Rapid s-a făcut de râs astăzi, 21 aprilie 2021, după ce a confirmat printr-un comunicat faptul că Daniel Niculae, cel pe care îl prezenta oficial la 3 aprilie 2021, printr-o conferință de presă, ca președinte al clubului, nu are această funcție și nici alta, ci oferă ”consultanță acționarilor majoritari”.
Totul, după ce ”membrii Consiliului de Administrație al Rapid” au votat negativ pentru numirea lui Daniel Niculae ca președinte, în ședința din 13 aprilie.
Cel care s-ar fi opus în Adunarea Generală a clubului Rapid numirii lui Daniel Niculae ca președinte este, potrivit DigiSport, Andrei Nicolescu (foto, alături de antrenorul Mihai Iosif), vicepreședintele clubului, unul dintre cei pe care fostul fotbalist nu-l mai vrea la echipă.
Contactat de ProSport, Nicolescu a refuzat să vorbească despre acest subiect.
”Eu sunt vicepreședintele Rapidului. Nu vreau să fac niciun fel de comentariu cu privire la Daniel Niculae, că nu vreau să se interpreteze. Așa este cel mai bine în acest moment. Dacă eu am votat împotriva lui Nico? Vă rog să nu insistați. Nu vreau să vă spun nimic”, a spus, pentru ProSport, Andrei Nicolescu.
Nicolescu spunea, după confirmarea de către club a venirii lui Niculae în funcția de președinte, că nu a fost încă înștiințat despre o posibilă plecare a sa de la Rapid și a explicat că, dacă se va pune problema așa, se va supune deciziei conducerii clubului.
”Momentan nu am fost informat de Victor Angelescu sau de Daniel Niculae că nu vor să mai lucreze cu mine. Eu am avut o discuție cu Victor în care am fost informat doar de venirea lui Daniel Niculae în funcția de președinte. Dar dacă săptămâna viitoare se va decide schimbarea unor oameni din Consiliul de Administrație, iar eu voi fi unul dintre ei, atunci eu nu am ce să mai fac. Dacă se considera că acest lucru este bine pentru Rapid eu mă voi supune deciziei.
De Ovidiu Barcă nu știu nimic. Eu știu doar că Ovidiu are un contract clar cu Rapid. Eu m-am referit doar la situația mea. Aștept săptămâna viitoare să văd ce se va decide pe mai departe”, spunea, la începutul lunii aprilie, Andrei Nicolescu, în exclusivitate pentru ProSport.
După comunicatul clubului Rapid, despre situația ”consultantului” Daniel Niculae, Peluza Nord, galeria echipei giuleștene, a reacționat pe pagina sa de Facebook.
Suporterii acuză conducătorii Rapidului că mint de fiecare dată când vorbesc.
”Mințiți cât vorbiți, iar tăcerea e singurul vostru moment de sinceritate.
E de-a dreptul jenant cum conducerea unui club de prestigiul Rapidului își tratează fanii și legendele, ajungând în punctul în care presa prezintă rapidiștilor situația mai clar decât departamentul de Comunicare al clubului.
Hai Rapid!”, a scris Peluza Nord.
Suporterii Rapidului sunt acuzați, la rândul lor, de către fostul antrenor, Nicolae Grigore, că din cauza presiunii pe care o pun s-a ajuns în situația ca echipa să nu aibă rezultate. Sau, mergând și mai mult în urmă, că și din cauza lor s-a ajuns la faliment.
Una dintre recentele minciuni comunicate de Rapid prin intermediul paginii sale de Facebook, dintr-o serie care pare să nu se mai sfârșească, este și cea legată de antrenorul Mihai Iosif. În 14 aprilie, Victor Angelescu și Daniel Niculae îl prezentau împreună pe Iosif, care la acel moment semna prelungirea contractului de antrenor pentru încă un an și jumătate.
Clubul Rapid a transmis că Mihai Iosif a semnat un contract de antrenor principal, deși în acte el este antrenor secund. ”Principalul” echipei giuleștene de cel puțin șase meciuri este Mihai Gavril Nădăban, în fapt antrenor de portari.
Mințiți cât vorbiți, iar tăcerea e singurul vostru moment de sinceritate.
E de-a dreptul jenant cum conducerea unui…
Publicată de Peluza Nord – Rapid București pe Miercuri, 21 aprilie 2021
https://liga2.prosport.ro/seria-1/anunt-incredibil-facut-de-rapid-daniel-niculae-nu-detine-calitatea-de-presedinte-va-ramane-alaturi-de-rapid-prin-oferirea-de-consultanta-si-functia-lui-mihai-iosif-e-alta-fata-de-19180753
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolae-grigore-da-cartile-pe-fata-dupa-plecarea-de-la-rapid-fanii-fac-si-rau-echipei-am-simtit-teama-jucatorilor-regretul-fostului-antrenor-al-giulestenilor-video-exclusiv-19180836