chindia și la două peste UTA, după 26 de meciuri, iar în play-off-ul Seriei a 2-a termina tot pe locul 1, la egalitate cu UTA, dar având rezultatele directe mai bune, și la un punct peste Chindia, după alte zece jocuri.
Tot în acel sezon, din Seria 1 promova Rapid, care avea să intre în faliment, lucru de care profita Concordia Chiajna, care rămânea în Liga 1, iar la barajul de promovare mergeau în prima fază Dunărea Călărași (locul 2 play-off Seria 1) și UTA Bătrâna Doamnă (locul 2 play-off Seria 2), arădenii impunându-se în dublă manșă, ulterior aceștia pierzând în fața celor de la FC Voluntari.
Revenind la prezent, în cazul în care Gaz Metan nu se va înscrie în noul campionat de Liga 2, ediția 2022-2023, așa cum are dreptul în urma retrogradării din Liga 1, atunci locul acesteia în eșalonul secund va fi luat de ultima retrogradată, adică de învinsa din barajul de menținere dintre ocupantele locurilor 5 ale celor două grupe de play-out din Liga 2.
În acest moment, după disputarea a două din cele șapte etape din play-out-ul Ligii 2, în Grupa A, pe locul 5 se află Poli Timișoara, iar în Grupa B, pe aceeași poziție de baraj se află FC Brașov. Acestea ar putea fi echipele care vor juca baraj de evitare a retrogradării, iar învins are șanse să profite de situația celor de la Gaz Metan și să rămână în eșalonul secund.
Din Liga 1 are șanse mari să retrogradeze în acest sezon și Academica Clinceni, echipă aflată la rândul ei într-o situație grea inclusiv din punct de vedere financiar, motiv pentru care a și fost penalizată cu 4 puncte în play-out.
Echipa ilfoveană are 3 puncte, deci cu zece mai puțin decât Dinamo.
La barajul de menținere/promovare în Liga 1 vor ajunge ocupantele locurilor 7 și 8 din play-out-ul Ligii 1, care vor întâlni, în dublă manșă, clasata pe locul 4, respectiv 3 din play-off-ul Ligii 2.
În acest moment, locul 7 din play-out-ul Ligii 1 este ocupat de Chindia (19 puncte. Tot atâtea are și CS Mioveni, clasată pe 6), iar pe poziția a 8-a este Dinamo (13 puncte). Pe locul 4 în play-off-ul Ligii 2 se află Steaua (41 puncte), care nu are drept de promovare, iar locul ei va fi luat de următoarea clasată, adică de Concordia Chiajna (37 puncte), iar pe locul 3 se află Universitatea Cluj (44 puncte).
Din play-out-ul Ligii 1 mai sunt de disputat șase etape, iar din play-off-ul Ligii 2 mai sunt de disputat opt etape, astfel că echipele clasate pe pozițiile de baraj se pot schimba.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-spera-pana-in-ultima-clipa-ca-va-putea-promova-in-liga-1-la-finalul-acestui-sezon-george-ogararu-avem-datoria-de-a-lupta-pentru-promovare-pe-toate-caile-legea-aceasta-este-discutabi-19225937
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/uta-arad-gaz-metan-medias-live-video-online-19435191
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/chindia-targoviste-dinamo-live-video-online-19435010
https://liga2.prosport.ro/seria-1/obiectiv-indeplinit-unirea-dej-si-a-asigurat-mentinerea-in-liga-2-fara-sa-joace-in-etapa-a-2-a-a-play-out-ului-mesajul-presedintelui-executiv-gabriel-magdas-19225830