SCM Gloria Buzău a trecut la scor de tenis, 6-0 (3-0), de Astra 2, în al treilea amical disputat în această perioadă de pregătire de iarnă. Echipa lui Ilie Stan și-a încheiat astăzi, 29 ianuarie, cantonamentul de la Sărata Monteoru.
Pentru acest test din ultima zi a stagiului de pregătire de la Monteoru, SCM Gloria Buzău a mers la stadionul Petrolul din Berca, localitatea de origine a căpitanului Ciprian Petre. În fiecare dintre cele două reprize ale jocului cu Astra 2, ocupanta locului 6 în Seria a 5-a a Ligii 3, băieții lui Ilie Stan au înscris câte trei goluri.
Primul care a înscris a fost noua achiziție Gheorghe Andronic, un mijlocaș basarabean de 29 de ani care ultima dată a evoluat la Speranța Nisporeni, în patru jocuri, în care a marcat o dată. Moldoveanul a mai punctat pentru buzoieni și în testul cu CSM Râmnicu Sărat. Acum, în minutul 13 al jocului cu Astra 2, a profitat de o eroare a defensivei adverse și a trimis în plasă din apropierea porții.
Până la al doilea gol, Astra 2 a avut și ea o mare ocazie în minutul 16, după ce Stoian a respins greu în față, iar un adversar a reluat în bară. Cristian Ciobanu (29) a făcut 2-0 la o fază în care a atent la o respingere a portarului după un șut bun al lui Andronic. De altfel, jucătorul adus de la Turris Oltul este golgheterul echipei în aceste amicale, acesta punctând câte o dată atât cu CSM Râmnicu Sărat, cât și cu SC Oțelul.
În fine, în prima repriză a înscris și moldoveanul Maxim Iurcu, în minutul 35, când, bine angajat în careu, a scăpat singur cu portarul și la învins din postura de unu la unu.
În partea a doua a jocului, cu o altă echipă pe teren, SCM Gloria a înscris tot de trei ori. Primul care a trimis în plasă a fost Constantin Stoica (foto). Acesta a primit o pasă de la Lazăr și a șutat cu efect din marginea careului, în minutul 54.
Apoi, Adrian Chică-Roșă (67) a finalizat la colțul lung o acțiune personală în urma căreia a pătruns în careu. Ultima reușită a venit în chiar ultimul minut de joc, din partea lui Iulian Roșu (90). Acesta a reluat cu capul la colțul lung o minge centrată de Ciprian Petre dintr-un corner de pe partea dreaptă.
SCM Gloria Buzău, prima repriză: R. Stoian – Sg. Pîrvulescu, Ghinga, C. Toma – Balgiu, P. Pațurcă, Ghe. Andronic, Ghe. Anton, Stăiculescu – Iurcu, Cr. Ciobanu
SCM Gloria Buzău, a doua repriză: Horeboiu (R. Șerban) – Cl. Ionescu, Vîrtej, Perju, Nedelea – Iul. Roșu, Poștoarcă, Cip. Petre – C-tin. Stoica, Dr. Lazăr, Chică-Roșă
Antrenor: Ilie Stan
Astra 2: Silveanu – Oreviceanu, Ct. Ion, C. Avram, Yunus Fatai, Al. Giuroiu, I. Zaharia, Pahonțu, Duminică, Adeshina Fatai, Banu
Rezerve: Berbeacă – Mitracu, Tib. Giuroiu, Mizdrescu, Andr. Vasilescu, Andr. Toader, Dinescu, Ant. Moise, Andr. Udrea
Antrenor: Carmel Bărbulescu
https://www.youtube.com/watch?v=2VJXpeZzrD4&feature=share&fbclid=IwAR1pV2HiiAtF65MarM_R8KnT_KK3WM4sMn0CTqmb1O-wubLJ10zRU8FRSB4
Jucătorii echipei SCM Gloria Buzău au primii liber până luni, după acest cantonament desfășurat în ultimele două săptămâni la Sărata Monteoru.
Până la primul meci oficial programat în 2021, în deplasare la ASU Poli Timișoara, în jurul datei de 20 februarie, echipa lui Ilie Stan mai are amicale stabilite cu Dacia Unira Brăila, la 4 februarie, cel mai probabil la stadionul din Râmnicu Sărat, cu Foresta Suceava (6 februarie), CS Afumați (10 februarie) și Steaua (12 februarie).
Altfel, tot astăzi, cealaltă echipă a orașului Buzău, Metalul, ocupantă a locului 4 în Seria a 4-a a Ligii 3, a câștigat cu 2-1 jocul din deplasare cu CSM Râmnicu Sărat, formație din județul Buzău care evoluează însă în Seria a 2-a a Ligii 3, unde după 10 etape ocupă locul 4.
Pentru Metalul au înscris Ștefan Păun (2) și Alin Iacob (6), în timp ce pentru ”Râmnic” a marcat Andrei Cîmpeanu (35). După cum se poate observa, toate cele trei goluri ale acestui amical au fost reușite în prima repriză.
Antrenorul Metalului, Valentin Stan, a folosit în acest prim amical din 2021 următorul prim ”11”: Mișu – Păun, Mihăieș, Piciu, Mihai, Zamfirescu, D. Stan, M. Manea, Pavel, A. Iacob, P. Benga. Au mai evoluat: Gabor, Sandu, Ceaușu, Sava, Bardaș, Spătaru, Nedelcu, Matei și Riler.
Foto: SCM Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/scm-gloria-buzau-a-castigat-la-limita-amicalul-de-la-galati-cu-sc-otelul-ce-urmeaza-pentru-echipele-lui-ilie-stan-respectiv-petre-grigoras-19166565
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ilie-stan-primele-concluzii-din-cantonamentul-de-la-monteoru-baietii-au-raspuns-nu-suta-la-suta-ci-o-suta-douazeci-la-suta-veti-vedea-rezultatele-scm-gloria-buzau-are-doua-amica-19166500