Slatina a încheiat reprezentația în Liga 2 cu înfrângere categorică: a luat cinci goluri de la Recea. Cătălin Stănculețu: ”Nu a fost un meci greu, noi l-am făcut. Inexplicabil cum am intrat în repriza a doua, de nedescris”. Cei doi jucători care pot rămâne în divizia secundă

Răzvan STÎNGĂ 02 May. 2021, 15:14 Liga 2
Slatina a încheiat reprezentația în Liga 2 cu înfrângere categorică: a luat cinci goluri de la Recea. Cătălin Stănculețu: ”Nu a fost un meci greu, noi l-am făcut. Inexplicabil cum am intrat în repriza a doua, de nedescris”. Cei doi jucători care pot rămâne în divizia secundă

CSM Slatina a jucat ultimul meci în Liga 2, după ce anterior a pierdut orice șansă matematică de salvare de la retrogradare. Din păcate pentru ei, oltenii au cedat clar în ultima reprezentație, în etapa a 6-a a play-out-ului, 2-5 în deplasarea cu Fotbal Comuna Recea.

În ciuda diferenței clare de scor, antrenorul Cristian Stănculețu a scos în evidență prestația din prima repriză a jucătorilor săi, terminată la egalitate, 1-1. Însă, s-a plâns, la interviurile de la finalul meciului, că după pauză CSM Slatina nu a arătat deloc bine și că jocul a scăzut inexplicabil. Le-a cerut jucătorilor, după cum a afirmat, să nu mai facă anumite greșeli, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Cristian Stănculețu: ”La fel ca etapa trecută, am făcut cadouri adversarilor și au profitat”

Drept dovadă, CSM Slatina a încasat nu mai puțin de patru goluri în repriza secundă și a marcat doar unul singur. Forța pe care a simțit-o din partea maramureșenilor, l-a făcut pe Stănculețu să afirme că aceștia se vor salva de la retrogradare, chiar dacă vor termina Grupa A pe loc de baraj.

Nu a fost un meci greu, noi ni l-am făcut greu. O primă repriză foarte bună, am jucat foarte bine. Inexplicabil cum am intrat în repriza a doua, de nedescris. La fel ca etapa trecută, am făcut niște cadouri adversarilor și au profitat. Terenul nu e o scuză, așa pot să zic și eu că una se vede de la televizor, iar suprafața de joc nu arată așa rău.

Nu poți să găsești scuză când pierzi, se poate juca aici. Nu e un teren biliard, dar e o suprafață pe care poți să joci.

Le-am spus jucătorilor și etapele trecute că trebuie să ne bucurăm de meciurile care au rămas, să profităm de Liga 2, de jocurile care mai sunt de disputat și apoi vom vedea ce se poate întâmpla pe viitor. Trebuie să ne bucurăm de fotbal.

Am discutat cu băieții de la Recea la final. Le-am urat succes la baraj și sunt sigur că se vor salva de la retrogradare”, a declarat Cristian Stănculețu la finalul confruntării de la Recea, citat de Baia Mare Sport.

Cătălin Doman și Ianis Stoica, lăudați de Cristian Stănculețu

Cătălin Doman și Ianis Stoica au fost doi dintre cei mai buni jucători ai Slatinei în acest sezon de Liga 2. Antrenorul oltenilor i-a lăudat la final. Doman a fost scos în evidență pentru experiența pe care o are, în ciuda vârstei, 33 de ani, în timp ce Stoica pentru faptul că este un tânăr extrem de promițător. Este convins că aceștia pot rămâne în divizia a doua, dacă se va ivi ocazia.

Doman și Stoica sunt doi jucători foarte buni. Unul cu o vârstă mai înaintată, dar cu experiență și joc foarte bun, celălalt e tânăr și are tot viitorul în față. Amândoi sunt niște jucători foarte buni, care azi au arătat asta”, a continuat Cristian Stănculețu, cu privire la jocul de la Recea.

CSM Slatina termină pe penultimul loc Grupa A a play-out-ului 

CSM Slatina și-a încheiat, în urma acestui joc cu Fotbal Comuna Recea, experiența din Liga 2, la un singur an de la promovarea din Liga 3. Nu va juca în runda cu numărul 7, fiind desemnată să stea conform tragerii la sorți care a fost făcută înainte de startul play-out-ului.

CSM Slatina termină campionatul cu doar 19 puncte, fiind pe penultimul loc în Grupa A, 6. O devansează doar pe Pandurii, care are cu cinci puncte mai puțin.

Video: Baia Mare Sport

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-liga-2-cu-doua-serii-din-sezonul-urmator-cele-doua-cluburi-care-pun-presiune-pe-frf-au-chiar-ele-un-plan-diferit-pentru-modificarea-sistemului-competitional-cum-e-s-19181842

https://liga2.prosport.ro/special/doi-antrenori-din-liga-2-si-alti-doi-din-liga-3-printre-cei-18-absolventi-ai-licentei-uefa-pro-generatia-2019-2020-video-19181818

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-a-invins-din-nou-fk-csikszereda-iar-daniel-niculae-incepe-sa-simta-aerul-ligii-1-imi-doresc-ca-peste-o-luna-sa-ne-bucuram-de-promovare-alaturi-de-suporteri-impresiile-viitor-19182655

 

 

Răzvan STÎNGĂ 02 May. 2021, 15:14 Liga 2
Pe aceeași temă