Unirea Slobozia a învins cu 2-0 Viitorul Pandurii, sâmbătă, în etapa a 16-a a Ligii a 2-a, și păstrează șanse la play-off-ul de promovare. Formația lui Adrian Mihalcea a rezolvat destul de repede partida, marcând în primele 20 de minute ambele goluri.
A deschis scorul prin Robert Mustacă, în minutul 11, pentru ca mai apoi Christ Afalna să stabilească scorul final încă din minutul 20.
Dacă rundele trecute Adrian Mihalcea a tot scos în evidență anumite aspecte care l-au deranjat, de această dată și-a lăudat jucătorii pentru prestație. A avut numai cuvinte mari, considerând că au respectat cerințele sale. Forța Unirii Slobozia a fost exercitată în special în primele 50 de minute, după cum a remarcat ”principalul”.
Apoi, a recunoscut că elevii săi au mai obosit, dar consideră că succesul e unul cât se poate de meritat în ciuda faptului că finalul confruntării a aparținut Viitorului Pandurii.
”O victorie meritată, zic eu, mai ales după primele 50 de minute, pntru că pe lângă goluri am mai avut situații de unu la unu cu portarul, am fi putut să închidem jocul. N-am mai fi avut presiunea de final. Ne-au pus ceva probleme în ultima parte a meciului, dar am gestionat destul de mine. Am făcut mult efort în prima repriză și a trebuit să închidem spațiile în a doua repriză.
Cred că nu s-a pus problema învingătoarei. Felicit echipa adversă, cred că pentru ea era ultima șansă de a se apropia de locurile de play-off. A sperat și ea până la final, dar noi am fost mai pragmatici și mult mai determinați, iar lucrurile acestea ne-au adus victoria”, a spus Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.
Mihalcea încă mai speră la play-off, chiar dacă nu acesta e obiectivul discutat de el și de conducere. Clasarea în primele 10 echipe este dorința lor, dar o clasare în primele șase la finalul sezonului regular ar fi un bonus.
”Suntem într-o poziție destul de bună, cu rezultate bune. Trei rezultate bune în retur ne ajută să ne consolidăm poziția a 7-a. Noi sperăm și la play-off, avem șanse mici, dar sperăm. Nu mai depinde numai de noi, așteptăm și celelalte rezultate. Cu șansa asta putem să ajungem în play-off. În continuare, obiectivul nostru rămâne clasarea între primele 10 echipe, dar încerăm.
Încercarea nu o poate lua nimeni, iar dacă nu reușim trebuie să luăm cât mai multe puncte, să stăm liniștiți, să ne atingem obiectivul din play-out”, a mai punctat Mihalcea, care a recunoscut că Unirea Slobozia nu va intra în vacanță deocamdată.
Va mai urma o săptămână de antrenamente, iar abia ulterior le va da liber jucătorilor, până la 12 ianuarie. Practic, Unirea Slobozia va avea o lună de vacanță.
”Băieții vor mai avea o săptămână de antrenamente, teste, după care vor intra în vacanță până la 12 ianuarie. Vor avea o lună de vacanță, destul de mult pentru această perioadă, dar bună după efortul depus. În vară a fost câștigarea locului în Liga 2, apoi parcursul din acest sezon, băieții merită.
Îi felicit, chiar dacă au avut în acest an momente grele, îi felicit că am trecut peste și suntem pe un loc mulțumitor”, a mai spus Adrian Mihalcea pentru Liga2.ro.
Unirea Slobozia termină anul la patru puncte în spatele locului 6, Steaua. Are 24 de puncte, iar formația lui Daniel Oprița are 28. Acum pe locul 7, formația din Slobozia poate termina anul pe locul 8 dacă FK Csikszereda va câștiga duelul cu Ripensia, de duminică, de la Timișoara.
Foto: Petronel Tudor / Info Ialomița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-impresie-conteaza-eugen-beza-reintalnire-cu-costel-enache-e-un-antrenor-de-la-care-am-invatat-foarte-multe-19212961
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-maldarasanu-nu-da-vina-pe-sinteticul-de-la-chiajna-pentru-egalul-cu-concordia-cand-mingea-vine-topaita-e-si-pentru-o-echipa-si-pentru-cealalta-antrenorul-a-dezvaluit-ce-ob-19212957
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fara-sare-si-piper-fc-hermannstadt-a-scor-doar-un-0-0-pe-sinteticul-din-chiajna-desi-a-avut-om-in-plus-pe-teren-o-repriza-intreaga-contra-concordiei-19212953
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primele-disponibilizari-la-fc-brasov-vlad-motroc-gheorghe-anton-si-bruno-vasiu-al-patrulea-jucator-exclus-din-lot-se-lasa-greu-privind-rezilierea-19212899