Aflată de luni în cantonament la Râmnicu Sărat, FC Buzău a disputat vineri primul amical din această perioadă de pregătire de iarnă. Adversarul echipei antrenate de Cristian Pustai a fost chiar formația locală, CSM, ocupantă a locului 5 în Seria a 2-a a Ligii 3 după 15 etape. Cu 5-1 s-a impus trupa din Crâng.
La pauză, FC Buzău conducea cu 1-0, iar în partea secundă a marcat de patru ori, dar a primit și un gol. Pentru divizionara secundă au marcat Cristian Ciobanu, Mihai Neicuţescu, de două ori, Ciprian Petre și Tudor Oltean.
FC Buzău a oferit informații despre acest amical și a precizat că împotriva râmnicenilor ”au evoluat şi jucătorii sosiţi în Crâng chiar înaintea plecării în cantonamentul de la Râmnicu Sărat. Este vorba despre Robert Sălceanu, Dorin Burlacu, Mihai Neicuţescu şi grecul Christos Intzidis, acesta din urmă evoluând toate cele 90 de minute.”
Având în vedere cele transmise acum de club, trebuie precizate următoarele lucruri. În lotul comunicat la plecarea în cantonament, FC Buzău nu l-a inclus și pe Christos Intzidis. În plus, Neicuțescu nu a ajuns la divizionara secundă chiar înainte de plecarea în stagiul de pregătire, fiindcă el s-a antrenat alături de echipă și la Merei. Înainte de plecare a ajuns alt atacant, Valentin Balint, de la Concordia Chiajna.
Revenind la Christos Intzidis, clubul din Buzău nu anunță dacă acesta este una dintre achiziții sau este venit în probe. Până acum, noutățile echipei antrenate de Cristian Pustai erau Robert Sălceanu (ex Dunărea Călărași), Dorin Burlacu (ex Aerostar Bacău), Mihai Neicuțescu (ex Dinamo), Gonzalo Latorre (ex Cerro Largo FC / Uruguay) și Valentin Balint (ex Concordia Chiajna).
Intzidis este un fundaș grec care la 9 ianuarie a împlinit 29 de ani și care în România a fost adus de FK Miercurea Ciuc în luna ianuarie 2020. Pentru harghiteni a evoluat în 3 meciuri în finalul ediției de campionat 2019/2020 și în 4 jocuri în debutul sezonului 2020/2021, ulterior fiind achiziționat de Concordia Chiajna, unde a prins 8 meciuri, șase începute ca titular. De ilfoveni s-a despărțit în urmă cu un an, iar apoi a ajuns să joace în Malaezia, la Kelantan FC.
Altfel, echipa buzoiană anunță că va încheia cantonamentul de la Râmnicu Sărat cu un meci amical cu Metalul Buzău, clasată pe locul 3 în Seria a 2-a a Ligii 3. Jocul este programat vineri, 28 ianuarie, de la ora 15:00, pe terenul sinteticul din Crâng.
Ulterior, echipa lui Pustai mai are amicale stabilite cu Metaloglobus Bucureşti (sâmbătă, 5 februarie, la Buzău sau Râmnicu Sărat, respectiv miercuri, 9 februarie, la Bucureşti), CSM Focşani (sâmbătă, 12 februarie, la Focşani) și Politehnica Iaşi (miercuri, 16 februarie, la Buzău).
Foto: FC Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-neicutescu-plin-de-incredere-dupa-transferul-la-fc-buzau-am-venit-sa-ajut-si-sa-fiu-ajutat-a-refuzat-poli-iasi-tocmai-pentru-a-reveni-cat-mai-repede-in-liga-1-19216716
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-a-plecat-in-singurul-cantonament-al-perioadei-de-pregatire-dar-lotul-nu-e-complet-cristian-pustai-mai-asteapta-doi-jucatori-sper-sa-mai-aducem-un-mijlocas-si-un-fundas-amandoi-cu-19216635
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-buzau-a-castigat-batalia-pentru-mihai-neicutescu-fostul-atacant-al-lui-dinamo-a-semnat-dar-sub-comanda-lui-cristian-pustai-au-mai-ajuns-doi-jucatori-un-fotbalist-cu-peste-120-de-meciuri-in-liga-19216491