Campionatul Ligii 3 a înregistrat o premieră negativă după doar două etape din noul sezon, un prim abandon, al echipei ACS Poli Timișoara. Rămasă fără jucători, având interdicție de a transfera sau legitima, fosta prim-divizionară nu s-a prezentat la primele două jocuri din acest campionat și soarta ei este fără scăpare: excluderea din competiție, chiar dacă FRF încă nu a luat această decizie în mod oficial. Echipa nu este programată nici în etapa a 3-a, astfel că Seria a 8-a va continua cu o formație în minus. În ediția trecută, Liga 3 reușese să ajungă la sfârșit fără niciun abandon, o premieră după multe sezoane.
Etapa a 3-a a Ligii 3 debutează vineri, 10 septembrie, de la ora 17:00, când sunt programate 17 jocuri din totalul de 50.
Primul meci de sâmbătă are loc de la ora 13:30, între Campionii FC Argeş 2 și Progresul Spartac, în Seria 4. Alte 30 de partide au loc de la ora 17:00.
Runda se încheie cu jocul de duminică dintre Someşul Dej și CA Oradea (Seria 10), care își are startul de la ora 17:00.
După primele două etape, liderii celor zece serii sunt următoarele echipe: CSM Ceahlăul Piatra Neamţ (Seria 1, 6 puncte), Metalul Buzău (Seria 2, 6 puncte), SC Popeşti Leordeni (Seria 3, 6 puncte), Progresul Spartac (Seria 4, 6 puncte), FC Hermannstadt 2 (Seria 5, 6 puncte), Viitorul Dăeşti (Seria 6, 6 puncte), Pandurii Târgu Jiu (Seria 7, 6 puncte), CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (Seria 8, 6 puncte), CS Hunedoara (Seria 9, 6 puncte) și SCM Zalău (Seria 10, 6 puncte).
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Bucovina Rădăuţi – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-0
Şomuz Fălticeni – CSM Paşcani 2-1
Robert Ciobanu (14, 22 – penalty) / Eusebiu Mercaș (42)
Ştiinţa Miroslava – Sporting Juniorul Vaslui 0-1
Valentin Hagiu (10)
Foresta Suceava – CSM Bacău 2-1
Serghei Trofan (7), Adrian Dorobanțu (25) / Răzvan Adăscăliței (62)
Huşana Huşi – Dante Botoşani 1-1
Eduard Sandu (47) / Petru Agrigoroaei (29 – autogol)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Aerostar Bacău – SC Oţelul Galaţi 0-2
Costin Ghiocel (23), Juri Cisotti (75)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Sporting Lieşti – Metalul Buzău 1-0
Ionuț Iancu (90+32)
Sportul Chiscani – CS Făurei 2-4
Cristian Bahnașu (61, 72) / Daniel Gîță (7), Gabriel Niță (18), Silviu Moise (40), Vasile Ion (80)
Viitorul Ianca – CSM Focşani 2-1
Marius Coman (45), Ștefan Pădureț (84 – autogol) / Robert Bratu (70)
marți, 9 noiembrie 2021, ora 14:00
CSM Râmnicu Sărat – Dinamo Bacău 1-0
Meciul nu s-a disputat la 10 septembrie, de la ora 17:00, și va fi decis la Comisia de Disciplină și Etică a FRF cel mai probabil în favoarea oaspeților, la ”masa verde”. Al doilea medic nu a ajuns în timp util la stadion, având câteva minute întârziere peste cele 15 în care se așteaptă, iar arbitrul nu a mai dat drumul jocului.
Comisia a decis reprogramarea meciului, Dinamo Bacău a făcut recurs, iar Comisia de Recurs l-a respins, astfel că jocul a fost reprogramat.
