Alexandru Giurgiu, căpitanul ”lanternei roșii” Unirea Alba Iulia, deplânge situația în care a ajuns echipa: ”Nu se poate continua la nesfârșit cu această situație!” Nici nu mai știe câte salarii restante are de primit

Dan HENEGAR 21 Dec. 2021, 17:34 Liga 3
Alexandru Giurgiu, căpitanul ”lanternei roșii” Unirea Alba Iulia, deplânge situația în care a ajuns echipa: ”Nu se poate continua la nesfârșit cu această situație!” Nici nu mai știe câte salarii restante are de primit

Alexandru Giurgiu (29 de ani), căpitanul echipei Unirea Alba Iulia în acest sezon, jucător care este și golgheterul ”lanternei roșii” a Seriei a 9-a a Ligii 3 după 15 etape, cu trei goluri, și-a spus răspicat punctul de vedere despre situația delicată pe care o traversează clubul din Cetatea Marii Uniri.

”Am mai trăit momente delicate la Unirea Alba Iulia, dar așa ceva nu a fost niciodată! Este clar că nu se poate continua la nesfârșit cu această situație”, spune, citat de Ziarul Unirea, jucătorul de picior stâng, ultilizat în această toamnă de Valentin Sinescu în mai multe poziții în linia mediană și în defensivă, inclusiv ca libero.

Alexandru Giurgiu, despre situația de la Alba Iulia: ”Nu suntem susținuți de nimeni, sunt condiții foarte grele”

Unul dintre puținii jucători experimentați rămași în lotul Unirii, alături de Răzvan Fetița, deși a avut numeroase oferte în intersezon, Alexandru Giurgiu este un produs 100 la sută al clubului din Cetatea Marii Uniri, aflându-se în lotul lărgit la ultima campanie de promovare în Liga 1, în 2009.

”Nu sunt prea multe de explicat. Nu suntem susținuți de nimeni, sunt condiții foarte grele, jucători puțin, probleme financiare, din aceste motive s-a ajuns aici, să iernăm pe ultimul loc”, crede Giurgiu.

Giurgiu e golgheterul Unirii, cu 3 goluri: ”Nu-mi pare rău că am rămas. Mai am speranțe”

Acesta a marcat, pe ”Cetate”, la ultima reprezentație internă golul victoriei, din lovitură liberă, împotriva Sticlei Arieșul Turda (scor 2-1), la singurul succes pe teren propriu al Unirii în acest campionat.

”Sincer, și așa, cu aceste rezultate dezamăgitoare, nu-mi pare rău că am rămas la Unirea. Mai am speranțe, chiar dacă trăim o perioadă cruntă. Și acum 2 ani, când era acel litigiu cu banii cuveniți din Arabia Saudită, au fost probleme, au existat restanțe, însă atunci erau jucători buni pentru acest nivel. Așa ceva, ca în tur, nu am trăit niciodată la Alba Iulia.
Eu mă refer doar la fotbal, și nu a fost OK, întrucât au fost numeroase jocuri în care am fost umiliți, și nu neaparat ca diferențe de scor, eram precum mielul la tăiat. Valoric am stat modest, având pe banca de rezerve copii de 15-16 ani ce au făcut pasul de la juniori direct la Liga a 3-a”
, a mai declarat, pentru Ziarul Unirea, Giurgiu, care a mai înscris în această toamnă în derby-urile ”de Alba” de acasă, din penalty, cu Metalurgistul Cugir (scor 2-3), respectiv la CS Ocna Mureș (scor 1-3), cu o execuție din afara careului.

Nici nu mai știe câte salarii restante are

Alexandru Giurgiu are și în acest moment propuneri de a pleca, de la echipe din zonă, inclusiv din Alba, însă precizează că momentan nu a luat o decizie, totul depinzând de modul cum se vor rezolva, dacă se vor rezolva, problemele la Unirea Alba Iulia.

”Sincer, nici nu mai știu câte luni de salarii neachitate s-au adunat. Dacă nu se schimbă ceva în bine, nu se mai poate continua așa, nu se poate continua la nesfârșit așa, o să plece și actualii jucători și nu cred că ar trebui să așteptăm până la vară pentru a se limpezi situația clubului”, a mai adăugat Alex.

Acesta a fost cedat în 2013 la Drobeta Turnu Severin, Unirea încasând 25.000 de euro în cazul său și a promovat în Liga 1 cu gruparea de lângă Dunăre. A jucat în Liga 1 pentru Drobeta și Astra, a fost legitimat și la Dinamo, dar a jucat și în Bulgaria, la Slavia Sofia, dar și pe la Farul Constanța sau SC Bacău.

În 2017, aidoma lui Ciprian Selegea, s-a întors la Alba Iulia pentru a pune umărul la relansarea formației sale de suflet ajunsă acum în punctul maxim al dezamăgirii, Unirea Alba Iulia iernând, cu numai 8 puncte, în postura de ”lanternă roșie” a Seriei a 9-a din Liga 3.

”Mai avem răbdare, să treacă sărbătorile. Trebuie luate lucrurile pas cu pas, sunt memorii de achitat, datorii la jucători, abia apoi se poate vorbi de strategie pentru evitarea retrogradării”, a conchis fostul internațional de juniori Under 19.

Foto: Ziarul Unirea

https://liga2.prosport.ro/liga-3/valentin-sinescu-si-a-incheiat-mandatul-la-unirea-alba-iulia-cu-cele-mai-modeste-rezultate-din-ultimii-6-ani-de-cand-echipa-a-revenit-in-liga-3-s-a-saturat-19214136

https://liga2.prosport.ro/liga-3/unirea-alba-iulia-sezon-rusinos-in-liga-3-e-ultima-in-seria-9-e-coplesita-de-datorii-dar-spera-in-salvare-mihai-dascalescu-este-clar-ca-trebuie-facut-ceva-19214199

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-continua-politica-din-ultimii-ani-capitanul-echipei-u19-trimis-sa-se-lupte-la-promovare-in-liga-3-19214591

Dan HENEGAR 21 Dec. 2021, 17:34 Liga 3
Pe aceeași temă