Suporterii au primit undă verde și pot să revină pe stadioanele de fotbal din România, la mai bine de un an de când s-a instaurat pandemia cu noul coronavirus și de când accesul lor a fost interzis. În data de 20 mai 2021 a fost aprobat, de către Federația Română de Fotbal, noul Protocol de Desfășurare a Competițiilor.
Noul protocol prevede termenii pe care echipele gazdă trebuie să le respecte, pentru a putea deschide porțile stadioanelor chiar și în acest final de sezon. Doar câteva dintre cluburile din primele patru ligi vor mai avea șansa să organizeze partide cu spectatori.
Este vorba de ultima etapă din play-off-ul Ligii 1 și Ligii 2, meciurile de baraj pentru menținerea-promovarea în Liga 1, confruntarea din barajul de menținere în Liga 2, duelurile de promovare în Liga 2 și dublele pentru menținerea-promovarea în Liga 3. De departe, cel mai important eveniment al acestui final de sezon care va aduce fani pe stadioan este finala Cupei României.
Revenind la Protocolul de Desfășurare a Competițiilor, acesta prevede faptul că echipele care se ocupă de organizare, cele considerate gazde, pot emite tichete în limita a 25 la sută din capacitatea totală a stadioanelor, având obligația ca 5 la sută din total să revină echipelor adverse, considerate oaspete.
”Accesul spectatorilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 25%. Accesul spectatorilor într-o proporție mai mare se face numai cu titlu excepțional, de eveniment pilot. Acesta trebuie să fie aprobat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății.
5% din numărul de spectatori va fi destinat echipei oaspete (în spațiile special amenajate, în conformitate cu ROAF). Aceștia (suporterii echipei oaspete) vor fi obligați să respecte toate regulile impuse de prezentul regulament”, se arată într-un pasaj al noului protocol.
În privința accesului fanilor pe stadioane, intrarea va fi permisă doar unor categorii, în funcție de următoarele criterii: ”Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizare schemei complete de vaccinare” sau ”Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore”.
Referitor la distanțarea dintre spectatori, protocolul prevede că organizarea se va face astfel încât între cei prezenți în tribune să fie în permanență o distanță de 1.5 metri, echivalentul a trei scaune libere, între două persoane oarecare.
FRF a emis și o serie de sancțiuni pentru încălcarea noului Protocol de Desfășurare a Competițiilor (disponibil în întregime AICI), printre care se numără atât aspecte legate de respectarea punctelor trasate în privința prezenței suporterilor la stadioane, cât și altele.
Acestea încep de la 5.000 de lei (pentru ”Nedezinfectarea mingilor folosite de jucători la încălzirea premergătoare jocului sau nedezinfectarea mingii de joc”) și pot ajunge și până la 100.000 de lei și diputarea a cel mult șase meciuri fără spectatori (pentru ”Nerespecatarea protocolului prin depășirea limitei acceptate de spectatori sau prin nerespectarea regulilor de acces”).
În Liga 2, ultimul meci cu spectatori a fost FK Csikszereda – Petrolul Ploiești 1-2, din etapa a 24-a a Ligii 2 2019/2020, desfășurat la data de 8 martie 2020, acesta fiind, totodată, ultimul joc din sezonul regular suspendat și mai apoi ”înghețat” din cauza pandemiei.
Circa 1.000 de spectatori a găzduit în tribune arena din Miercurea Ciuc. Numărul specatorilor fusese deja limitat de către autorități.
De atunci, după reluarea competițiilor sportive, publicul n-a mai avut acces pe stadion, la ordinul Guvernului.
”Este un pas important spre normalitate și mă bucur pentru sportul românesc, în general, și pentru toată familia fotbalului românesc, în special, care a traversat o perioadă dură de restricții și dificultăți financiare. Federația Română de Fotbal alături de membrii săi și-a orientat eforturile spre găsirea de soluții precum reluarea antrenamentelor, reluarea competițiilor, redeschiderea bazelor sportive sau reluarea fotbalului amator. A fost o misiune foarte dificilă atât timp cât fanii, susținătorii morali și financiari ai fotbalului, nu s-au putut apropia de stadioane. Azi suntem în momentul în care eforturile noastre sunt răsplătite. E un lucru bun că ne întoarcem la normalitate, dar este important să păstrăm ceea ce am câștigat astăzi, motiv pentru care trebuie să fim atenți și să ne luăm toate măsurile de precauție. Organizatorii de evenimente sportive trebuie să înțeleagă că este foarte important să respectăm reglementările autorităților, iar Federația Română de Fotbal le va oferi tot sprijinul în acest sens. Un alt lucru foarte important îl reprezintă excepția testării pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. Un motiv în plus de a îndemna pe toți cei din familia fotbalului să aibă încredere în recomandările experților și să se vaccineze. Împreună ne vom putea bucura din nou de normalitate!”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-amendata-usturator-pentru-ca-a-organizat-meciul-cu-cs-mioveni-cu-spectatori-in-tribuna-urmeaza-analiza-jocului-cu-fc-u-craiova-cand-s-a-sarbatorit-promovarea-si-dunarea-cal-19185936
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/spectatorii-revin-pe-stadioane-incepand-cu-15-mai-la-mai-bine-de-un-an-de-cand-li-s-a-interzis-accesul-din-cauza-pandemiei-anuntul-facut-de-presedintele-klaus-iohannis-video-19184734
https://liga2.prosport.ro/seria-1/aerostar-bacau-mai-pastreaza-cel-mult-13-fotbalisti-dupa-retrogradarea-in-liga-3-planul-moldovenilor-dupa-ce-au-ratat-salvarea-de-la-retrogradare-19185939
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gabriel-manu-pleaca-de-la-metaloglobus-antrenorul-a-confirmat-ca-intelegerea-nu-va-fi-prelungita-si-e-pregatit-de-a-doua-experienta-din-cariera-deprincipal-imi-concentrez-19185927