Buturuga mică vrea să răstoarne carul mare! Ripensia speră sa se impună cu ”U” Cluj, chiar și fără antrenor principal

Anda DELIU 14 Oct. 2021, 16:51 Liga 2
Buturuga mică vrea să răstoarne carul mare! Ripensia speră sa se impună cu ”U” Cluj, chiar și fără antrenor principal

Ripensia Timișoara primește, vineri, vizita celor de la ”U” Cluj, într-un joc programat în nocturnă pe ”Dan Păltinișanu”, în cadrul etapei a 10-a a Ligii 2. Conducerea clubului bănățean nu se grăbește să aducă un antrenor cu licență, nefiind clar, de altfel, dacă s-a reziliat contractul cu Cosmin Petruescu sau nu. Ripensiștii rămân însă optimiști.

Iulian Muntean, fără licențe, tot antrenor principal interimar

Stafful Ripensiei e condus în continuare și la meciuri de Iulian Muntean, cel care are doar licență de preparator fizic, nu și carnet de antrenor. El este optimist înainte de jocul cu ardelenii.

”Ce putem să așteptăm mai mult decât trei puncte. Sunt cele mai importante pentru noi în momentul de față. Toate echipele sunt apropiate unele de altele ca număr de puncte. Atunci orice puncte pe care l-am aduna, sau puncte, ne-ar ridica în clasament. Am lucrat în aceste două săptămâni foarte mult la încrederea băieților, la modul cum intră în teren, la ce vor ei să facă în momentul de față când se prezintă la stadion, când se prezintă la antrenamente, pentru că dacă te antrenezi bine în cursul săptămânii, este imposibil să nu joci bine și în meci. Per total, ne-am pregătit bine. Sperăm să se vadă și vineri, și la sfârșitul meciului, victoria să fie de partea noastră”, a declarat Muntean, care va fi la al treilea joc consecutiv în postura de interimar după plecarea lui Cosmin Petruescu. În precedentele două echipa a înregistrat o înfrângere, 0-1 acasă cu Concordia Chiajna, și o remiză, 2-2 la Mediaș cu FC Hermannstadt. Tot Muntean a condus și amicalul cu UTA, scor 2-4.

Iulian Muntean nu are licență de antrenor, însă asigură interimatul la Ripensia după plecarea lui Cosmin Petruescu. Se va afla la al treilea meci în patru săptămâni pe banca timișorenilor. Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
  • La conferința de presă organizată de ”U” Cluj înaintea meciului cu Ripensia s-a prezentat tot preparatorul fizic, Cristian Panduru, în locul ”principalului” Erik Lincar.

Roș-galbenii au absențe importante

Nici pauza din campionat nu a dus la rezolvarea tuturor problemelor de lot ale Ripensiei. Mihai Ene e în continuare accidentat, iar Cristian Pădurariu și Nemanja Sokovic sunt nerefăcuți. Atacanții de careu rămași valizi sunt Denis Golda și Emmanuel Ernest.

Denis Golda spune că se vede o creștere în jocul echipei de când a plecat Cosmin Petruescu. ”Un meci greu, cu un adversar redutabil. E în primele cinci de când a început campionatul. Sunt sigur că vom face un meci bun. Trebuie să ne concetrăm la fel ca la meciul cu Hermannstadt și cu Concordia. Se vede o creștere în joc, să sperăm că și vineri va fi la fel și vom scoate cele trei puncte”, a declarat Golda, utilizat în toate cele nouă meciuri din Liga 2 în acest sezon, de fiecare dată ca titular, și în care a înscris de trei ori.

Cu 21 de puncte, ”U” Cluj ocupă locul 4 în Liga 2, la egalitate cu ocupanta locului 3, FC Hermannstadt, care are un golaveraj mai bun. Ripensia e pe locul 12 în campionat, cu 10 puncte, devansând Poli Timișoara la golaveraj. Meciul organizat pe ”Dan Păltinișanu”, pentru prima dată în dreptul Ripensiei pe acest stadion în acest sezon de Liga 2, are loc vineri, de la ora 17:30.

Foto principal: Valentin Macrea / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-convinsa-ca-va-castiga-cu-ripensia-erik-lincar-a-absentat-de-la-conferinta-iar-inlocuitorul-cristian-panduru-a-facut-declaratii-extrem-de-indraznete-nu-concep-sa-19205143

https://liga2.prosport.ro/seria-1/se-repeta-cazul-mihai-iosif-la-ripensia-clubul-nu-aduce-inca-antrenor-principal-dupa-despartirea-de-cosmin-petruescu-19204321

https://liga2.prosport.ro/seria-1/etapa-a-10-a-a-ligii-2-incepe-la-miercurea-ciuc-si-se-incheie-la-dej-u-cluj-joaca-vineri-steaua-are-meci-sambata-iar-petrolul-intra-pe-teren-duminica-programul-rundei-si-partidel-19204334

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-a-murit-pe-final-in-amicalul-cu-uta-iulian-muntean-unii-jucatori-au-intrat-pe-posturi-inedite-poate-ca-si-de-asta-a-venit-caderea-ce-spune-interimarul-19204779

https://liga2.prosport.ro/seria-1/albert-voinea-scos-din-lot-de-erik-lincar-u-cluj-a-confirmat-abia-acum-decizia-antrenorului-se-pregateste-cu-u19-iar-ce-se-va-intampla-mai-departe-nu-stiu-19205158

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ape-tulburi-la-u-cluj-presedintele-constantin-raduta-spune-ca-e-pe-punctul-de-a-demisiona-probabil-ca-e-nevoie-de-cineva-mai-tanar-19205085

Anda DELIU 14 Oct. 2021, 16:51 Liga 2
Pe aceeași temă