VIDEO | Viorel Moldovan o vede pe Poli Iași favorită în meciul cu Petrolul, însă crede în calificarea în sferturile Cupei României. ”Avem potențialul necesar pentru a o elimina. Știu că au avut anumite probleme”

Marius ANGHEL 08 Feb. 2021, 16:51 Cupa
VIDEO | Viorel Moldovan o vede pe Poli Iași favorită în meciul cu Petrolul, însă crede în calificarea în sferturile Cupei României. ”Avem potențialul necesar pentru a o elimina. Știu că au avut anumite probleme”

Petrolul e prima echipă din Liga 2 care intră la joc oficial în 2021. Nu va evolua în campionat, ci în Cupa României, în faza optimilor, acolo unde mai sunt calificate Farul, ”U” Cluj, Viitorul Pandurii și ASU Poli, în timp ce Dunărea Călărași a acces deja în sferturi, după ce Turris Oltul a abandonat competiția.

Marți, de la ora 19:00, nu 20:30, cum se stabilise inițial, echipa ploieșteană întâlnește pe teren propriu, pe ”Ilie Oană”, pe Poli Iași, formație din Liga 1 care va fi la primul joc cu noul antrenor Andrei Cristea pe banca tehnică.

Viorel Moldovan, încrezător că Petrolul poate elimina Poli Iași din Cupa României

Petrolul a ajuns pentru al doilea an consecutiv în optimile Cupei României. Anul trecut, ”lupii” învingeau în această fază cu 7-0 pe Sănătatea Cluj, cea care elimina deținătoarea trofeului, pe Viitorul. Ulterior, în sferturi, Petrolul pierdea acasă cu Sepsi OSK, cu 0-1.

Pentru Viorel Moldovan, jocul cu Poli Iași este și un bun reper pentru a vedea în ce stadiu se află jucătorii săi înaintea reluării campionatului Ligii 2.

”Am avut o perioadă foarte bună de pregătire și am apreciat, în mod deosebit, implicarea jucătorilor. Ne-am atins obiectivele, atât în ceea ce privește acumulările fizice, cât și latura tehnico-tactică, iar starea de spirit este una foarte bună. Băieții au creat o atmosferă de lucru excelentă, iar asta mă bucură foarte mult”, a spus Viorel Moldovan.

”Găzarii” întâlnesc mâine seară ultima clasată din Liga 1, însă Poli Iași pornește cu prima șansă, mai ales că în acest an a disputat deja șapte meciuri oficiale în campioat, în timp ce Petronul nu are niciunul. Toruși, Moldovan e încrezător că elevii săi pot produce surpriza.

”Va fi un test interesant și vom avea ocazia să vedem care ne este nivelul în momentul de față, în perspectiva a ceea ce va urmă, și mă refer, evident, la jocurile de campionat și la lupta pentru promovare. Chiar dacă întâlnim o echipă de prim eșalon, consider că avem potențialul necesar pentru a o elimina. I-am urmărit foarte atent, pe cei de la Iași, în ultima perioadă, știu că au avut anumite probleme. Au schimbat antrenorul și am văzut că și jucătorii și-au schimbat un pic atitudinea. Au fotbaliști de calitate, hai să spunem că pornesc cu prima șansă, dat fiind faptul că evoluează într-o divizie superioară, dar noi suntem încrezători că vom reuși să facem un joc bun și că o să ne calificăm. Cupa este competiția surprizelor și avem ambiția să eliminăm o echipă de primă ligă și să mergem, astfel, mai departe”, a mai declarat Viorel Moldovan.

În acest sezon al Cupei României, Petrolul a eliminat Metaloglobus, 2-1 cu Metaloglobus (Liga 2), după prelungiri, și 2-1 cu CSM Ceahlăul Piatra Neamț (Liga 3). Poli Iași a trecut cu 1-0 de CFR Cluj, pe terenul campioanei.

Petrolul a făcut poza de grup pentru partea a doua a sezonului 2020/2021 de Liga 2. Foto: Petrolul Ploiești

Vasile Buhăescu: ”Politehnica pleacă din postura favoritei”

Și atacantul Vasile Buhăescu speră ca Petrolul să-și continue parcursul în Cupa României.

”Va fi un meci greu, fără discuții. Politehnica pleacă din postura favoritei, pentru că este echipa care joacă în primul eșalon, dar noi ne dorim să ne calificăm și sper să reușim asta! Cupa României este, așa cum se știe, competiția surprizelor, și vrem să mergem cât mai departe, de ce nu să ajungem chiar în finală!”, a spus Vasile Buhăescu.

Lotul Petrolului a intrat de astăzi în cantonament.

Meciul dintre Petrolul și Poli Iași va fi arbitrat de centralul Rareș George Vidican (Satu Mare) și asistenți Ciprian Danșa (Satu Mare) și Doru Lucaciu (Cluj Napoca). Arbitru de rezervă este Andrei Florin Chivulete (București), iar observator este delegat Bogdan Zamfirescu (Botoșani).

Poli Iași ocupă ultimul loc în Liga 1 după 22 de etape, cu 16 puncte acumulate, iar Petrolul Ploiești se află pe locul 9 în Liga 2, cu 21 de puncte strânse în 14 meciuri disputate în 15 etape. Ieșenii au disputat deja șapte meciuri în campionat în 2021, în timp ce ploieștenii n-au niciun joc oficial în noul an, eșalonul secund urmând a începe în jurul datei de 20 februarie.

https://www.youtube.com/watch?v=pJfeib4PWrw&feature=emb_title

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cupa/andrei-cristea-debuteaza-ca-antrenor-la-poli-iasi-in-meciul-cu-petrolul-din-optimile-cupei-romaniei-nu-ne-gandim-decat-la-calificare-avem-prima-sansa-19168554

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-turris-oltul-a-instiintat-in-mod-oficial-dunarea-calarasi-ca-nu-se-prezinta-la-meciul-direct-din-optimile-cupei-romaniei-absenta-de-la-joc-ii-atrage-echipei-din-turnu-magurele-si-excludere-19168244

Marius ANGHEL 08 Feb. 2021, 16:51 Cupa
Pe aceeași temă