Mădălin Socol (23)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Farul Constanţa 2 – Înainte Modelu 3-1
Gabriel Georgescu (45+2), Carlo Casap (66), Luca Andronache (80) / Daniel Gheorghe (40)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
SC Popeşti Leordeni – FC Voluntari 2 2-0
Marian Vlada (40, 88)
CSM Feteşti – Recolta Gheorghe Doja 0-2
Mihăiță Năstase (39, 70)
Agricola Borcea – Gloria Albeşti 2-0
Sandu Iovu (40), Alecsandru Mihai (60 – penalty)
CS Afumaţi – ACSM Olteniţa 4-0
Sabin Alexe (18), Cristian Onțel (74), Ștefan Stângă (78), Robert Buduroi (90)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Dinamo 2 – Academica Clinceni 2 3-3
Sinescu (24 – autogol), Ioiu (51), Valentin Borcea (67) / Cosmin Ioniță (35, 58), Iulian Ștefan (54)
FCSB 2 – Flacăra Moreni 2-2
Alexandru Bodea (48, 60) / Viorel Vîrtej (33, 83)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 11:30
Campionii FC Argeş 2 – Progresul Spartac 0-1
Ionuț Tudorache (52)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Rapid 2 – Real Bradu 0-0
Unirea Bascov – CS Tunari 1-3
Ionuț Teodorescu (11 – penalty) / Florin Avădanei (17), Alexandru Stoian (33), Alexandru Dane (59)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Olimpic Cetate Râşnov 2-1
Matyas Mathis (56), Robert David (60) / Diego Alupoaie (2)
FC Hermannstadt 2 – Kids Tâmpa Braşov 1-1
Andrei Sîntean (86) / Dragoș Popa (51)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
FC Pucioasa – CS Blejoi 1-1
Narcis Marina (55 – penalty) / Marian Iancu (39)
KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc 2-0
Attila Gall (25), Tamas Gajdo (54)
CSO Plopeni – SR Braşov 3-2
Valentin Popescu (21), Cătălin Vlad (42), Andrei Paraschivoiu (64) / Sergiu Șerban (81), Cristian Burlacu (90+2 – penalty)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Vediţa Coloneşti – Petrolul Potcoava 4-1
Marian Sanda (47), Andrei Bara (50), Antonio Niță (59, 90+2) / Ionuț Amza (73)
Universitatea Craiova 2 – ACSO Filiaşi 1-2
Ștefan Bană (54 – penalty) / Ionuț Tătaru (20), Daniel Rogoveanu (90+2)
Flacăra Horezu – CSM Alexandria 0-0
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Viitorul Dăeşti – Sporting Roşiori 0-0
CSM Slatina – Minerul Costeşti 1-1
Alexandru Sălcianu (6) / Radu Rădulescu (56)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Gilortul Târgu Cărbuneşti – CSM Deva 0-2
Andrei Sulea (63), Erwin Bloj (81)
Pandurii Târgu Jiu – Voinţa Lupac 0-0
Aurul Brad – Progresul Ezeriş 1-3
Dragoș Danciu (74) / Alexandru Rusnac (6), Iosif Rotariu (32), Rafale Hrudei (90+3)
Viitorul Şimian – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 3-0
Cristian Poiană (31 – penalty), David Pop (55), Mathias Hondorocu (87)
CSM Jiul Petroşani – CSM Reșița 0-2
Mediop Ndiaye (14), Ion Vasluian (41)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş 0-1
Daniel Clej (21)
CSC Dumbrăviţa – Progresul Pecica 2-0
Răzvan Ghinescu (19), Alexandru-Jiva Martinov (64)
Avântul Periam stă.
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Pobeda Star Bisnov – Gloria Lunca Teuz Cermei 0-2
Dorin Pop (31), Michel Vlad (75)
Frontiera Curtici – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-3
Cosmin Mancaș (13), Petrișor Jichici (30), Alexandru Bădăuță (39)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
Avântul Reghin – Sticla Arieşul Turda 1-0
Raul Suciu (87)
Unirea Ungheni – CS Ocna Mureş 4-0
Florin Istrate (6), Victor Astafei (11, 75), Flavius Toboșaru (67)
Viitorul Cluj – AFC Unirea 1924 1-0
Răzvan Pop (54)
CS Hunedoara – Sănătatea Cluj 2-0
Andrei Hergheligiu (61 – penalty), Laurențiu Buș (90)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Metalurgistul Cugir – Gloria Bistriţa Năsăud 4-2
Tudor Șaucă (40), Cristian Cocan (55), Vitinha (66), Paul Păcurar (90+4) / Ovidiu Stoianof (15), Andrei Gal (45)
vineri, 10 septembrie 2021, ora 17:00
CFR Cluj 2 – CSM Satu Mare 2-1
Flaviu Ionescu (23 – autogol), Gheorghe Gondiu (27) / Ervin Zsiga (74 – penalty)
sâmbătă, 11 septembrie 2021, ora 17:00
Luceafărul Oradea – Lotus Băile Felix 0-2
Mădălin Popa (21), Andrei Făgărășanu (44)
Progresul Şomcuta Mare – Minaur Baia Mare 1-3
Paul Batin (67) / Ciprian Stanciu (7, 25), Alin Văsălie (45)
SCM Zalău – Sportul Şimleu Silvaniei 1-2
Andu Moisi (71) / Cătălin Vaida (42), Gueye Mansour (47 – penalty)
duminică, 12 septembrie 2021, ora 17:00
Someşul Dej – CA Oradea 1-2
Ștefan Visic (3) / Raul Ardelean (45), Daniel Stan (86)
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/program-16-imi-cupa-romaniei-meciuri-infernale-pentru-echipele-din-liga-2-si-liga-3-fk-csikszereda-ripensia-petrolul-chiajna-si-fc-buzau-au-adversari-din-liga-1-la-hunedoara-va-fi-sarbatoare-v-19199838
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acs-poli-nu-stie-sa-moara-cu-demnitate-clubul-ramas-fara-jucatori-da-un-comunicat-de-presa-paralel-cu-realitatea-echipa-timisoreana-este-la-a-doua-neprezentare-si-va-fi-exclusa-din-liga-3-19199514
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-2-sapte-meciuri-au-loc-in-acest-moment-meciul-celor-de-la-fc-pucioasa-anulat-de-frf-19199160