Petrolul și Universitatea Cluj, două dintre favoritele la promovarea în Liga 1, au tras cortina peste Liga 2 în acest an cu un derby pe care l-am putea urmări și anul viitor, pe prima scenă.
Duelul de pe ”Ilie Oană” a fost echilibrat, cu puține ocazii clare, iar Petrolul a făcut diferența în urma unei faze fixe, reușind să încheie anul cu un parcurs perfect pe propriul teren: opt victorii în opt meciuri!
1-0 a fost scorul în derby-ul din etapa a 16-a, după reușita lui Eugeniu Cebotaru din minutul 69.
Cele două combatante au abordat derby-ul cu un moral nu foarte bun, după câte un eșec în etapa anterioară. Iar cei doi antrenori au reacționat, operând mai multe schimbări în formulele de start față de meciurile anterioare.
Dacă Nae Constantin a schimbat toată linia ofensivă, patru jucători, lăsându-l pe bancă inclusiv pe golgheterul Diarra, Erik Lincar a umblat la mai mult de jumătate din echipa de start, făcând șapte schimbări. Spectacolul s-a lăsat însă așteptat, în ciuda unui joc destul de animat.
Petrolul a avut șansa deschiderii scorului încă din minutul 3, când Măzărache a trimis balonul puțin pe lângă poartă, cu o lovitură de cap din 5 metri.
Oaspeții au replicat în minutul 17, prin Ribeiro, a cărui lovitură de cap din 6 metri, după o centrare foarte bună de pe stânga a lui Acolatse, a fost respinsă spectaculos de portarul Avram.
Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic spectaculos, dominarea gazdelor la capitolul posesie nefiind concretizată decât un un șut slab, din unghi, al lui Țicu (21), respins de Gorcea.
Repriza a doua a curs în aceeași notă, fără emoții pentru cei doi portari. Până la deschiderea scorului, survenită în urma unei faxe fixe. În minutul 69, Bratu a centrat perfect dintr-un corner de pe partea dreaptă, Măzărache s-a înălțat și a reluat cu capul din 5 metri, portarul Gorcea a respins în față, iar Eugeniu Cebotaru, pe fază, a înscris din 2 metri, îndeplinind o simplă formalitate.
”Lupii” au știut să gestioneze perfect până la final acest avantaj fragil, ba chiar au fost aproape de a-l majora de mai multe ori pe final, prin Diarra sau Boțogan, acesta din urmă având câteva incursiuni periculoase în careul clujenilor.
Trebuie remarcată însă și căderea totală a clujenilor după încasarea golului, deși până atunci controlaseră autoritar jocul în repriza secundă.
Petrolul s-a impus fără emoții cu 1-0 și încheie anul cu 42 de puncte, la o diferență de 7 puncte față de ocupanta locului secund, FC Hermannstadt, și 9 puncte față de ”U” Cluj, clasată pe 3. În plus, ”găzarii” reușesc un parcurs incredibil în acest an pe teren propriu, câștigând pe ”Ilie Oană” toate cele opt meciuri disputate, primind un singur gol (4-1 cu Dunărea Călărași)!
De cealaltă parte, Universitatea Cluj suferă al doilea eșec consecutiv, după cel de pe teren propriu cu Astra, al cincilea în acest sezon, și ratează șansa de a strânge ecartul față de lider. ”Șepcile roșii” încheie totuși anul pe podium, cu 33 de puncte.
Petrolul are, clar, prima șansă la promovare, însă verdictul final se va da într-un play-off ce se anunță mai spectaculos ca niciodată, cu FC Hermannstadt, ”U” Cluj, Concordia Chiajna, Steaua și posibil FK Csikszereda, în schimbul celor de la FC Buzău, care vor avea program foarte greu în ultimele trei etape ale sezonului regular.
Eugeniu Cebotaru 69′
Petrolul: R. Avram – Sg. Pîrvulescu (Boțogan 64′), Meijers, Huja, Țicu (cpt.) – Cebotaru, Seto (M. Chindriș 59′) – M. Bratu (Mih. Constantinescu 77′), Tucaliuc (Alb. Olaru 64′), Măzărache – Jarovic (S. Diarra 59′)
Rezerve neutilizate: Nic. Cebotari – Ant. Manolache, Buia, M. Coman
Antrenor: Nicolae Constantin
Universitatea Cluj: Gorcea – Gîț (Val. Alexandru 80′), Dican (cpt.), D. Ispas, Mitrea – Balgiu – M. Ciobanu (Hofman 73′), Ribeiro (Alarcon 80′), Acolatse (Blejdea 73′), Haită – Rob. Răducanu
Rezerve neutilizate: Micle – Taub, Boiciuc, Tescan, Vomir
Antrenor: Erik Lincar
Stadion: ”Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Piteşti) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi); Rezervă: Marius Chițu (Târgovişte); Observatori: Ioan Duma (Sibiu) și Dorinel Dincă (Călăraşi).
https://liga2.prosport.ro/seria-1/momentul-adevarului-in-liga-2-petrolul-u-cluj-se-joaca-de-la-ora-1700-pentru-a-arata-cine-este-echipa-mai-buna-in-acest-sezon-19213553
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-16-poli-iasi-are-nevoie-de-victorie-la-avrig-pentru-a-mai-spera-la-play-off-la-brasov-si-calarasi-au-loc-jocuri-crancene-intre-echipe-din-subsolul-clasamentului-19212964