Dănuț Coman (42 de ani), noul președinte al echipei FC Hermannstadt, a ajuns la un acord cu antrenorul cu care va lucra la trupa sibiană. Marius Măldărășanu (46 de ani) este alesul fostului conducător al Astrei, club unde cei doi au colaborat în trecut.
Coman și Măldărășanu au ajuns la un acord verbal, iar contractul urmează să fie semnat când cei doi foști coechipieri la Rapid și FC Brașov se vor întâlni față în față, astăzi, 19 iunie.
Marius Măldărășanu revine în antrenorat, după ce ultima dată a antrenat-o pe Metaloglobus București, în perioada iunie 2019 – mai 2020, în ediția 2019/2020 a Ligii 2. Fostul mijlocaș recunoaște pentru Liga2.ro faptul că s-a înțeles verbal cu Dani Coman vizavi de numirea la FC Hermannstadt, însă așteaptă și semnarea contractului pentru a fi sigur de instalarea sa pe banca tehnică a formației sibiene.
”În proporție destul de mare, da. Verbal m-am înțeles cu Dani, dar, deocamdată, până nu semnez, știi cum e în sport, nu ai pus semnătura pe contract, nu ești acolo. Am avut o discuție telefonică, pe repede înainte, eu chiar eram în discuție cu altă echipă, și s-a mișcat mai repede el. Ne și cunoaștem și verbal ne-am înțeles. Acum urmează să mă întâlnesc cu el față în față și să vedem exact, și vizavi de lot, dar, în proporție mare, nu cred că ar interveni ceva. Dar, repet, până nu e semnătura 100 la sută pe contract…”, a spus Marius Măldărășanu pentru Liga2.ro.
Întâlnirea dintre Dănuț Coman și Marius Măldărășanu, pentru semnarea contractului, este programată pentru astăzi. Cei doi au colaborat din aceleași posturi, de președinte, respectiv antrenor, și la Astra, unde ploieșteanul a stat pe bancă în 2018.
Măldărășanu spune că a fost contactat și pentru a fi întrebat dacă vrea să meargă antrenor la Corona Brașov, viitoarea FC Brașov Steagul Renaște. Își dăduse acordul, însă totul depindea de mai multe evenimente care trebuie să aibă loc la nou-promovata în Liga 2. Între timp a apărut oferta de la FC Hermannstadt, căruia i-a răspuns pozitiv.
”A fost o simplă discuție cu Brașovul. M-a sunat Vasile Dochița, dacă vreau să merg acolo. I-am zic că da, totul e ok. Acum depindea de negocierile care, probabil, mai erau cu alți antrenori, depindea de schimbarea denumirii, când se întâmplă, ce se întâmplă și urma să mă anunțe, ori e albă, ori e neagră. Și între timp a venit cu oferta Dani Coman și tocmai ieri mă sunase și Dochița ca să merg astăzi la Brașov. În momentul în care am spus da, nu pot să mă mai întors. Cu Dani Coman am mai lucrat, ne cunoaștem și el s-a mișcat mai repede”, a dezvăluit Măldărășanu pentru Liga2.ro.
Până acum, FC Hermannstadt a perfectat patru achiziții pentru Liga 2: Valentin Buhăcianu (atacant, ex UTA), Fabrizio Constantin (fundaș, ex Unirea Bascov), Cosmin Bucuroiu (atacant, ex Unirea Bascov) și Ionuț Năstăsie (mijlocaș, ex Campionii FC Argeș).
Marius Măldărășanu îi cunoaște pe Buhăcianu și Năstăsie și spune că orice antrenor și-i dorește pe cei doi jucători. ”Buhăcianu și Năstăsie deja erau luați, la dorința lui Dani Coman. Fotbaliști foarte buni, pe care nu cred că un antrenor nu și-i dorește, la ce se vrea acolo”, a spus Măldărășanu.
Antrenorul a dezvăluit pentru Liga2.ro că recomandase unui fost elev al său, care l-a contactat pentru a-l consulta, să meargă la echipa sibiană, înainte să știe că va fi ofertat. Cel mai probabil, și acest jucător va ajunge la FC Hermannstadt, deși fusese ofertat și de alte echipe importante din Liga 2, Steaua fiind una dintre ele.
”Am propus un jucător, dar încă nu este semnat. A lucrat cu mine, s-a interesat și l-am direcționat spre Hermannstadt, fără ca eu să știu că merg acolo, ci pentru că văzusem că o să fie antrenor Bogdan Andone și președinte Dani Coman. Asta i-am spus. E clar că este un proiect serios, se vrea promovarea și i-am zis să se ducă acolo. Și se pare că vom lucra din nou împreună. De-a lungul timpului, Ioan Andone și Bogdan Andone s-au interesat de el și îl voiau la FC Voluntari. Și acum, cel puțin cum apăruse în presă, că Bogdan Andone merge la Hermannstadt, probabil l-a contactat, el fiind și jucător liber și băiatul m-a sunat să îi dau un sfat, între Hermannstadt și alte echipe. El nu mai voia să continue la clubul unde a evoluat până acum. Ce s-a întâmplat vizavi de Bogdan (n.r. – Bogdan Andone, vizavi de numirea sa la echipa sibiană) nu știu”, a mai spus Măldărășanu pentru Liga2.ro.
Reunirea echipei FC Hermannstadt este programată pentru marți, 22 iunie 2021.
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-danut-coman-este-noul-presedinte-al-fc-hermannstadt-trebuie-sa-reconstruim-aceasta-echipa-si-sa-o-duc-acolo-unde-ii-este-locul-in-prima-liga-19189544
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-plecare-si-un-nou-transfer-la-fc-hermannstadt-claudiu-belu-iordache-a-mers-la-rapid-ionut-nastasie-preia-numarul-10-la-sibieni-19189349